Ne-a părăsit marea tragediană Melania Ursu

Uniunea Teatrală din România îşi exprimă profunda tristeţe la dispariţia celei care a fost Melania Ursu, actriţa care a oferit emoţie miilor de spectatori de teatru şi film vreme de mai bine de o jumătate de veac, pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi a Teatrului Naţional Cluj-Napoca.

Născută la 16 iunie 1940 la Sibiu, absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti, promoţia 1961, Melania Ursu s-a dedicat teatrului şi filmului cu o pasiune mereu admirată de colegi. O actriţă caldă şi generoasă, implicată permanent în viaţa teatrului, cu un deosebit respect pentru colegi şi public.

În 1985, revista Flacăra îi oferea Melaniei Ursu premiul pentru „căldura cu care a dat viaţă unor personaje de neuitat”. A continuat să însufleţească zeci de personaje şi, în 2009, aajuns la peste 90 de roluri interpretate în spectacole din dramaturgia naţională şi internaţională, dintre care amintim: Primul corifeu în Ifigenia în Aulis de Euripide, regia Vlad Mugur (1966); Sonia în Unchiul Vanea de A.P. Cehov, regia Alexa Visarion (1973); Stella Kowalsky în Un tramvai numit dorinţă de Tennessee Williams, regia Victor Tudor Popa (1975); Lady Macbeth în Macbeth de William Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (1982); Ea în Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu, regia Mihai Măniuţiu (1985); Proprietara casei în Omul cu mârţoaga de George Ciprian, regia Mihai Măniuţiu (1985); Coana Chiriţa în Iaşii în carnaval de Vasile Alecsandri, regia Victor Ioan Frunză (1989); Doamna Jourdain în Burghezul gentilom de Molière, regia şi adaptarea Mihai Măniuţiu (1988); Mama în Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, regia Mihai Măniuţiu (1994); Maria Vasilievna Voiniţkaia în Unchiul Vanea de A.P.Cehov, regia Mircea Cornişteanu (1998); Marcellus, Actor Rege în Hamlet de W. Shakespeare, un spectacol de Vlad Mugur (2001); Béraldine, Sora lui Argan în Bolnavul închipuit de Molière, regia Sanda Manu (2002); Doamna Pearce în Pygmalion de G.B. Shaw, regia Alexandru Dabija (2005); Mama în Un caz clinic de Dino Buzzati, regia Claudiu Goga (2008); Alice în Dansul morţii de August Strindberg, regia Sorin Misirianţu (2009).

Amintim şi parte din activitatea sa în domeniul filmului: Doamna Chiajna în Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, regia Malvina Ursianu; Pelaghia Roşu în Munţi în flăcări, regia Mircea Moldovan; Mama în Misterul lui Herodot, regia Geta Gerovski; Vica în Pădureanca, regia N. Mărgineanu; Văduva în Flăcări pe comori, regia N. Mărgineanu; Ana în Iarba verde de acasă, regia Stere Gulea; Irina în Mere roşii, regia Alex. Tatos; Nevasta şoferului în Muntele ascuns, regia Andrei Cătălin Băleanu; Secretara de judeţ în Preşedinta, regia Cornel Todea; Veta în Nelu, regia Dorin Mircea Dosoftei.

A fost un profesor exigent, în acelaşi timp dedicat şi atent pentru generaţii de actori, pe care i-a format la Cluj sau la Târgu Mureş şi pe care i-a urmărit şi încurajat şi după terminarea studiilor.

Pentru cariera ei a fost recompensată cu numeroase premii:

Premiul I de interpretare pentru rolul Alexandra din Travesti de Aurel Baranga 1987, Premiul I de interpretare pentru rolul Ea din Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu la Festivalul Naţional de Teatru „Cântarea României“, 1985;

Premiul de interpretare feminină pentru rol Doamna Chiajna în filmul Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, 1979;

Premiul de interpretare feminină pentru rolul din Pasărea Shakespeare de D. R. Popescu, la Festivalul de artă teatrală, Iaşi ed. I, 1975;

Premiul revistei Teatrul pe anul 1970 pentru rolurile din Opinia Publică de Aurel Baranga şi Visul unei nopţi de vară de W. Shakespeare;

Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER în 2012.

A fost, de asemenea, distinsă cu:

Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, 2002; Ordinul „Meritul cultural“ clasa IV, 1969; Medalia „Meritul cultural“ clasa I, 1967.

Doamna Melania Ursu va rămâne în memoria teatrului românesc prin activitatea sa artistică, prin distincţie şi pasiune profesională.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.