Munteanu: Cine strigă împotriva credinței se află într-o fundătură

Într-un interviu acordat ziarului Lumina, Marian Munteanu a spus că a stat de vorbă cu mulţi tineri pe tema situaţiei din Colectiv şi că aceştia ar trebui să-și îndrepte nemulțumirea împotriva greșelilor omenești și erorilor politice și administrative, nu să se certe cu Dumnezeu.

Cine strigă împotriva credinţei se află într-o fundătură, a punctat Munteanu.

Cine vrea să meargă la Patriarhie să protesteze nu trebuie să uite că acolo este alt cadru, a mai spus Munteanu, care a precizat că nu prea a văzut din partea „acestor revoltați” participarea la ajutorarea săracilor și nici la ritualurile și viața cotidiană a Bisericii”.

“Nu vă mai luați după cei care vă doresc sinuciderea. Cine are nemulțumiri sau critici ar fi bine să și le exprime într-un cadru potrivit. Adică le-aș propune acelora să participe așa, vreo 10-15 ani, fiecare în parohia de care aparține, foarte mult la activitatea comunității respective. Mai concret, să se intereseze de cei săraci, de văduve, de orfani. Să-i ajute pe aceștia 20 de ani și apoi vom asculta cu interes părerea lor despre Biserică, ce face ea concret pentru oameni și altele. Nu am văzut prea mare înghesuială din partea acestor revoltați la ajutorarea săracilor și nici la ritualurile și viața cotidiană a Bisericii. Cine vrea să meargă la Patriarhie să protesteze nu trebuie să uite că acolo este alt cadru. De aceea, e bine să se ducă mai întâi să se spovedească și să îl întrebe pe duhovnic ce să facă. Pentru că aici este vorba de cu totul altceva”.

Întrebat ce s-a întâmplat din ’90, de la momentul când în Piața Universității se rostea Tatăl nostru, și sfârșitul anului trecut, când unii strigau împotriva Bisericii Ortodoxe, Munteanu a explicat.

“(…) cântăresc foarte mult necazurile și erorile din acești ultimi 25 de ani. Unii oameni, în special tineri, au putut cădea în capcana unui anumit tip de propagandă care, sub pretextul că dorește binele și progresul, de fapt a lucrat la smintirea oamenilor și la distrugerea ființei lor. În această zonă văd eu rătăcirile unora care s-au apucat să-și îndrepte nemulțumirea nu împotriva greșelilor omenești și a erorilor politice și administrative, ci s-au apucat să se certe cu Dumnezeu. Ei sunt până la urmă niște victime”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.