Mugur Isărescu era „cineva“ încă din 1989

În urmă cu trei săptămîni, o scrisoare a unui ofițer de informații pomenea despre un plan „de răsturnare a guvernatorului Băncii Naționale“, Mugur Isărescu. Cîteva clipe am căzut ardelenește pe gînduri, zicîndu-mi în sinea mea: chiar așa? Dacă n-ar fi fost nenumăratele atacuri ale lui Lucian Isar, comise mai ales la Realitatea TV, aș fi ezitat mult. Așa, i-am dat drumul și semnalarea ofițerului a apărut în ziarul Cotidianul din 16 februarie.

Lucian Isar, penelist, membru pasager în guvernul Ponta (din care a zburat pentru o bănuială cam babană), este, din cîte știu, fiul unui general Isar, fost la CIE (fosta SIE) și, după 1990, parte a grupului de afaceri al lui Marius Locic, unde mai făcea consultanță cu un colonel Isac și cu un colonel Mircea Haș. Făceau și ei un ban, după cum fiul său, Lucian Isar, căsătorit între timp cu Alina Gorghiu, președinte mai apoi zburat din fruntea PNL, nu putea declanșa un asemenea atac de puiuț dornic de afirmare.

Mai era ceva, mai era nevoie și de alții și de un plan. Faptul că la televiziunea de casă a lui Klaus Iohannis au fost derulate primele operațiuni de sfîrtecare a imaginii guvernatorului ne obligă să ne mai punem o întrebare. Are știre sau nu are președintele de această Operațiune Isărescu? Presupun (dar nu pot să sar dincolo de o banală supoziție) că știe, deși trebuie să lăsăm oarece loc și pentru o negație.

Mugur Isărescu, Adrian Năstase şi Ioan Mircea Paşcu, în compania tovarăşului Kim Ir-sen la Festivalul Mondial al Tineretului în 1989, supravegheaţi de tovarăşul general Ureche (SIPA)

Dacă citim cu atenție materialele publicate de România Liberă, ajungem la cîteva concluzii. În primul rînd, și dezvăluirile și editorialul lui Sabin Orcan ne arată că investigația este opera unor oameni care nu cunosc epoca decît din povești și din materiale de presă. Îmi pare rău pentru autori, dar notele date după participarea la recepțiile unor ambasade, după seminarii, dezbateri sau întîlniri făceau parte dintr-o cutumă a vremii. Toți cei care participau la asemenea evenimente erau obligați, a doua sau a treia zi, să redacteze o asemenea notă în care trebuiau să semnaleze lucruri neobișnuite și să o predea șefului de redacție sau de instituție. Și aproape toți participanții se achitau de obligația notei, menționînd că nu au observat nimic deosebit.

Dacă investigatorii RL ar fi identificat o notă în care Mugur Isărescu ar fi turnat pe cineva că a zis sau a făcut, atunci, da, am fi putut vorbi despre o turnătorie. În cazul de față, nici vorbă. Cea mai hazoasă situație este cea a notelor „stereo“. Mugur Isărescu îl picta pozitiv, chiar admirativ, pe Eugen Dijmărescu. Iar acesta, la rîndul său, scria despre Mugur Isărescu ce tînăr talent și mare specialist este. În reacția celor doi am putea vorbi mai degrabă despre o problemă caracterială. Voiau să promoveze și se lăudau reciproc în notele transmise Securității, în speranța că le va citi cineva și îi va băga în seamă. Același lucru este valabil și în nota despre Ioan Mircea Pașcu, coleg de generație și de călătorie în Republica Populară Democrată Coreeană, la Festivalul Mondial al Tineretului. Aceleași note erau solicitate mai tuturor celor care se întorceau dintr-o deplasare în străinătate. Și în cele mai multe cazuri nu poate fi socotită nici turnătorie, nici colaborare cu Securitatea. Scriu asta ca unul care n-a semnat în viața lui un angajament sau o turnătorie despre nimeni.

