Muntenegru, o fortăreaţă naturală

Eldorado turistic puţin cunoscut, această ţară este o minune a naturii. Scriitorul călător francez de origine spaniolă Charles Yriarte numea Muntenegru, în cartea sa “Ţărmurile Adriaticii şi Muntenegru”, apărută în 1878, “unul dintre cele mai frumoase locuri ale Pământului”.

Prinţul moştenitor al regatului muntenegrean, Nicolas Petrovitch Njegosh (Petrovic Neagoş), un fan “Tintin”, citat de reporterul Jean-Louis Tremblais, afirmă că Hergé a fost inspirat de Muntenegru pentru albumul său: “Printre numeroasele regiuni încântătoare care atrag iubitorii de pitoresc şi folclor, există o ţară mică, din nefericire puţin cunoscută, care depăşeşte ca interes multe alte ţări. Această ţară se numeşte Syklavia”. Aşa începe prospectul turistic pe care îl citeşte Tintin în “Sceptrul lui Ottokar”, când avionul îl duce către “regatul Pelicanului Negru”. Urmează un elogiu adus “frumuseţii locurilor sălbatice, ospitalităţii proverbiale a locuitorilor săi şi orginalităţii costumelor ei medievale”.

Muntenegru, nume dat ţării de către veneţieni, este mica republică ex-iugoslavă care şi-a declarat independenţa în 2006. În Evul Mediu, navigatorii veneţieni, văzând pădurile întunecate de pin de pe pantele muntelui Lovcen, au botezat ţinutul “Monte Negro”. În pofida unei scurte deschideri spre Adriatica, Muntenegru se află între vârfurile calcaroase ce depăşesc uneori 2.500 de metri, o puternică forţăreaţă naturală. Mai mult de jumătate din suprafaţa ţării se află la peste 1.000 de metri altitudine, dar exisă şi zona mediteraneană în care falezele alternează cu plajele de nisip sau de pietriş. În centru se decupează bijuteria Muntenegrului, golful Kotor, care pătrunde 28 de kilometri în interiorul uscatului. Mărginit de munţi care coboară până în mare, el traversează pitoreşti sate, ca Petrc, Risan şi Prcanj.

O istorie frământată şi reabilitarea contemporană a unei familii princiare

Kotor, intrarea în oraş

Situată la Marea Adriatică, vecină cu Croaţia la vest, cu Bosnia şi Herţegovina la nord-vest, cu Serbia şi Kosovo la nord-est şi Albania la sud-est, ţara este împărţită în 3 regiuni geografice: Coasta de Sud, ce se întinde de la Bar şi Ulcinj spre lacurile Skadar, Ada Bojana şi Velika Plaza, având 3 oraşe, fortăreţe antice şi cele mai fine plaje din Muntenegru; Regiunea Centrală, în valea râului Zeta, unde se află şi capitala Podgorica; Regiunea de Nord, cu munţi şi râuri cristaline, lacuri şi multă zăpadă iarna.

Zona a fost menţionată, sub numele Docleatae, încă din Antichitate, de Plinius, Appian şi Ptolemeu, amintind oraşul Doclea (Podgoriţa veche).

Cucerit de către romani în anul 90 d.Ch., apoi de slavi, în secolul al VI-lea, Muntenegru a depins în Evul Mediu de Imperiul Bizantin şi de Bulgaria. Încorporat apoi Imperiului Sârb, a fost anexat în 1499 de către turci sangeacului Shkodër.

Muntenegrenii au refuzat orice fel de conducere otomană prin rebeliuni şi numeroase proteste ce au culminat cu înfrângerea turcilor în Marele Război Turcesc, la sfârşitul secolului al XVII-lea. Muntenegru a devenit o teocraţie, condusă de Biserica Ortodoxă Sârbă şi de Mitropolia Muntenegrului şi a Litoralului. O perioadă înfloritoare, nemaiîntâlnită din timpurile lui Petrovici-Neagoş. Numele conducătorului teocraţiei era „Vladika al Muntenegrului”. Republica Veneţia şi-a introdus guvernatori care s-au amestecat în politicile statale a Muntenegrului; când republica a fost succedată de Imperiul Austriac în 1797, guvernatorii au fost retraşi de către Petar II în 1832. Predecesorul său, Petar I, a contribuit la unificarea Muntenegrului cu Ţinuturile muntoase.

Mănăstirea Cetinje

Identitatea poporului muntenegrean, naţionalistă şi ortodoxă, s-a forjat în timpul luptelor împotriva expansiunii otomane, în jurul mânăstirilor fortificate şi al prinţilor-episcopi.

