Motorina e mai scumpă în România decât în Austria. De ce?

În urmă cu doi ani, taxele reprezentau în jur de 50% din prețul unui litru de carburant ce se vindea într-o benzinărie din România. Astăzi însă, taxele au ajuns la aproape 60% din preț. TVA a scăzut la 20%, dar s-au mărit accizele, au apărut taxa pe stâlp, care a lovit rafinăriile, și supraacciza de 7 eurocenți introdusă la 1 aprilie 2014.

Astfel se face că România a ajuns de la o țară cu taxare medie la una cu taxare ridicată în UE. Buletinul Petrolier Săptămânal al UE plasează România pe unul dintre locurile medii în topul prețurilor motorinei din spațiul european, în condițiile în care în trecut ocupa ultimul sau ultimele locuri.

La sfârșitul lunii decembrie 2013, șoferul care alimenta într-o stație autohtonă de distribuție plătea cea mai ieftină benzină din Europa, 1,2 euro pe litru, și unul dintre cele mai convenabile prețuri la litrul de motorină, 1,29 euro. În Austria, de exemplu, un litru de benzină se vindea cu 1,35 euro, iar unul de motorină cu 1,34 euro. Taxarea se situa oarecum în aceiași parametri, 50% la noi, 53% la austrieci.

Se spunea atunci că nivelul prețului la pompă era justificat, în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor era și este în continuare scăzută. Însă acest aspect comportă câteva discuții care vor fi clarificate mai jos.

Pe parcursul a doi ani, anumite evenimente au dat peste cap socoteala șoferilor, dar și pe cea a statului. La 1 aprilie 2014, Guvernul a introdus așa-numita supraacciză de 7 eurocenți pe litru, cu scopul de a finanța programul de construcție a autostrăzilor. În plus, a venit și taxa pe stâlp, care a lovit în special rafinăriile (în România mai sunt trei unități care produc carburanți – Petromidia, Petrobrazi și Petrotel). Acestea s-au suprapus peste acciza de la 1 ianuarie, care este mai mare. Ceea ce era de așteptat s-a și întâmplat – taxarea în România a devenit una dintre cele mai mari din rândul statelor UE. Cine alimentează azi pe șoselele din Austria plătește un litru de benzină cu 1,154 euro, în timp ce în România același litru este cumpărat cu 1,119 euro. Se observă ecartul mult mai mic față de cel de acum doi ani. La motorină, situația s-a inversat, în sensul că litrul din Austria e mai ieftin, 1,110 euro, față de 1,114 euro de la noi. Am luat exemplul Austriei pentru că este o țară foarte tranzitată de șoferii români, dar și pentru că OMV, companie austriacă, deține pachetul majoritar la OMV Petrom, cea mai mare firmă petrolieră din România.

O întrebare pe care mulți și-o pun este de ce Austria a ajuns să aibă benzina la nivelul nostru, iar motorina mai ieftină, în condițiile în care resursele de hidrocarburi sunt mult mai mari în România, iar 60% din producția mondială de hidrocarburi a OMV vine de aici, nicidecum din Austria.

Politica OMV Petrom

Într-adevăr, Petrom scoate petrol din subsolul României și, teoretic, ar putea avea o flexibilitate foarte mare asupra prețului. Dar nu o poate face din mai multe considerente.

Unu: Petrom are un preț de producție situat sub 20 de euro pe baril, dar vinde petrolul către singura rafinărie funcțională, Petrobrazi, la preț de cotație mondială, conform politicii companiei. Câștigurile uriașe, pentru România, ale Petrom veneau din această diferență, căci rafinăria și distribuția nu sunt centre de profit.

Doi: Petrom deține în jur de 40% din piața de distribuție carburanți din România, dar este singurul producător de țiței. Avantajul acesta nu și-l poate materializa la pompă, pentru că orice scădere a prețului poate fi considerată de către Consiliul Concurenței ca o distorsiune a pieței, cu efecte negative asupra celorlalți jucători: Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar, Gazprom etc. Doar doi dintre aceștia din urmă mai dețin rafinării, Rompetrol și Lukoil, însă sectorul de rafinare din România, dar și cel din Europa, funcționează mai mult pe pierdere. Petrolul este importat de la firmele-mamă KazMunayGas din Kazahstan și, respectiv, Lukoil din Rusia.

