Muzica în arta lui Alexandru Ţipoia – Simfonia fantastică a operei

O nouă apariţie de o eleganţă deosebită la Editura Institutului Cultural Român, albumul Muzica în arta lui Alexandru Ţipoia, relevă o temă definitorie pentru opera unuia dintre cei mai importanţi pictori români ai secolului XX. Creator de anvergură, „verigă importantă în lanţul Maeştrilor picturii româneşti“ (Florin Niculiu), Alexandru Ţipoia (1914 – 1993) şi-a păstrat, în vremuri de restrişte, o exemplară integritate estetică şi etică. Coleg de generaţie cu Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu şi Ion Ţuculescu, în perioada de după instaurarea regimului comunist în România artistul a rămas, deliberat, într-un con de umbră. Lucrarea publicată acum de Institutul Cultural Român contribuie la recuperarea şi recunoaşterea cuvenită unei opere plastice remarcabile.

„Formula artistică a lui Baba, aceea a lui Ciucurencu, aceea a lui Ţuculescu şi aceea a lui Ţipoia sunt faţetele particulare ale unei lumi unice şi inepuizabile. În vreme ce Baba priveşte epopeic, sadovenian, o umanitate simultan înălţătoare şi dramatică, Ciucurencu priveşte extatic spectacolul crud al luminii, al vegetaţiei şi al meteorologiei, iar Ţuculescu resuscită memoria substanţei cromatice şi clamează voluptăţile ei abisale, Ţipoia cercetează, pe toate palierele şi în toate registrele, disponibilitatea limbajului de a se recrea pe sine însuşi ori de a construi lumi alternative şi mereu imprevizibile. Antropocentrismul lui Baba, hedonismul apolinic al lui Ciucurencu şi submersia dionisică a lui Ţuculescu sunt completate firesc de estetismul cu sclipiri metafizice şi de geometria senzuală pe care se sprijină toată creaţia lui Alexandru Ţipoia.

Bună dispoziţie

Numai că, în timp ce mai marii sau mai modeştii săi colegi de generaţie participau cu penelul şi cu şpiţul la muncile câmpului sau la treburile oţelăriilor, în timp ce ei alungau chiaburii şi pictau în transă voioşiile colectivizării, Alexandru Ţipoia se interesa de lucrurile mărunte, cum ar fi, de pildă, geometria ascunsă şi eternă a obiectelor perisabile, armonia formelor nespectaculoase în care se reflectă, însă, marile armonii ale universului însuşi. Problemelor imediate, legate de comanda oficială şi de promisiunea unei poziţii sociale şi a unei cariere profitabile, el le-a preferat austeritatea, rigoarea morală şi prezenţa publică discretă până la marginea anonimatului”, specifica Pavel Şuşară.

„Aş vrea ca imaginea să redea armonia muzicii, să îi preia esenţa. Imaginea să devină ea însăşi muzică pură”, spunea Alexandru Ţipoia, adăugând: ”Timpul este în noi. Noi purtăm în suflet propriul nostru timp. Fiecare îşi are timpul său interior”.

Câmp de instrumente muzicale

”Privindu-i parcursul creaţiei, vom constata că în arta lui realul este ireal, concretul este vis, figurativul şi abstractul nu există sau sunt identice, visul este viaţa de toate zilele, care este teribil de concret şi de abstract în acelaşi timp. Pentru pictor, arta este mai mult o îndeletnicire a minţii decât o descărcare primară şi furioasă a simţurilor, reprezintă un rezultat al sintezelor intelectuale, o abstracţiune în sensul cel mai înalt şi nobil al cuvântului. Pentru pictor, între figurativ şi abstract nu sunt bariere, ele se suprapun, se întrepătrund şi se completează până la a se confunda: figurativul devine abstract, iar abstractul, figurativ. Ce poate fi mai abstract decât un tablou figurativ reprezentând pe pânză un peisaj, o natură moartă, un portret? … De asemenea, ce poate fi mai figurativ decât o compoziţie abstractă compusă numai din linii şi pete de culori? Orice lucrare abstractă îşi are chipul său bine definit, figura sa unică, lucrarea figurează o întreagă lume şi, ca atare, este figurativă. Este modul în care Alexandru Ţipoia a gândit relaţia figurativ-abstract în artă… Ca o compensaţie, el oferă armonii sonore, intens colorate în care un roşu saturat dă tonul. Câteva naturi moarte sunt cât se poate de atrăgătoare. Bine puse în cadru, simple, ele ne vorbesc convingător prin acordul cald al tonurilor”, preciza fiul artistului, George Tzipoia, în volum, vorbind despre Simfonia artistică a operei.