Nicola Petrovitsch Njegosh este urmaşul familiei regale ce a fost rebilitată după un lung exil. Regele Nicolae I, care a domnit din 1860 până în 1918, când regatul a fost alipit Iugoslaviei. El descindea dintr-o dinastie de prinţi arhiepiscopi, în cadrul căreia puterea se transmitea de la unchi la nepot şi care a condus Muntenegru timp de trei secole şi jumătate. O istorie frământată şi războinică, asemănătoare cu cea a multor ţări din Balcani. La graniţa Orientului şi Occidentului, acest bastion creştin a rezistat otomanilor, graţie locuitorilor ei, munteni atletici şi extrem de susceptibili. “Varnac pentru prieteni, bătaie duşmanilor”. Nicolas Petrovitch Njegosh este mândru de această istorie a ţării sale, chiar dacă a descoperit-o târziu.

Născut şi crescut în Franţa, acest arhitect ecologist a făcut prima călătorie în Muntenegru la sfârşitul anilor ’60. “Acolo, deşi nu cunoşteam nici măcar două cuvinte în sârbo-croată, mi-am dat seama de ataşamentul populaţiei faţă de numele Njegosh, chiar în plin comunism”.

În 1989, el a fost invitat în Muntenegru cu ocazia repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale regelui Nicolas I şi ale soţiei sale, morţi în exil. Treptat a învăţat să cunoască patria strămoşilor lui. După multe discuţii juridice, dinstia spoliată la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial a fost reabilitată printr-o lege din 2011. Conducând o fundaţie dedicată protecţiei mediului înconjurător, salvării patrimoniului şi activităţilor sociale, având statutul oficial de reprezentant al guvernului pentru probleme de protocol, prinţul îşi împarte timpul între Franţa şi Muntenegru.

Cetinje, vechea capitală a regatului, este situată în mijlocul unui crater carstic, protejată de eventualii atacatori de Alpii Dinarici, numită şi “Capitala Tronului”, are un farmec desuet de Belle Epoque, perioada în care a atins apogeul. Are o stradă pietonală, cu terase şi tei, vechile ambasade au fost resaurate şi transformate în muzee sau instituţii de stat, precum Biblioteca Naţională, aflată în vechea ambasadă a Franţei, decorată cu plăci ceramice.

Kotor, Poarta Mării

Aici poate fi vizitat Palatul lui Nicolae I, în care fotografii sepia transmit o nostalgie rococo, cu frumoase doamne cu crinoline şi umbrele şi ofiţeri în uniforme cu fireturi, purtând iatagane, portretele unei familii cu numeroase ramificaţii. Supranumit “Cuscrul Europei”, Nicoae I şi-a căsătorit cei mai mulţi dintre cei 12 copii cu capete încoronate ale continentului.

Aici se află Biljarda, cu turnurile sale. Contrar aparenţelor, nu este o cazarmă, ci locul ales pentru a domni de cel mai prestigios reprezentant al dinastiei, Petar II Petrovic Neagoş (1813-1851). Conducător, preot şi poet, acest suveran erudit şi poliglot este considerat un fel de Homer al slavilor. Capodopera sa este “Coroana muntelui”, un breviar pro sârbesc şi anti turcesc lăudat ca echivalentul balcanic al “Iliadei” şi “Odiseei”.

Din Cetinje se poate ajunge pe muntele Lovcen, la 1.600 de metri altitudine. Acolo a fost inaugurat, în 1974, “Mausoleul lui Petar II”. 461 de trepte, un atrium din granit, cariatide de marmură şi statuia eroului naţional. În zilele senine, poate fi admirată varietatea peisajului muntenegrean, de la Gurile Kotorului la masivul Durmitor, ambele clasate în Patrimoniul Natural al Umanităţii de către UNESCO, şi până la marele lac Skadar, la graniţa cu Albania. Din vârful muntelui până pe litoral duce un drum numit Serpentina, construit în secolul al XIX-lea, care oferă o panoramă uluitoare a celor patru golfuri: Kotar, Tivat, Perast şi Risan.