Singurul document cu semnătură olografă

Nu fac parte dintre admiratorii lui Mugur Isărescu. Dimpotrivă, am formulat cele mai severe critici la adresa sa. Editorialul de astăzi o probează din plin. La fel, nu încerc să-l apăr pe Mugur Isărescu. Poate a colaborat cu Securitatea. Poate că relațiile sale depășesc cu mult hîrtiile reproduse în România Liberă. Poate că Mugur Isărescu este colonel sau general. Nu am nici o informație în acest sens. De îndată ce aș avea-o, aș dărui-o cititorilor. Dar documentele acestea nu sunt decît o încercare de amator de a aborda relațiile cu Securitatea ale lui Mugur Isărescu.

Dacă România Liberă l-ar fi acuzat că are un grad de general, mai degrabă aș fi luat în calcul supoziția. Așa, să acreditezi trecutul de turnător numai pe baza respectivelor note sau pe baza unei relatări despre o persoană străină „care l-a căutat“, mi se pare naiv, chiar neprofesionst. Și parte dintr-o operațiune de demolare a personajului.

Ce ne arată documentele din România Liberă? Că doi nepricepuți se cred în fața unei mari descoperiri. Exact ca doi țărani închipuiți care merg la restaurant și cer friptură de mistreț și nu știu cum să o mănînce. Trag de ea cu amîndouă mîinile, de parcă s-ar chinui cu o aripă de găină bătrînă.

Avere

Guvernatorul are o casă în comuna Gruiu, satul Siliștea Snagovului, casa de vacanță din Drăgășani și apartamentul din București. Guvernatorul deține un autoturism Eagle cu an de fabricație 1993 și barca cu motor marca Delta, fabricată în 2004. Guvernatorul deține împreună cu soția bijuterii în valoare de 62.030 de euro, o colecție numismatică estimată la 40.300 de euro, tablouri și icoane de 23.300 de euro și bunuri sub formă de metale prețioase, cum ar fi vesela de argint, de 4.000 de euro. Guvernatorul Mugur Isărescu deținea economii totale de 267.167 lei, 58.117 euro și 18.850 dolari în 2014.

Afaceri

Isărescu are o exploatație viticolă la Drăgășani, în județul Vâlcea. Profitul net a variat între 20-30%, având un vârf de profit (53%) în 2010, când acest profit net s-a ridicat la 619.360 de lei, la o cifră de afaceri de 1,16 milioane de lei. Mugur Isărescu deține pachetul majoritar în cadrul afacerii. Firma a crescut de la 3 salariați în 2008 la 14 salariați în 2012. Măr SRL, firma de vinuri a guvernatorului, a avut un profit de 470.000 lei, la o cifră de afaceri de 2.686.507 de lei în 2012. Firma deținea 20 de hectare de viță-de-vie în 2012. Vinul cu eticheta „Casa Isărescu“ poate fi cumpărat la prețuri între 30 și 85 de lei sticla.

Ce se vede în palma lui? Gradele sau lingourile? Foto Timi Slicaru

De-a lungul timpului, în jurul numelui Mugur Isă­rescu au circulat, în spațiul public, multe întrebări fără un răspuns oficial, zvonuri și tot felul de vorbe. De la apartenența la grupuri și organizații ciudate, învăluite în mister, la avere și la acțiuni care pot sta sub semnul întrebării.

Publicația vremuritulburi.com scrie că Mugur Isărescu a fost menținut la șefia BNR „la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au amenințat că își retrag împrumuturile acordate României, de fiecare dată când s-a pus problema schimbării din funcție“ a acestuia. Se mai susține că în America „a fost racolat de Consiliul pentru Relaţii Externe (Council of Foreign Relations), care avea nevoie să-și implanteze în România un om pe care să se poată baza“.

