Năstase: M-am gândit să renunţ la cetăţenia română

Aflat luni în fața instanței pentru contopirea pedepselor în dosarele Zambaccian și Trofeul Calității, Adrian Năstase a spus că s-a gândit să renunţe la cetăţenia română

Interdicţia ocupării oricărei funcţii publice timp de cinci ani echivalează, spune fostul premier, cu o moarte civilă nemaiavând ce să facă pentru statul român.

Fiul fostului prim-ministru, Andrei Năstase, a comentat decizia procurorilor care au cerut un spor de pedeapsă afirmând că „doamna judecătoarea este cea care va hotărî cât va fi sporul de pedeapsă”. El a precizat totodată că solicitarea este una mare.

Referitor la declaraţia privind cetăţenia, Andrei Năstase a spus că dacă tatăl său va renunța la cetățenie și el ar face același lucru.

„Ştim, am discutat în familie aceste aspecte. Ar fi o ultimă soluţie. Considerăm că, prin această pedeapsă complementară, s-a dorit eliminarea lui din viaţa politică”, a declarat fiul cel mare al fostului premier, Andrei Năstase.

Întrebat cum şi-a găsit tatăl în sala de judecată, Andrei a răspuns: „La fel de puternic ca întotdeauna!”

“Nu pot să comentez. E normal să fie supărat pentru că de nouă ani de zile este supus acestor pedepse. Nu poate să înțeleagă de ce se mai cere o prelungire a pedepselor”, a spus, la rândul său, avocatul fostului premier.

Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti judecă luni contopirea pedepselor din dosarele Zambbaccian şi Trofeul Calităţii pentru Adrian Năstase. În dosarul Zambaccian, Adrian Năstase a primit 4 ani de închisoare, în timp ce în Trofeul Calităţii a rămas cu un rest de pedeapsă de mai mult de un an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Luiza Vasile 332 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.