Golfuri, parcuri naţionale, plaje şi mânăstiri

Biserica în stil baroc Maica Domnului şi Biserica Sfântul Gheorghe în mijlocul Golfului Kotor

În Muntenegru se află fiordul cel mai sudic al Europei, asupra căruia şi-a pus amprenta ocupaţia veneţiană. Pentru a admira vestigiile veneţiene, mânăstiri, campanile, sate de pescari, vile patriciene şi fortificaţii medievale, trebuie luat vaporul. Drumul de pază, patru kilometri de fortificaţii, de deasupra Kotorului, o bijuterie barocă, a fost reconstruit identic după cutremurul de pământ din 1970. El este interzis maşinilor. Pentru a-i admira cu adevărat frumuseţea trebuie străbătut în zori sau la căderea serii, când grupurile de turişti se îndreaptă spre alte destinaţii, peregrinând din cafenea în cafenea.

De aici, este obligatorie o ascensiune până la “Fortăreaţa Sfântul Ioan”. 1.426 de trepte duc la citadelă, iar la jumătatea drumului se află o capelă ridicată de supravieţuitorii unei epidemii de ciumă din 1572.

Parcul Naţional “Durmitor” are 39.000 ha. Aici se află cel mai înalt oraş din Balcani, Zabljak, situat la 1.456 altitudine, înconjurat de 23 de vârfuri montane de peste 2.300 m. Cel mai adânc canion din Europa, al doilea din lume după Grand Canyon, “Canionul râului Tara” şi canioanele Suscăi şi Komarnicăi sporesc frumuseţea Durmitorului. Peste 1.500 de specii de plante şi peste 130 specii de păsări; urşi, lupi şi vulturi populază parcul, în care se găsesc şi 17 lacuri glaciare. Pentru iubitorii de sport, pe râul Tara se practică rafting, vara se poate pescui şi vâna, iar iarna, în staţiunea Zabljak, se practică schiatul alpin şi nordic. Spre vârful Obla Glava, înalt de 2.100 de metri, se află “Peştera de Gheaţă” (Ledena pecina), în interiorul căreia se poate admira un adevărat muzeu format din stalactite şi stalagmite.

Mausoleul lui Petar II

Un alt parc naţional este “Biogradska Gora”, ce atrage prin copacii lui de peste 60 de metri şi prin cinci lacuri glaciare numite „ochi de munte”.

Iar pe o stâncă aproape verticală a muntelui Ostrog se află “Mănăstirea Ostrog”, loc de pelerinaj ortodox.

Parcul Naţional al Lacului Sakadar se află la 7 kilometri de coasta Mării Adriatice. Pe malul sudic al acestui lac, cel mai mare din Peninsula Balcanică, unde se ridică munţii Lovcen, Sutorman, Rumija şi Tarabosh, se află sate pitoreşti cu mănăstiri vechi şi cu fortăreţe. Aici există cea mai mare rezervaţie de păsări din Europa, cu 270 de specii. Mai mult de 200 de complexuri mănăstireşti, biserici, aşezări şi alte monumente culturale şi istorice sunt localizate în împrejurimile lacului, datând din diferite perioade de timp.

Pe malurile vestice şi nord-vestice ale Sakadar-ului se află Rijeka, cu aşezări situate în Parc (Donje Selo, Prevlaka etc.). Clima este propice pentru smochine, struguri, rodii şi dude.

Plaja în Budva

Cu oraşe istorice ca Perast, Kotor, Herceg Novi, coasta “Boka Kotorska” are 3 din cele 5 Riviere muntenegrene.

“Herceg Novi Riviera” are 25 km lungime şi include peninsule, insuliţe, plaje şi staţiuni atractive pe un fundal muntos, sate pitoreşti, aşezări situate printre livezi de măslini şi vegetaţie mediteraneană.

“Tivat Riviera” are 17 plaje oficiale cu o suprafaţă de 31.200 de metri pătraţi, facilităţi turistice, 3 insule: Insula Florilor, Insula Sf. Marko şi Insula Lady of Mercy.

“Kotor Riviera” se află în cea mai adâncă parte a Golfului Kotor şi nu are plaje lungi cu nisip. Are numeroase pontoane ce conferă peisajului un farmec aparte.

Pe Riviera muntenegreană, decorul se schimbă. Este domeniul plajelor de nisip, al barurilor de noapte, în care amatorii vin de la Moscova sau de la Berlin pentru serile techno prelungite, şi regatul promotorilor imobiliari, mai ales ruşi. Oraşele de pe malurile lui, clasate în patrimoniul mondial, păstrează un farmec discret, marcat de Renaşterea veneţiană şi de Barocul austriac. Marele poet romantic englez, Lord Byron, a descris litoralul muntenegrean ca fiind cea mai frumoasă atingere dintre pământ şi mare.