Se afirmă și că Isărescu „este membru al grupării masonice care face jocurile în economia mondială – Comisia Trilaterală“. Această organizație ar fi caracterizată de „secretul păstrat privind discuţiile purtate la conferinţele anuale (…), iar Marele scop, pe care nu-l mai ascunde, este Noua Ordine Mondială“. O altă apartenență care i se atribuie lui Isărescu este cea la misterioasa organizație mondială Grupul Bilderberg, care are un scop asemănător cu Trilaterala: controlul la nivel mondial. Circulă de asemenea, de mai multă vreme date că „Mugur Isărescu este mason“. Masoneria este o organizație asupra căreia planează multe dubii, de apartenența la aceasta depinzând avansarea în anumite funcții înalte.

În sarcina lui Isărescu, alături de alte oficialități române și de șeful delegației FMI la București, este pusă și acuzația că „a falsificat controlat datele economice ale țării, în frunte cu PIB-ul, care a fost subapreciat cu 20% pentru a se justifica contractarea unor noi împrumuturi de la FMI“. Totodată, Mugur Isărescu a fost acuzat de mai mulţi politicieni și că ar fi plasat rezervele de aur ale României în bănci străine.

Flux24.ro scrie că „Dan Voiculescu şi Mugur Isărescu au fost colegi la ASE timp de 14 ani, având relaţii mai mult decât colegiale“. Așa s-ar explica de ce patronul Intact ar fi fost „salvat de o anchetă din 1990.

Mia Tudose

Guvernatorul, între CNSAS și siguranța națională

Problema posibilei apartenențe a lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la Securitate a fost relansată, odată cu publicarea unor documente provenite din arhiva fostului serviciu secret al regimului comunist din România. În urma acestor discuții publice, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a oferit un comunicat de presă referitor la acest subiect.

Ieri, cotidianul „România liberă“ a publicat un articol amplu privitor la presupusa apartenență a lui Mugur Isărescu la fosta Securitate, un demers publicistic bazat pe documente care, conform comunicatului CNSAS, „au fost studiate la sala de lectură a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, de către cercetători acreditaţi în condiţiile legii“. Documente din care pare să rezulte că, în anii ’80, pe vremea în care era angajat al Institutului de Economie Mondială, Mugur Isărescu se afla și în evidențele UM 0195 – Contraspionajul Extern din Centrala de Informații Externe. Unitate la care el ar fi dat foarte multe note informative, în care identitatea lui era mascată sub un „nume de cod“.

Sursa „Manole“

Conform documentelor publicate de „România liberă“, Mugur Isărescu a fost identificat ca sursa „Manole“. Iar din documentele de la CNSAS rezultă că notele informative oferite de către „Manole“ ar fi vizat atât pe diplomații străini prezenți la București, îndeobște englezi și americani, cât și pe anumiți colegi ai săi de la Institutul de Economie Mondială. Conform legislației în vigoare, CNSAS nu are voie să devoaleze numele real al unei „surse“. Totuși, în cazul în care în „Dosarul de rețea“ al unui astfel de personaj nu s-a păstrat și „angajamentul“ semnat în fața ofițerului care l-a racolat, identitatea reală a unui „colaborator“ poate fi dedusă mult mai greu, prin analiza unor detalii prezente în diversele documente din dosarul respectiv.

Acesta este și cazul lui Mugur Isărescu. Într-o „Notă“ din septembrie 1986, sursa „Manole“ vorbește despre un eveniment care i s-a întâmplat chiar lui. Cu acea ocazie, „Manole“ își menționează adresa de domiciliu: strada Miron Constantinescu, nr. 33, blocul Z11. Într-un alt document al Securității, dar din 1979, aceeași adresă îi este atribuită unui angajat al Institutului de Economie Mondială, care era identificat cu numele adevărat: „Isărescu Constantin Mugurel (…), domiciliat în București, Str. Miron Constantinescu nr. 33, bl. Z11“.

