Motorul care va fi pus pe Fordul de la Craiova va avea 177 de cai putere
 

Noul motor de un litru în 3 cilindri pe benzină care va fi pus pe modelul Ford B-Max va fi îmbunătățit astfel încât să ajungă să dezvolte o putere de 177 de cai putere, conform unor declarații ale lui Gunnar Herrmann, un oficial Ford care se ocupă de linia Focus.

Britanicii de la Autocar scriu că deja se lucrează la un prototip al unei versiuni a acestui motor de un litru care va fi echipat cu un supercarger electric și un turbocharger. Motorul ar putea fi pus pe variantele sport al modelelor Fiesta și Focus.

În prezent, puterea dezvoltată de acest motor, care va exista și pe modelul produs la Craiova are două versiuni: una de 99 de cai putere și una de 123 de cai. Motorul în trei cilindri EcoBoost de un litru, cel care va fi pus pe B-Max, va avea un consum de 4,9 litri la suta de km și 114 grame de CO2/km.

Ford va produce aproximativ 60.000 de unităţi B-Max în 2012 la fabrica de la Craiova, începând din cel de-al doilea trimestru al acestui an, urmând ca în 2013 să producă peste 100.000 de unităţi.
Anul viitor va creşte şi volumul producţiei de motoare, urmând ca, la Craiova, să fie produse motoare şi pentru alte fabrici ale companiei.

Ford B-Max va aduce un sistem unic cu acces facil prin portiere, cu uşi frontale ingenios articulate şi uşi spate glisante. Acestea sunt integrate cu montanţii centrali pentru a furniza un grad de acces neegalat pentru pasageri şi bagaje.

Noul model va fi echipat cu o gamă de motoare, care va include atât noul motor pe benzină EcoBoost 1.0 l, cât şi unul pe motorină TDCi 1.6 l, ambele oferind consumuri şi emisii CO2 de top în clasa sa.

Accesări: 765
Dan Zavaleanu
Publicat Joi, 23 februarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
0
2 Voturi

 

Alte articole scrise de Dan Zavaleanu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.