Raportarea Petrom la cotațiile internaționale influențează evoluția prețurilor din întreaga țară, pentru că și ceilalți actori din piață urmează îndeaproape orice mișcare.

Taxarea este undeva în jur de 60% în România. Astfel că mai rămân 40%. Însă nici aici nu lovește din plin, pentru că în aceste 40% avem costurile de producție, cele de transport, de depozitare, profitul (dacă e cazul) etc. Asta înseamnă că schimbările de pe piața internațională afectează doar o pondere scăzută din prețul la pompă. Și nu se întâmplă imediat, ci la un interval de două-trei săptămâni de la afișarea cotației, pentru că firmele au stocuri. Mai precis, dacă azi barilul este cotat cu un dolar mai puțin decât ieri, primele efecte în piața din România se vor vedea în două săptămâni, însă ieftinirea nu va fi de un dolar, ci mult mai mică, de ordinul câtorva cenți.

Ce se va întâmpla la 1 ianuarie 2017

Piața de distribuție de carburanți se va confrunta cu două mișcări. Pe de o parte, este vorba despre o creștere a cotațiilor barilului pe piața internațională, de la 45 de dolari, cât era până acum o săptămână, la o zonă de fluctuație în jurul a 50 de dolari, în contextul deciziei de reducere a producției pe care statele membre OPEC au luat-o la Viena, zilele trecute. Această creștere se va reflecta în scurt timp și în prețul la pompă.

Pe de altă parte, de la 1 ianuarie 2017, dacă nu se va mai întâmpla nimic în plan legislativ, va fi eliminată supraacciza de 7 eurocenți pe litrul de combustibil, iar TVA scade cu un punct procentual, până la 19%.
Astfel, benzina și motorina ar urma să se ieftinească cu circa 10%, până la nivelul de 4,40 de lei pe litru, fără să ținem cont de evoluțiile de pe bursele mondiale de țiței.

De-a lungul timpului, în prețul carburanților au mai fost diverse taxe, precum cea de solidaritate pentru falimentul Bancorex, în cuantum de 1 cent per litru, sau taxa de drum. Ambele au fost scoase în urmă cu câțiva ani.

Toate tipurile de taxe auto introduse începând din 2007 au fost declarate ilegale de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În aceste condiții, autoritățile române se gândesc să includă parțial timbrul de mediu, care a intrat în vigoare în 2013, în prețul carburanților, urmând să aibă o valoare de 0,05 lei pe litru. În acest fel, autoritățile scapă de problema legalității acestuia, întrucât va urma să fie plătit de toți cei care alimentează mașinile cu carburant.

Prețurile la combustibil în Federația Rusă și Kazahstan

Prețurile la benzină în Rusia, la data de 12 decembrie 2016, erau în valoare de 34,59 ruble (0,51 euro sau 2,31 RON) pentru un litru de benzină AI-92 și 37,8 ruble (0,56 euro sau 2,53 RON) pentru un litru de benzină AI-95. Litrul de motorină costă 35,19 ruble (0,52 euro sau 2,36 RON).

Prețurile la benzină în Kazahstan, la data de 12 decembrie 2016, erau în valoare de 146 tenge (0,40 euro sau 1,80 RON) pentru un litru de benzină AI-92 și 158 tenge (0,43 euro sau 1,93 RON) pentru un litru de benzină AI-95. Litrul de motorină costă 128 tenge (0,28 euro sau 1,26 RON).

