Nașterea Maicii Domnului

Pe 8 septembrie prăznuim Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică”, naştere despre care Sfânta Scriptură tace.

Lipsa informaţiilor legate de naşterea şi viaţă Maicii Domnului ne descoperă discreţia şi smerenia Fecioarei Maria. Este prima sărbătoare cu cruce roşie din noul an bisericesc, an care începe pe 1 septembrie.

Zămislirea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara Maria a început atunci când ea a rostit cuvintele: „Iată roabă Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”.

Aşadar, Întruparea Mântuitorului s-a făcut cu acordul ei, ceea ce ne descoperă că Dumnezeu respectă libertatea omului, că harul lui Dumnezeu lucrează împreună cu voinţă omului.

În sfintele icoane, Maica Domnului este nedespărţită de Fiul ei. În majoritatea reprezentărilor, Hristos este ţinut pe braţul stâng al Maicii Domnului, iar cu braţul drept Maica Domnului Îl arată lumii zicând: „Faceţi tot ceea ce va spune El”.

Naşterea Maicii Domnului aduce bucurie la toată lumea după cum vesteşte troparul închinat acestei sărbători.

Dacă Eva a adus în lume blestemul, Maria a adus binecuvântarea; dacă Eva a adus în lume moartea, Maria a adus Viaţa cea adevărată; dacă Eva s-a făcut pricinuitoare a căderii, Maria, prin ascultare şi smerenie, a devenit pricina a binecuvântării şi a bucuriei.

În icoana Naşterii Maicii Domnului, Sfânta Ana îşi sprijină capul pe mâna stângă, semn al neînţelegerii tainei petrecute. Priveşte către fiica să şi nu-și poate explica minunea.

Ea este reprezentată stând pe pat, înconjurată de câteva femei tinere care se grăbesc să-i dea de mâncare.

Sărbători închinate Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Troparul Praznicului Naşterii Maicii Domnului

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Sursa: creștinortodox.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.