Marele violoncel

La fel, cronicarul Radu Boureanu scria: ”Muzica este deseori prezentată sau sugerată ca ecou, ca pretext, ca ideal prin vreo imagine de instrument muzical, în tablouri cu teme variate încă de foarte timpuriu. Iar paleta sa are natural darul de a trezi prin puţine tonuri o armonie gravă, pe alocurea o stare poemată, o atmosferă de vis, de subtilă obsesie”.

Şi aceasta pentru că, începând din anii ’60, prezenţa instrumentului muzical în pictură şi desen în lucrările sale ia o amploare crescândă. De acum înainte, forma instrumentului va trăi singură pe suprafaţa pânzei şi a hârtiei şi va exprima prin ea însăşi pasiunea sentimentului. De acum înainte, în opera lui totul va fi cizelat pas cu pas, cu minuţia unui giuvaergiu, din nevoia de a atinge absolutul.

Chipul imaginii, care este forma Viorii, Violoncelului, Contrabasului, cuprinde toată suprafaţa pânzei, cu generozitate şi forţă, creând tablouri-peceţi, tablouri-blazoane recognoscibile dincolo de timp. Este o simetrie absolută, asimetrică, echilibrată şi rafinată, rezultatul unui joc al liniilor şi culorilor care se suprapun şi se întrepătrund în modul cel mai inventiv şi poetic, creând propria sa Partitură muzicală. E o muzică a organizării suprafeţelor, a ritmurilor coloristice: o muzică înţeleasă ca o rigoare a construcţiei… Muzica înţeleasă ca o modalitate de construcţie raţională, suprafeţele picturale sunt organizate strict ca o polifonie, culoarea e ritmată cu rigoare şi, în preajma picturilor lui Ţipoia, ţi se pare că se aude o melodie de mare puritate”, nota Dan Grigorescu.

Logodna

Cel care afirma ”Aş vrea ca imaginea să redea armonia muzicii, să îi preia esenţa. Imaginea să devină ea însăşi muzică pură” a lăsat în urma lui o bogată colecţie având ca laitmotiv forma instrumentului muzical, o serie infinită de studii, desene pe hârtie, tablouri în care micile bijuterii ne duc la bijuteriile muzicale care sunt Sonatele de Bach, la vioară, sau Studiile lui Chopin, la pian. Remarcabile lucrările Violonist ambulant, Quartet de coarde, Arlechin muzical, Nimfă cu liră, Nimfe cu lire la malul mării, Femeie cu mandolină, Două dansatoare cu lăută, Siluete muzicale la malul mării, Instrumente muzicale cu chip de fată.

O altă parte a albumului are ca temă Natura moartă şi Muzica. Plecând de la ideea lui Ţipoia, arta este ”un exerciţiu şi un limbaj al tăcerii”.

Un alt capitol este dedicat Instrumentului Muzical. Metamorfoza unui concept: ”Condiţia artistului este de a renaşte la infinit, cu fiecare nouă lucrare, precum renaşte Pasărea Phoenix din propria sa cenuşă”.

Se detaşează din acest capitol lucrări precum Omagiu lui Bach, Tapiserie, Luna şi trei personaje, Quintet de Capră, Construcţii muzicale.

Instrumente muzicale în peisaj

Cel de al patrulea capitol este În căuarea formei perfecte şi a sunetului pur, cu o mare varietate de Compoziţii muzicale.

Alexandru Ţipoia se năştea la Micşuneştii Mari (Snagov) în 19 septembrie 1914. La Academia de Arte Frumoase, unde se înscrie îi are ca profesori pe pictorii Constantin Artachino şi Nicolae Dărăscu, pe gravorul Gabriel Popescu şi pe pictorul Camil Ressu. Debutează la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură şi la Salonul Oficial de Desen şi Gravură.

În 1937 este licenţiat al Academiei de Arte Frumoase. În 1938 expune la Salonul Oficial de Toamnă, fiind remarcat de poetul Miron Radu Paraschivescu şi de istoricul de artă Ionel Jianu.

Începe să călătorească mult, mai ales în Italia, desenând cu pasiune peisaje.

Participă la prima expoziţie a Grupului Plastic cu 30 de lucrări de pictură şi grafică (naturi moarte, portrete, peisaje din Balcic, Turtucaia şi Bucureşti). În 1941 expune la Ateneul Român lucrări de pictură şi grafică şi în 1942, la Fundaţia Dalles.

