×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 4 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Joi, 17 august 2017, 02:33
EUR (€)
+0.0027 ↗
4.5737 RON
USD ($)
+0.0252 ↗
3.8993 RON
• • •
Corespondență din deplasare
Muntele nu e al tău. Tu te faci țărână și el tot aici o să fie!
Pe Valea Dorului – o rotire completă în aer (360 grade)
Pe Valea Dorului – o rotire completă în aer (360 grade)

Irinel Florin Galan este instructor de schi și de snowboard la Clubul Sportiv Carpați Sinaia de 15 ani și face parte din Asociația Monitorilor Profesioniști din România. Într-un interviu pentru Cotidianul, el a explicat cum decurge relația oamenilor cu muntele și cum, prin instituirea unui respect reciproc, se pot evita nenorocirile care, de cele mai multe ori, sunt cauzate de neglijența turiștilor.

Cotidianul: Cum percep copiii schiul în cadrul Clubului?

Irinel Galan: La Club, fac schi de performanță cu copiii care știu deja să schieze. Mergem la concursuri, este deja un alt nivel. Încerc să le insuflu pasiunea și ce-am învățat eu de la Andi Neagoe, de la Niculescu, de la Andrei... Copiii nu mai sunt cum erau înainte. De exemplu, mie, când îmi explicau Andi Neagoe sau Niculescu, îmi lua 10 minute ca să îmi revin, pentru că, pur și simplu, le sorbeam cuvintele și eram ca olteanu’ ăla de trebuia să-mi dai una ca să-mi revin. Și pe urmă puneam în practică.

„Tot timpul mă certam: credeam că muntele e al meu“

Acum, copiii sunt la două-trei sporturi – tenis, fotbal și schi – și nu sunt buni la niciunul dintre sporturi, pentru că nu poți să te antrenezi și să dai rezultate la toate. Pentru că la schi îți dezvolți alte aptitudini, mobilitate și reacție, la fotbal folosești doar anumite părți ale corpului. Iar copiii au o portiță de scăpare – dacă nu dau rezultate la schi, se refugiază la tenis, dacă nu merge nici la tenis, lasă că-mi iese la fotbal. Iar copilul trăiește tot timpul cu chestia asta: bine că am participat și că am plecat de acasă și nu mă mai freacă mama la cap, că antrenorul nu are ce să-mi facă pentru că e prieten cu mine. Nu mai e ca pe vremea mea, când ne trimitea de la 1400 la Cabana Miorița cu schiurile în cârcă, pe drumul de vară, două ture. Și abia apoi începeau antrenamentele. Și erau cam 4 km, doar dus. Făceai două ture și apoi începeai să te dai cu schiurile. Ne dădeam pe Valea Dorului și nu aveai curaj atunci să-i spui ceva instructorului. I-am spus, de fapt, o singură dată, că ar fi bine să mergem cu telecabina, că vă bag eu, că lucrează tata la telecabină. Și mi-am luat o mega-bătaie, încât și acum, când văd un băț de fibră de plastic, mă apucă plânsul instantaneu, că mi-am luat bătaie rău de tot de la profesori. Tot timpul mă certam cu toată lumea pentru că eu consideram că e muntele meu. Și tata mereu îmi repeta că muntele ăsta a fost aicea, nu e nici al meu, nu e nici al tău, nu e nici al profesorului Niculescu și nu va fi al nimănui. Tu te faci țărână și el tot aici o să fie. Dar eu, confundând faptul că știam muntele foarte bine, ziceam că e al meu. Dar nu e așa.

Iar copiii din ziua de astăzi nu mai sunt așa. Ei au tabletă, cu toate că le-am interzis să vină cu tabletă și cu telefon când plecăm în cantonament. Atunci trebuie să te concentrezi doar pe ce ai de făcut, iar ei nu pot să stea departe de tehnologie. Nu rezistă. Le spun părinților să-mi dea un an, doi din viața copilului, să-l lase să facă treabă aici. În doi ani de zile, ne dăm seama exact despre ce e vorba.

În drum spre Omu

Clienți cârcotași

De ce peripeții trăite pe munte vă amintiți?

Sunt multe, însă îmi aduc aminte în special de un tip, Constantin, Costică, din Buzău. Eram pe schiuri de tură, mergeam spre Omu, și când te duci spre Omu, la Cerdac, ocolești o zonă, nu mergi pe traseul de vară. Iar eu deja mă înscriam pe traseu, erau niște urme înaintea mea pe acolo și mă îndreptam încolo. Iar el era în spatele meu și tot îmi spunea: „Ai greșit, nu e ăla traseul“. Și l-am întrebat: „Dar care e traseul?“. „Traseul e pe aici, pe drumul de vară.“ „Da, îi zic eu, pe acolo te duci vara, iarna o iei pe aicea.“ „Nu, ce mă ocolești tu pe mine?“ „Măi omule, înțelege că pe acolo mergi vara, când nu e zăpadă, poți să mergi chiar și cu bicicleta. Dar iarna n-ai ce căuta pe acolo.“ „Nu, știu că mă bagi pe mine pe unde vrei tu, ca să îmi iei bani mai mulți.“

„Ascultă-mă un pic. E foarte periculos. Dar dacă vrei să te duci, mă aștepți, ca să mă duc eu vreo oră înainte să verific, apoi te duci tu pe acolo, ca să nu ai nicio treabă cu mine.“