Mănăstirea Ostrog

Budva este staţiunea balneară cea mai cunoscută, care atrage 70% din turiştii străini, şi care se doreşte un Montecarlo al Adriaticii. În portul ei se găsesc câteva iahturi demne de cele amarate la Cannes, alături de bărci de pescari. În afara citadelei, se află plajele, dintre care cea mai reputată este cea de la Becici, la câteva minute de oraş. Budva are o istorie de 2.000 de ani, aici păstrându-se arhitectură antică.

Pe “Riviera Budva” se află şi “Sveti Stefan”, un fost sat de pescari aflat pe o peninsulă. A fost transformat într-un oraş-hotel.

Riviera muntenegreană “Ulcinj” este numită aşa după oraşul principal al regiunii, un port istoric, cu o istorie piraterească. Ulcinj este un oraş vechi, fortificat, cu ziduri masive care-i dezvăluie istoria zbuciumată.

Linia de coastă începe de la Stari Ulcinj. Sunt 18 golfuleţe săpate în stâncă, peninsulele Marjau şi Mandra şi plajele Valdanos, Plaja Mare, Plaja Mică, Plaja Doamnelor, Maiami, Copacabana şi Safari. Cea mai lungă plajă este Velika Plaza sau Plaja Lungă, cunoscută şi sub numele de „Copacabana” Ulcinj-ului.

Mai sunt şi plaje cu pietricele de diferite culori, plaje stâncoase excelente pentru scufundări, plaje întinse cu piatră rotunjită de valuri, aflate sub palmieri şi măslini, diguri de piatră, grote ascunse în mare.

Muntenegru este prima ţară din lume care a înscris ecologia în Constituţie, încă din 1922. Nu departe de Budva, peninsula Sveti Stefan şi vechiul ei sat de pescari fortificat, datând din secolul al XV-lea, care au fost transformate în complex hotelier de lux pentru Tito, rămân un exemplu de excelenţă în turism. Este imposibil să evoci Muntenegru fără a menţiona luxosul hotel “Aman Sceti Stefan”. Din anii ’60, el a devenit destinaţia de vilegiatură a unor personalităţi regale, politice, ale modei sau ale cinema-ului.

O cultură pluralistă între Evul Mediu şi defileuri de modă

Mica peninsulă Sveti Stefan

Cultura în Muntenegru este pluralistă şi diversificată ca şi istoria ţării şi situaţia ei geografică. Pot fi decelate influenţe ale creştinismului, islamului, culturilor slave, mediteraneene, veneţiene. Numeroase monumente istorice şi culturale au fost create, incluzând şi patrimoniul din epoca pre-romană, gotică sau barocă. Influenţa Bizanţului în arhitectură şi în operele religioase este vizibilă mai ales în partea centrală a ţării. Bizantinii, dar şi turcii şi-au lăsat amprenta. Câteva dintre cele mai frumoase edificii construite sub influeneţa lor sunt mânăstirile “Ostrog” şi “Cetinje”, Caterala Sfântul Tripun (Trifon), Moscheea “Hussein Paşa”.

“Catedrala Sfântului Tripun” este cel mai important monument al Kotorului medieval. A fost ridicată şi sfinţită în anul 1166 pe locul unde, la începutul secolului al IX-lea, a fost construită o biserică preromanică mai mică, dedicată aceluiaşi sfânt. În stilul romanic, o basilică cu trei nave şi cu o absidă semicirculară, are pe faţada de sud două clopotniţe înalte. Catedrala a avut mult de suferit în urma cutremurelor distrugătoare din secolul al XVI-lea. În renovarea care a urmat între anii 1584 şi 1613, interiorul a căpătat o înfăţişare renascentist-barocă. La cutremurul din 1667 au fost distruse clopotniţele romanice care, împreună cu partea de vest a construcţiei, au fost refăcute în stil baroc. Şi, în final, la ultima renovare care a urmat încă unui cutremur devastator, cel din 1979, anumitor elemente ale catedralei le-a fost înapoiată imaginea de la început. Catedrala posedă exemplare valoroase de mobilier şi obiecte artistice. Iese în evidenţă un ciboriu înalt din cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea, operă a unui maestru din atelierul lui fra Vita Kotoranin. În absidele laterale sunt aşezate sculpturi gotice, iar cele patru altare de marmoră din secolul al XVIII-lea sunt lucrate la Veneţia.

Aici se găseşte şi un paloş de argint aurit, o capodoperă a bijutierilor din Kotor.

