Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Pe data de pe 24 iunie, credincioşii prăznuiesc Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare denumită şi Sanzienele sau Drăgaica.

Naşterea prorocului Ioan a avut loc cu şase luni înaintea naşterii Mântuitorului şi a fost vestită tatălui său, preotul Zaharia, de îngerul Gavriil. Pentru că nu crezut, el a rămas însă mut până la punerea numelui fiului său.

Există o lungă perioadă din viaţa Sfântului despre care nu există informatii, dar se ştie că el s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă austeră, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice.

Ioan Botezătorul a pregătit poporul pentru venirea lui Hristos şi L-a descoperi lumii ca fiind Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intră o singură dată pe an, în luna a şaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29). Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie şi altă din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naştere.

De asemenea, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, care reprezintă Legea Veche, după solstiţiul de vara (din 21 iunie), este un semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea nouă a lui Hristos. Să nu uităm că Naşterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstiţiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească.

Potrivit textului din evanghelia de la Matei 11, 11, Ioan Botezătorul este „cel mai mare între cei născuţi, cel mai mic în împărăţia cerurilor”.

„Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totusi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el”.

Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 505 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.