Cum se formează prețul carburanților:

– prețul materiei prime (60% vin din import)
– costurile de prelucrare (rafinăriile românești nu sunt cele mai performante)
– costurile logistice
– transport (Lukoil și Rompetrol plătesc mai mult pentru că aduc țițeiul din Rusia și, respectiv, Kazahstan)
– taxe : TVA, accize, taxa pe stâlp – aproape 60% din prețul de la pompă
– adaos comercial

Radiografia unui sector care s-a diluat în 25 de ani

În urmă cu 25 de ani, în România activau zece unităţi de rafinare a petrolului: Petromidia, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel Ploieşti, Rafo Oneşti, Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Petrolsub Suplacu de Barcău. Din toate acestea, azi numai trei mai contează în producţia de carburanţi: Petromidia, Petrobrazi şi Petrotel Lukoil. Vega este mică şi prelucrează produse petroliere secundare. Dacă în ’88-’89 oamenii din industrie spun că pe plan local se rafinau 34 de milioane de tone, anul trecut în România s-au mai rafinat sub 9 milioane de tone de petrol, în condiţiile în care capacitatea existentă nu depăşeşte 12 milioane de tone pe an. Scăderea activității de rafinare în România este corelată cu tendința ultimilor ani de pierdere de competitivitate a industriei europene a rafinării pe plan mondial. Fenomenul s-a accentuat pe fondul prețului relativ ridicat al energiei în UE față de cel din regiunile competitoare și al costului rezultat din reglementările europene severe de reducere a emisiilor de carbon și a poluării. Cu toate acestea, România continuă să deţină cea mai mare capacitate de rafinare din sud-estul Europei.

Întreg sectorul de rafinare existent înainte de 1990 s-a construit având o singură miză: dezvoltarea unei industrii pe verticală (textile, petrochimie, lacuri şi vopsele, îngrăşăminte chimice) care să pornească de la petrol. În anii ’75, în România se rafinau circa 20 de milioane de tone de ţiţei, pentru ca între ’88 şi ’89 nivelul să ajungă la 34 de milioane de tone. Nivelul s-a înjumătăţit în 2009, când s-a ajuns la 13-14 milioane de tone, la începutul crizei economice. Cu trei ani înainte, petroliştii erau foarte entuziaşti şi anunţau investiţii fabuloase în rafinării, pe fondul creşterii consumului. Kazahii de la KazMunayGaz au cumpărat Petromidia, un oligarh rus a cumpărat RAFO Oneşti, a curăţat-o de datorii şi a plănuit o investiţie masivă în unitate, iar Petrom încă investea sute de milioane de euro în rafinăria Arpechim, cazul instalaţiei HDV (hidrogenare distilare în vid). Este adevărat că în paralel avea loc o selecţie naturală, multe dintre rafinăriile existente în 1990 au dat faliment, precum Astra Ploieşti, rafinăria de la Dărmăneşti sau cea de la Suplacu de Barcău.

Criza economică instalată puternic la finele lui 2008 în România a stors optimismul petroliştilor, iar investiţiile au sărit în aer. RAFO a încercat să îşi schimbe planul în combinat petrochimic, dar a eşuat, Arpechim a fost închis, astfel că în momentul de faţă concentrarea investiţională se rezumă doar la trei mari rafinării: Petromidia a kazahilor de la KazMunayGaz, Petrobrazi a austriecilor de la OMV şi Petrotel a ruşilor de la Lukoil. La acestea se mai adaugă micul aport al Vega Ploieşti, ţinută de kazahi.

Rafinăria Petrobrazi Ploiești prelucrează preponderent țiței românesc, cu un conținut de sulf redus, iar celelalte două rafinării pot prelucra țiței cu un conținut ridicat de sulf, adus din import. Petrobrazi a procesat în semestrul I din anul 2014 circa 1,8 milioane de tone țiței exclusiv din producția internă, iar gradul de utilizare a rafinăriei a fost de circa 67,5%. Petromidia a prelucrat în semestrul I din anul 2014 circa 2,26 milioane de tone țiței provenit din import, cu un grad de utilizare a rafinăriei de 90,52%. Petrotel Lukoil a rafinat în semestrul I din anul 2014 circa 1 milion de tone țiței din import.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.