În tezaurul catedralei se păstrează exemplare valoroase de picturi, compoziţii religioase ale unor autori locali, ca Lovro Dobričević, şi străini: Michael Neudlinger. În relicvariul bisericii se păstrează numeroase relicve, printre care, „sfântul cap” al Sfântului Tripun. Aici se găsesc şi obiecte votive, lucrări ale bijutierilor din Kotor, care au fost realizate în secolele XV-XX.

“Mânăstirea Cetinje”, aşezată la poalele muntelui Orlov Krs, pe locul unde odinioară s-a aflat curtea domneasca a lui Ivan Crnojevic, a fost ctitorită în 1701 de către prinţul-episcop Danilo I Petrovic, întemeietorul dinastiei Petrovic. Este scaunul episcopal al Mitropoliei de Muntenegru.

În centrul mânăstirii se află biserica, închinată Naşterii Maicii Domnului. În aceasta se afla un frumos iconostas, sculptat în lemn, lucrare a unor meşteri greci, datând de pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Pictura interioară din Biserica mănăstirii Cetinje influenţată de cea bizantină

În absida sudică a bisericii se află racla cu Moaştele Sfântului Petru de Cetinje, iar în apropierea intrării, mormintele a două mari personalităţi naţionale: prinţul Danilo şi marele duce Mirko, tatăl lui Nicolae I Petrovic.

În partea nordică a bisericii, lângă stânca muntelui, se află chilia Sfântului Petru, iar spre sud se află două rânduri de chilii etajate. În chilia numită „a lui Njegos” este amenajat muzeul mânăstirii.

Prima tiparniţă de stat a fost Crnojevic, înfiinţată în 1494. Aici s-a tipărit prima carte despre slavii de sus. Majoritatea conducătorilor muntenegreni erau scriitori sau poeţi, mai ales membrii dinastiei Petrović-Njegoš – Petar I, Petar II, regele Nikola. Petar II Petrovic Njegos şi-a creat propriul stil, pornind de la poezia populară, orală şi epică. Opera lui “Gorski vijenac” (Coroana muntelui) a fost scrisă în limba populară muntenegreană.

În Muntenegru există numeroase manifestări culturale în domeniile literaturii, artei vizuale, teatrului şi muzicii. Sunt de menţionat “Nopţile de la Gurile Kotorului”, un prilej de a prezenta gastronomia locală şi de a se distra, cu măşti, până târziu în noapte.

De peste 40 de ani, Festivalul “Mimosa”, organizat după tradiţia carnavalurilor, este sărbătoarea florilor. Farmecul lui este accentuat de dansul “Majoretelor” din Herceg Novi şi de muzica locală.

Golful Kotor cu muntele Lovcen în fundal

Artişti muntenegreni şi internaţionali participă în fiecare an la cel mai important festival al ţării, Festivalul Internaţional al Muzicii, “Sunčane Skale” (Drumul Soarelui), de la Herceg Novi. Şi tot muzicii îi este dedicat, la Budva, un alt festival, intitulat “Pjesme Mediterana” (Cântecele Mediteranei), unde sunt prezentate cele mai noi compoziţii ale cântăreţilor locali sau din alte ţări. Participă la el vedete din întreaga Europă.

La Kotor, există şi un “Festival Internaţional al Modei” în care, timp de câteva zile, se întâlnesc designeri nu numai din Muntenegru, dar şi din Italia sau Franţa. S-au numărat printre ei Dior, Pal Zileri, Armani, Prada, Ferre şi Versace.

Acestor evenimete li se adaugă “Piaţa cărţii” şi “Festivalul de chitară” de la Herceg Novi, “Festivalul Internaţionl de Teatru Alternativ” de la Podgorica, “Bienala de artă modernă” de la Cetinje, “Festivalul cinematografic” de la Herceg Novi, în care sunt proiectate cele mai importante realizări ale cinema-ului muntenegrean.

Şi nu trebuie ignorat faptul că se mănâncă bine în Muntenegru. Şunca afumată şi brânza de Njegusi, însoţite de vin roşu, sunt nelipsite în toate restaurantele. Pe coastă, acestea oferă, evident, peşte şi fructe de mare. La Virpazar, pe malul lacului Skadar, se găsesc crapi pescuiţi chiar în ziua respectivă, gătiţi pe grătar sau la cuptor.

Muntengru este şi producător de vinuri foarte bune, mai ales “Vranac”, un vin roşu delicios.

Iar nopţile în barurile şi discotecile de la Herceg-Novi şi Kotor sunt deosebit de animate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.