Încâlcitele „căi“ ale CNSAS

Comunicatul CNSAS menționează că „documentele invocate de cotidianul România Liberă au fost transferate către arhiva C.N.S.A.S. după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008. Ca urmare a schimbării cadrului legal de funcţionare a C.N.S.A.S, prin O.U.G. nr. 24/2008, reverificarea domnului Mugur Isărescu nu mai este posibilă în condiţiile legii. Calităţile deţinute de domnia sa, cea de guvernator al Băncii Naţionale a României şi cea de membru al Academiei Române, fac obiectul verificărilor la cerere, potrivit art. 3 lit. q şi o din actul normativ invocat anterior. Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 24/2008, reverificarea persoanelor pentru care Colegiul C.N.S.A.S. s-a pronunţat anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, printr-o decizie de neapartenenţă/necolaborare cu fosta Securitate, nu mai este posibilă decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative, prevăzute de norma indicată, după cum urmează: În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente şi informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanţe de urgenţă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă“. Dar articolul de lege invocat de comunicatul CNSAS afirmă cu totul altceva: „Art. 32. În cazul în care, urmare a preluării prevăzute la art. 31, rezultă documente şi informaţii noi şi neprocesate cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia a unei persoane pentru care a fost emisă anterior prezentei ordonanţe de urgenţă o decizie de neapartenenţă sau de necolaborare cu Securitatea, dacă persoana face parte din categoriile persoanelor verificate din oficiu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă“. Așadar, odată cu apariția unor posibile noi „documente“, exact CNSAS este cea care „iniţiază şi aplică, în mod corespunzător, procedura cuprinsă în prezenta ordonanţă de urgenţă“. Iar asta, cu atât mai mult, cu cât Art. 3 al OUG invocate menționează clar: „Pentru a asigura dreptul de acces la informaţii de interes public, orice cetăţean român, cu domiciliul în ţară sau în străinătate, precum şi presa scrisă şi audiovizuală, partidele politice, organizaţiile neguvernamentale legal constituite, autorităţile şi instituţiile publice au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, generale, locale şi pentru Parlamentul European, precum şi a persoanelor care ocupă următoarele demnităţi sau funcţii: preşedintele României; deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European; membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European“. De fapt, lista este cu mult mai lungă și include, la litera q, pe „guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de bancă şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar“.

O armă politică?

Imediat după 1989, presupusa apartenență la fosta Securitate a fost o veritabilă armă care, utilizată în politică, a avut, deseori, efecte devastatoare. Conform legislației în vigoare ,,calitatea de „colaborator sau angajat al Securității în calitate de poliție politică“ este consacrată indubitabil, în urma unei sentințe definitive date de justiție. Simpla descoperire a unor „Note informative“, chiar și semnate cu un „nume conspirat“, nu înseamnă neapărat „poliție politică“. Asta, cu atât mai mult cu cât această acuzație este și ea clar definită de lege: „lucrător al Securității – orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului“. Greu de crezut că „turnătoriile de bine“ invocate de către jurnaliștii de la România liberă ar fi „suprimat sau au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului“.

Siguranța națională

Imediat după ce instituțiile competente au predat la CNSAS peste un milion de dosare ale fostelor servicii secrete comuniste, s-a anunțat că mai există încă vreo câteva zeci de mii dosare care nu vor fi deschise pentru opinia publică, pentru că sunt legate de anumite probleme care ar puterea aduce atingere siguranței naționale. Iar în această perioadă, în care „toată lumea se bate cu toată lumea“, în care aflăm că, în numele luptei anticorupție, „binomul SRI-DNA“ a comis o serie de abuzuri cel puțin la fel de grave ca acelea de pe vremea Securității, nu pare imposibil ca această luptă să aducă atingere siguranței naționale, odată cu aducerea în atenția publică și a unor personaje și instituții ale căror „dosare“ reale fac parte dintre cele câteva zeci de mii care chiar că nu ar trebui publicate în acest moment.

Vasile Surcel

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.