Presa europeană, citându-l pe președintele legislativului european Martin Schulz, a comparat apariția împreună a lui Hollande și Merkel din Parlamentul European, citând pe președintele legislativului european Martin Schulz, cu intervenţia istorică împreună a fostului președinte german Helmut Kohl și a fostului șef al statului francez François Mitterrand de acum câteva decenii când se decidea soarta Europei unite. Nimic mai fals.
Ceea ce s-a văzut azi la Strasbourg a fost caricatura a ceea ce constituia altădată motorul politic franco-german al Europei, reprezentat atunci de doi oameni de stat. Azi, în băncile legislativului european, sub tirul criticilor venite din partea grupurilor politice, am văzut două figuri de politicieni mărunți, derutați, fără prea mare conexiune cu realitatea. Ambii aflați în scădere dramatică de popularitate în fața propriilor lor popoare, dar și a cetățenilor europeni. Vorba liderului grupului eurodeputaților conservatori: “nu reuşim să vă vedem oameni de stat cu viziuni, ci niște politicieni care ne țin predici”.
Atât cancelarul german, cât și șeful statului francez au făcut abuz de retorică. Mai mult, au încercat să solicite din nou “solidaritate europeană” la capitole în care Germania și Franța au făcut erori. Au pedalat pe cartea federalismului necesar ca deciziile în momente de criză să se ia mai ușor. Unii eurodeputați au întrebat dacă nu cumva această retorică federalistă nu înseamnă o metodă de a evita opiniile și pozițiile celorlalte state membre și a lăsa hotărârile cruciale ale Europei doar pe seama faimosului “motor franco-german”. A cere mai multă Europă în acest caz ar însemna mai multă cedare de suveranitate din partea celorlalte 26 de state membre ale UE și o cât mai mare influență a Berlinului și Parisului în afacerile europene, în domenii precum politica economică, convergenţa economică, fiscală şi socială, stabilitatea financiară şi investiţiile şi guvernanţa Uniunii Monetare. Merkel și Hollande par a cere o singură guvernanță europeană, în care decidenții primordiali să fie germani și francezi, federalizându-și interesele Europei.
Angela Merkel a pledat în plenul Parlamentului European pentru o schimbare a normelor politicii de azil în Uniunea Europeană. Ea vrea pur și simplu ca actualele reguli comune europene privind politica de azil și imigrație să fie repede schimbate, pentru că, spune ea, sunt deja depășite. Speranța deșartă a Angelei este ca statele membre să accepte cu mai mult entuziasm eventuale noi valuri de imigranți. În discursul ei în fața eurodeputaților reuniți la Strasbourg, Merkel a insistat că Regulile Dublin, prin care refugiații ar trebui să ceară azil în prima țară din Uniunea Europeană în care au pătruns, sunt inutilizabile în actualul context. Cancelarul german a pledat în favoarea unei noi proceduri de repartizare echitabilă între toate statele membre a maselor de solicitanți de azil. Liderii diverselor grupuri politice care au luat cuvântul după discursul lui frau Merkel au criticat eroarea făcută de aceasta prin invitarea refugiaților în Europa, și, ulterior, respingerea lor, când era deja prea târziu. Merkel părea oarecum surprinsă, de parcă eurodeputații se refereau la erorile de discernământ ale unei alte persoane.
La rândul său, șeful statului francez a recunoscut că Uniunea Europeană a întârziat să evalueze cu luciditate amploarea tragediilor umane din Orientul Mijlociu și Africa, cele care au generat cea mai gravă criză a migrației în Europa de la finalul celui de al Doilea Război Mondial. Hollande a avertizat că, dacă europenii nu iau măsuri adecvate, vor trebui să suporte consecințele a cea ce el a numit un “război” total în Siria. Folosind un ton ce se dorea probabil profetic, cu accente ușor apocaliptice, Hollande a estimat sumbru că
sfârşitul Europei este aproape, dacă statele membre nu se solidarizează în fața crizei: “Sfârşitul Europei va înseamna revenirea la frontierele naţionale, desfiinţarea politicilor comunitare, abandonarea monedei euro, revenirea la populism și naționalism. Mitterrand spunea că naţionalismul înseamnă război. Avertismentul său este încă valabil”. Deloc credibil. Invocarea numelui fostului președinte francez François Mitterrand de către Holland nu a avut ca efect decât să îl plaseze pe actualul șef al statului francez într-o postură și mai caricaturală. Nu te poți compara cu Mitterrand, chiar dacă faci parte din aceeași familie politică socialistă cu el, cu o popularitate făcută zob de erori de apreciere, de pasivitatea politică și de scandaluri sentimentale mediatizate în timpul mandatului.
Ipocrizia lui Hollande vorbind despre criza din Ucraina sau Siria a apărut și mai evidentă. La un moment dat a fost huiduit de un grup de eurodeputați enervați de retorica goală a liderului francez. Franța cere o politică externă comună puternică a UE, dar ea a fost, sub Hollande, cea care a profitat la maxim de vidul creat de lipsa unei politici europene comune de securitate și apărare, pentru a se lansa pe cont propriu în lovituri aeriene contra Statului Islamic, pentru a încerca să vinzi armament Rusiei, dar și pentru a cere eliminarea lui Bashar Al Assad, dar nu în numele UE, ci în nume propriu, în înțelegere tacită cu Arabia Saudită, care cumpără armament sofisticat din Franța.
Caricatura motorului franco-german, cel care ar vrea “mai multă Europă”, devine mai vizibilă în lumina realităților statistice din Germania și Franța. Cancelarul german prins în corzi de lideri ai propriului său partid. Un grup de 34 de responsabili ai Uniunii Creştin-Democrate au criticat aspru modul în care cancelarul Angela Merkel gestionează criza provocată de valul de imigranţi și față de ceea ce ei au numit practicarea de către cancelar a unei politici dezastruoase a frontierelor deschise, politică considerată neconformă nici cu legislaţia europeană, nici cu cea germană. Reacția colegilor de partid ai Angelei Merkel pare justificată. Un sondaj efectuat în Germania arată nu doar că populaitatea lui Merkel este în vertiginoasă scădere, dar și că sprijinul cetățenilor pentru Uniunea Creștin-Democrată a ajuns la cel mai scăzut nivel după alegerile din 2013. Hollande la rândul său e în picaj din punctul de vedere al popularității și încrederii. Peste trei sferturi (77%) dintre francezi spun că Francois Hollande nu este un președinte bun.
Cum te poți pretinde lider al Europei, cum poți avea pretenția să inspiri solidaritate europeană, când sondajele de acasă dovedesc că propriii cetățeni te resping și invalidează calitățile tale de lider? Motorul franco-german al Europei pare mai curând gripat de neputință.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.