Natură moartă cu figură antică

În 1943 are loc prima expoziţie personală la Galeria Căminul Artei, concomitent cu expoziţia pictoriţei Magdalena Rădulescu. În 1945, din nou are o expoziţie personală la Ateneul Român.

Urmează o perioadă expoziţională fecundă mai ales în Italia. Dar în curând viaţa ia o altă întorsătură pentru el. Soţia sa moare bolnavă de tuberculoză, fratele este închis de poliţia politică pentru că a fost funcţionar de stat în Ministerul de Interne şi catalogat ”duşman al poporului”. Ca asistent la secţia de Pictură a Academiei de Arte Frumoase din Iaşi este depistat ca neavând origine sănătoasă şi este dat afară. Tatăl său are ”domiciliu obligatoriu”, ca fost moşier. Portărelul îi pune sechestru pe mobile şi pe tablouri. Merge în fiecare duminică la Talcioc, împreună cu tatăl său, pentru a vinde obiectele colecţionate de familie, dar şi argintăria, vesela, tablourile, covoarele. Angoasa ”ascultării” se instalează. Frica domneşte atotputernică. Arta lui Ţipoia are de suferit. Ocupă în 1951, prin concurs, postul de bibliotecar la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, post din care este dat afară din aceleaşi motive politice. Acasă lucrează pentru sine fără să poată expune artă abstractă. Nu are pânze şi culori, duce lipsă de materiale pentru pictură, pictează pe pânze şi resturi textile. Sărăcia îşi pune amprenta pe aproape întreaga creaţie a artistului.

Tors

În 1956 participă cu lucrări la Expoziţia de artă românească de la Viena, cât şi la cea de la Sala Dalles. Urmează cursuri de pictură murală bisericească şi obţine autorizaţia de a realiza fresce bisericeşti. Înfiinţează primul muzeu sătesc de artă plastică contemporană la Perieţi, unde pictase şi biserica satului. Restaurează frescele din chiliile Mânăstirii Cozia.

În 1963 participă la Expoziţia de artă plastică deschisă la Muzeul Simu. Tema instrumentelor muzicale este deja bine conturată. În 1967 revine cu o expoziţie personală, dedicată în întregime muzicii şi instrumentelor muzicale, şi participă la Salonul de Primăvară al Pictorilor din Bucureşti. Apoi, în 1969, are o expoziţie la Sala Dalles cu Tema muzicală în arta contemporană, o alta la Galeria Orizont, dominând aceeaşi temă muzicală. În 1970 este prezent în Belgia, alături de Florin Niculiu, prietenul său, de Mimi Podeanu, Ileana Cojan… La vernisaj este prezentă şi contesa Eugenia Kendeffy din vechea familie nobiliară a Ţării Haţegului, venită cu acest prilej să-l întâlnească. Este urmărit şi se doreşte suprimarea lui. Scapă ca prin minune de un accident pe trecerea de pietoni în două rânduri. Tensiunea în care trăieşte este tot mai greu de suportat, obsedat de vechile sale angoase, se internează la Spitalul nr. 9.

Instrumente muzicale

În august 1981 are o expoziţie personală la Galeria Orizont cu tema unică Muzica şi instrmentele muzicale. Între ’87 şi ’89 se străduieşte în zadar să-şi organizeze o Retrospectivă. Se stinge din viaţă în 1993 la Geneva. În timpul slujbei religioase, corpul său neînsufleţit va fi acoperit cu broderia sa închinată lui Ştefan cel Mare.

În 18 septembrie 2014 aavut loc la Academia Română aniversarea Centenarului naşterii pictorului Ţipoia.

Albumul Muzica în arta lui Alexandru Ţipoia

”Timp de mai bine de 30 de ani, până la moarte, artistul a trăit într-un continuu univers al tonurilor grave, al formelor muzicale elevate, inspirându-se şi transpunându-le în forme plastice, creând propriile sale Partituri vizuale, în infinite jocuri de aluzii armonice între Corpul viorii, regina instrumentelor, şi Corpul femeii, regina sentimentelor”.

Albumul, bilingv (română şi engleză), este coordonat de George Tzipoia şi arh. Victoria Tzipoia. Concepţia grafică îi aparţine Claudiei Tache, iar textele introductive sunt semnate de George Tzipoia şi Pavel Şuşară. Fotografiile au fost realizate de Claudia Tache, Ernani Orcorte şi George Tzipoia. Luiza Gervescu şi Claudia Tache sunt traducătoarele textelor în limba engleză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.