În sfârșit, a înțeles că e periculos traseul, că e pericol de avalanșă. Dar el a văzut că sunt urme pe acolo și voia să meargă. Și i-am zis că dacă vrea să meargă, să meargă, dar eu nu merg pe acolo. Ne-am dus, ne-am întors, n-a vorbit cu mine, n-a mai scos niciun cuvânt, și când am ajuns la 2000, ne spune Salvamontul că pe niște turiști, niște tipi din Ilfov, i-a prins avalanșa acolo și că se duc să îi scoată. Și în ziua de astăzi, când ne întâlnim și stăm de vorbă, îmi spune: „Băi frate, m-ai scăpat de la moarte...“

Am avut și prieteni care au murit prinși în avalanșă. Era la sfârșitul lunii martie, veneau de la Piatra Arsă, au urcat cu telecabina, au dormit la Piatra Arsă și voiau să coboare pe Piciorul Pietrei Arse. Acolo au tăiat pe genune toată poiana aceea și i-a prins avalanșa – patru inși. Pe băieți i-a astupat, pe fete le-a prins doar așa, pe diagonală. Una dintre fete și-a scos termosul din rucsac și, cu capacul, a început să sape, dar a murit epuizată. Părinții au anunțat salvamontiștii care au plecat după ei cu câinii și așa i-au găsit, cu ajutorul câinilor, pentru că îi ninsese foarte puternic noaptea și erau acoperiți cu zăpadă. A fost o mega-tragedie.

„Nu echipamentul face omul!“

Ce trebuie să știe un excursionist care pleacă pe munte?

Partea proastă este că lumea nu înțelege: pe munte trebuie echipament (eu aveam 9 ani când am mers cu tata pe Șaua Strunga și mi-am făcut picioarele praf, pentru că nu aveam echipament). Acum am echipament bun, nu cel mai bun, dar am echipament bun. Totuși, nu echipamentul face omul. Asta înseamnă, în primul și primul rând, să respecți muntele și să nu faci prostia pe care de multe ori am făcut-o eu – am zis că eu cunosc foarte bine muntele ăsta –, de exemplu, așa cum a fost anul trecut, pe 28 august, așa o să fie și anul ăsta. Dar de fapt, anul trecut, pe 28 august, m-am dus pe munte și erau 22 de grade în Sinaia și sus, pe munte, erau -4 grade și a nins timp de 20 de minute. Și eu mi-am furat-o de multe ori, pentru că am crezut prea mult în mine, fără să-mi dau seama că sunt pe munte, plus că foarte multă lume își cumpără azi echipament de bună calitate și, gata!, deja au impresia că sunt cei mai buni și pleacă. Dar uită de factorul ăsta: pe munte nu îl interesează, te mătură imediat, chiar dacă ai dat 300 de milioane pe echipament. Tu, în primul rând, trebuie să știi că ești pe munte. Bun. Oricând pot să calc strâmb și să îmi sucesc glezna, și să-mi rup gâtul, și să alunec, și să-mi pice o piatră în cap, și să vreau să fac o poză, și să vreau să mă întind după o floare de colț, și să mă duc de-a berbeleacul. Ideea este că trebuie să admiri, să te uiți și să spui: „Uau, cât e de frumos!“. Dar să te ții de potecă și să mergi pe potecă. Și să stai ușor, să nu te agiți, să nu alergi, trebuie să ­mergi liniștit, să ai timp să te contopești cu natura, pur și simplu. Să lași natura să lucreze pentru tine, iar tu să caști ochii.

Cu Eva la primele lecții de snowbord

Visul: o tură liniștită cu Evișor

Unde vă vedeți peste 10 ani?

Peste 10 ani, sper să traversez munții, să fac Rânca pe bicicletă, că am avut o tentativă să merg odată, eram atunci și cu soția. Asta s-a întâmplat acum 5 ani. Am vrut să traversăm Rânca pe Transalpina, să mergem cu bicicletele, și când urcam dintre Novaci spre Rânca, erau niște oameni, unii ne aplaudau și ne ajutau (țin minte că au fost niște băieți care au împins-o pe Mihaela de spate și m-a depășit), dar au fost și alții care aruncau cu bere în mine. „Ce, ți-e sete?“, mă întrebau. Sau aruncau cu chiștoace de țigări. Nu știu de ce făceau asta, că nu i-am întrebat. Și n-am reușit să traversăm Rânca. Dar peste 10 ani sper să fiu cu Evișorul, fiica mea, să facem o tură pe munte, doar noi doi, așa, liniștiți, fără soție, că soția face mereu: „Mergi încet, vezi că îi rupi coloana, vezi că îi rupi unghiile, vezi că i s-a mișcat un fir de păr“. Eva are acum 4 ani și deja merge cu snowboard-ul.

CARTE DE VIZITĂ

Irinel Florin Galan, n. 1971, Sinaia. Este instructor de schi și de snowboard la Clubul Sportiv Carpați Sinaia de 15 ani și face parte din Asociația Monitorilor Profesioniști din România.

Cel mai important sfat: „Foarte multă lume își cumpără azi echipament de bună calitate și, gata!, deja au impresia că sunt cei mai buni și pleacă. Dar uită de factorul ăsta: pe munte nu îl interesează, te mătură imediat, chiar dacă ai dat 300 de milioane pe echipament“.

Alice-Diana BobocPublicat Duminică, 04 iunie 2017
9907
 | 7
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Medicii resping privilegiile propuse de guvern
Publicat acum 11 ore şi 34 minute
Lazăr și Kovesi - stat în stat
Publicat acum 6 ore şi 3 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Marţi, 15 august 2017
Andrei Marga

Cum cei mai mulți se consideră creștini, se poate spune că, în Europa, creștinismul este mai mult decât viziune - este însuși mediul formării și referința fundamentală. Pot fi însă luate în serios partidele și persoanele care-și afișează adesea cu emfază afilierea?

Andrei MargaPublicat acum 5 ore şi 46 minute