Au trecut peste două decenii de la revoluţia din Decembrie 1989 şi încă nu s-au elucidat misterele crimelor comise. Îl pot înţelege pe Doru Mărieş ca om, în urma ieşirilor sale din Parlament, când l-a făcut pe Ion Iliescu „un criminal notoriu”, dar nu ca reprezentat al unei instituţii care are copiile dosarelor Armatei la el în birou. Aş fi preferat un rechizitoriu amplu, nu doar o acuză fără acoperire. Ştim că Ion Iliescu este, vorba regretatului Ticu Dumitrescu, „blestemul acestei naţii”, dar nu avem încă probe că emanatul ar fi pasibil de condamnare. Degeaba am aşteptat ca proclamata Condamnare a Comunismului să provoace şi efecte penale. Rămân în continuare un adversar al lui Ion Iliescu, dar insist şi mă ambiţionez să cred în puterea statului de drept. Istoria se scrie cu citarea surselor documentare, nu din declaraţii sau calomnii. Morţii plânşi ai Timişoarei şi ai Bucureştiului nu cer lacrimi, doar o judecată dreaptă. Mai întâi pe pământ şi mai apoi poate în cer. De la Doru Mărieş aşteptam mai mult. Poate chiar să ia o poziţie faţă de problema indemnizaţiilor de revoluţie. Să ne spună tranşant dacă e de acord cu iniţiativa guvernului privind tăierea acestui bilet de sinecură pentru revoluţionarii de profesie sau se împotriveşte la fel ca alte sute de legiuni revoluţionare?
Cunosc mulţi oameni care de 20 de ani trăiesc doar din revoluţie. Au privatizat idealurile şi s-au pus pe îngrăşat. Ziua întreagă îi toacă pe cei din jur cu meritele lor. Nu fac nimic altceva. Eu cred că e timpul să se taie conducta cu finanţări publice pentru sereleurile emanate din Decembrie 1989.
Recent, un lider al unei organizaţii revoluţionare i-a propus unui prieten din Timişoara că-i rezolvă formalităţile pentru depunerea dosarului. Cică s-ar da bani din urmă. Dacă lunar un revoluţionar de profesie ia o pensie de 2.600 de lei, suma totală de primit s-ar putea ridica la năucitoarea culme de vreo 150.000 de euro. I-am spus că nu cred că se poate plăti retroactiv. Nici nu mă obosesc să caut prevederile legii. Întotdeauna am fost împotriva acestei mite postrevoluţionare. Atenţie, domnule Mărieş, binefacerea materială (teren, spaţiu comercial, bani) este dată cu ucaz de la Iliescu, să nu uitaţi!
Conform prevederilor legale, toţi cei peste 100.000 de timişoreni care am stat în stradă aproape o săptămână în decembrie 1989 puteam mulge bugetul public pentru „pensii de merit”. Nu am făcut-o nici eu, nici unul dintre prietenii mei. Doar câteva mii de arestaţi şi urmaşi ai eroilor martiri au depus documente pentru dosar. Aceştia sunt singurii îndreptăţiţi moral şi material să primească despăgubiri. Restul, nu.
În ciuda vicisitudinii vremurilor şi a lipsurilor materiale, nu am abdicat de la principii pentru a-mi rotunji veniturile cu plata pentru zilele de revoluţie. Oricum sunt mai mulţi pensionari de revoluţie la Buzău decât la Timişoara. Şi de aici toată greaţa mea şi a amicilor mei faţă de revendicările revoluţionarilor.
Sunt împotriva acestor drepturi. De ce să plătească tinerii din impozitele lor listele partizane, făcute prin cumetrii şi joc de baba-oarba?
În decembrie 2011 aş fi aşteptat marea scuturare de profitorii revoluţiei, nu acelaşi scârţâit de placă obosită.
Sigur că această acţiune de curăţenie e musai să fie însoţită şi de tăierea pensiilor securiştilor, dacă tot e criză.
În decembrie 1989, noi, timişorenii, nu am ieşit în stradă contra tancurilor pentru o litră de mălai, chiar dacă în 20 decembrie am strigat în Piaţa Operei: „Vrem făină şi mălai/ Şi pe Regele Mihai!”. În vestul ţării s-a dorit răsturnarea unui sistem, nu înlocuirea unui tiran cu un despot luminat. Dar am obosit să scriu. Poate că tinerii sunt deja plictisiţi de angoasele noastre.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.