Murad: Nu sunt de acord cu ultimele controale făcute de OPC

Preşedintele Federaţiei Patronale din Turism, Mohammad Murad, susţine că nu este de acord cu controalele din ultima perioadă ale comisarilor de la Protecţia Consumatorilor, care, dacă verifică zece unităţi hoteliere, iar nouă sunt în regulă, fac „mare tam-tam” pe cel cu deficienţe, lucru care duce la crearea unei imagini negative în domeniu, potrivit unor surse din presă.

Premierul Mihai Tudose a spus, citat de News.ro, că nu îi plac cei care taie în carne vie şi acolo unde nu este cazul, neavând nimic împotriva celor care acţionează cu bună-credinţă în interesul cetăţeanului şi al turismului.

Preşedintele FTRP a declarat ieri jurnaliştilor, la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia, că nu este de acord cu controalele din ultima vreme ale reprezentanţilor de la Protecţia Consumatorilor, se mai arată în sursă.

„Controalele sunt o modă care văd că a dispărut, dar cu ultimele făcute de OPC nu sunt de acord. Ei controlează zece hoteluri, găsesc la un hotel nereguli, fac din asta mare tam-tam ca să arate şefilor că ei fac treabă, dar indirect ne fac imagine negativă. Normal ar fi dacă am fost la zece hoteluri, iar nouă sunt în regulă, pe comunicatul de presă să spună cele nouă hoteluri sunt OK, dar unul nu este în regulă, încât presa să aibă ce spune, şi ştiri negative şi ştiri pozitive”, a afirmat Mohammad Murad.

„Atât timp cât aceste armate de oameni în control, în verificări, vor acţiona cu bună-credinţă şi pentru interesul cetăţeanului şi al turismului sunt perfect de acord. Nu îmi plac acei eroi de peste noapte care se trezesc foarte brusc că ei sunt salvatorii naţiei şi care taie în carne vie chiar şi acolo unde nu e cazul, neaplicând nici legislaţia în vigoare pe legea prevenţiei. Bineînţeles acolo unde sunt cazuri flagrante, cu alimente stricate, spaţiu de cazare de orice altceva numai de turist nu, evident că măsurile drastice se impun şi pot fi date şi ca exemplu”, a declarat, la rândul său, premierul Tudose.

Potrivit sursei citate, Mihai Tudose, Liviu Dragnea, ministrul Turismului, Mircea Dobre, dar şi primari din judeţul Constanţa au fost prezenţi, ieri, la o întâlnire cu investitorii din turism, după care au asistat la inaugurarea unui hotel de cinci stele în nordul staţiunii Mamaia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.