NATO confirmă deschiderea a șase noi centre de comandă

Șase noi centre de comandă ale NATO stabilite pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice au devenit marți operaționale, ca răspuns la noua amenințare de securitate percepută din partea Rusiei, a anunțat NATO, relatează DPA și AFP, citate de Agerpres.

Cele șase centre NATO — în Bulgaria, România, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia — vor avea drept misiune înlesnirea desfășurării noii forțe de reacție foarte rapide a NATO și coordonarea exercițiilor, notează AFP. În fiecare centru vor exista aproximativ 40 de ofițeri până la sfârșitul anului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va participa joi la Vilnius la ceremoniile care vor marca deschiderea oficială a centrelor de comandă, a anunțat Alianța.

„Și-au început activitatea, însă nu sunt pe deplin operaționale”, a declarat un purtător de cuvânt al NATO pentru DPA.

Centrele vor deveni pe deplin operaționale până la următorul summit NATO care va avea loc la Varșovia în luna iulie anul viitor, a mai spus oficialul citat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.