Ne facem partid şi intrăm în circul politic!

Ce program aveţi de Ziua Naţională?

– Noua Dreaptă va organiza cel puţin patru manifestări dedicate Zilei Naţionale. La Miercurea Ciuc, la Sfântu Gheorghe, în al doilea stat românesc, Republica Moldova, la Chişinău, şi în Italia, la Roma.

De ce v-aţi orientat în acest an taman în centrul ţării, exact în Ungurime, cum se zice?

– Aşa am hotărât noi, ca la aniversarea a 93 de ani de la Marea Unire, Ziua Naţională să fie sărbătorită în centrul ţării.

Puteaţi şi la 94, şi la 95, şi la 100 de ani. Care era diferenţa?

– Slavă Domnului, populaţia majoritară în Transilvania este românească. Am fost anii trecuţi la Sfântu Gheorghe, la Târgu-Mureş, anul acesta vom merge la Miercurea Ciuc şi aşa mai departe, în fiecare an prin tot Ardealul. La Cluj, anul viitor, la Alba-Iulia peste doi ani.

Care va fi programul la Miercurea Ciuc?

– Vom participa la slujba religioasă de la Monumentul Ostaşului Necunoscut şi vom depune coroane de flori.

Se pare că aveţi o mică problemă: Organizaţia celor 64 de comitate din Ungaria a cerut o reacţie în forţă la manifestarea pe care o organizaţi.

– Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate este o mişcare înregistrată în Ungaria, n-are nici o treabă cu teritoriul României. Şeful acestei organizaţii este persona non-grata în mai multe state din Europa şi Canada şi nu mai are ce căuta nici în Serbia şi nici în Slovacia. Din păcate, autorităţile din România nu au luat încă nici o măsură în ceea ce-l priveşte.

De doi ani încoace, manifestările organizate pe teritoriul ţării noastre de această mişcare din Ungaria au fost cât se poate de provocatoare şi jignitoare. În 2010 au aniversat intrarea lui Miklos Horthy în Miercurea Ciuc, ca urmare a Diktatului de la Viena şi au organizat totul cu autorizaţie de la primarul Robert Raduly, cu avizul reprezentantului guvernului, prefectul, în condiţiile în care nici măcar în Ungaria nu este permisă comemorarea lui Horthy. Iată că în România se poate şi se întâmplă chiar cu voia reprezentantului guvernului în teritoriu. Prefectul a declarat că este deschis libertăţilor de exprimare şi sunt curios să vedem dacă şi anul acesta îşi va menţine punctul de vedere.

Aveţi autorizaţie?

– Nu este necesară, deoarece este ziua tuturor românilor şi noi mergem să o sărbătorim în România, nu mergem la Kiev sau în altă parte. Considerăm că este cât se poate de firesc să ne bucurăm de acest lucru într-o zi care trebuie să ne unească, o zi care este o sărbătoare comună, cu un caracter unificator.

Vă revendicaţi ca fiind continuatorii mişcării legionare?

– Noi, ca mişcare naţionalistă, preluăm tot ce a fost mai bun în decursul istoriei pentru acest popor. Şcoala Ardeleană, Partidul Naţional din Moldova, Avram Iancu, Bălcescu, Eminescu sunt astfel de exemple şi ajungem în perioada interbelică, perioadă în care cea mai prolifică mişcare în construcţii şi idei a fost mişcarea legionară. Apoi, chiar şi după război, am avut modele în rezistenţa anticomunistă din munţi, viitorii deţinuţi politici care au umplut închisorile din România. Din toate acestea avem multe de învăţat

N-am prea văzut să întreprindeţi în aceşti ani acţiuni împotriva unor politicieni care au luat decizii cu un profund caracter antinaţional.

– Noi am… amendat prin comunicate în repetate rânduri. Şi aici vorbesc de o campanie pe care am promovat-o atunci când am atras atenţia, fără să ne impunem punctul de vedere, să negociem la sânge, că intrarea în Uniunea Europeană va determina un dezastru. Ceea ce s-a şi adeverit.

Vă canalizaţi totuşi pe nişte zone foarte înguste de acţiune. Mişcarea legionară a fost creaţia unor intelectuali de marcă ai României. Unde vă sunt acum mentorii?

– Din păcate, n-m reuşit încă să generăm acea elită intelectuală în aceşti ani, probabil pentru că suntem o generaţie foarte tânără, probabil pentru că încă membrii noştri n-au ajuns la un anumit statut social, la o realizare profesională care să le permită acest lucru de a-şi pune amprenta asupra generaţiei lor. Avem însă membri care promit.

Există suspiciuni că faceţi jocurile puterii prin mişcările pe care le realizaţi; exact în momentele în care ba se taie din lefuri, ba sunt lăsaţi oameni pe drumuri, apăreţi şi voi cu câte-o acţiune menită să abată atenţia opiniei publice de la problemele reale ale societăţii. Credeţi că prin acţiunea de la 1 Decembrie nu veţi crea o diversiune?

– Din câte ştiu, actuala putere este în cârdăşie cu UDMR. Nu văd cum cum le-am putea face acest joc. Atâta vreme cât discutăm despre declaraţii cu un caracter antistatal şi antinaţional din partea lor, eu cred că, de fapt, nu mai avem ce discuta. Aceşti oameni nu pot fi prietenii noştri. Până acum nu am abordat anumite teme sociale, politice, pentru că suntem un ONG, nu avem statut de partid poltic şi n-ar fi corect din partea noastră să generăm nişte aşteptări.

Tocmai au fost nişte proteste la Universitate, adică în mediul din care proveniţi. Aţi reacţionat în vreun fel?

– Nu, n-am luat atitudine, am aflat prea târziu şi ne canalizaserăm deja toate forţele pentru evenimentele de la 1 Decembrie. Din păcate, la structura şi la logistica pe care le avem nu putem acoperi mai multe sfere de acţiune.

Cum rezistaţi financiar?

– Ne autofinanţăm.Tot ce facem facem din propriile buzunare, din salarii sau din afacerea fiecăruia.

Mai toate partidele din România au fost infiltrate de foşti securişti. Cum stă Noua Dreaptă la acest capitol? V-aţi asigurat protecţia?

– Nu şi nici n-avem de gând. N-avem nimic de ascuns şi dacă eventualii ofiţeri acoperiţi vor să se înscrie îi aşteptăm cu interes căci şi banii lor sunt buni la cotizaţie. Să-şi aducă aportul la mai binele României, s-o facă alături de noi; dacă vor să militeze în conformitate cu ideile noastre naţional-creştine, sunt liberi să facă acest lucru.

– N-aţi fost ”momiţ ” niciodată pentru a face diverse jocuri politice?

– Avem contacte cu tot ceea ce înseamnă sfera socială şi politică. Nu vreau să ascund, am primit diverse propuneri pentru a deveni aripa politică de tineret din diverse structuri politice, însă am decis să ne urmăm în continuare calea. Nu vă pot da nume şi aş prefera ca discuţiile pe care le-am purtat pe această temă să rămână aşa cum au fost, cu caracter privat. Când va fi momentul, ne vom genera propria aripă politică, ce ne va reprezenta în totalitate, fără imixtiuni din exterior.

Sunteti catalogaţi drept extremişti…

– Suntem poate cea mai non-extremistă organizaţie din România în raport cu partidele ce conduc acum ţara. Sunt partide antinaţionale şi anticreştine. Au umilit România şi au adus-o în halul în care o vedem cu toţii astăzi. Nu putem fi mai extremişti decât ei.

Din câte ştiu, ultranaţionalismul e repudiat în Europa. Ce şanse mai are el în România?

– Normal că nimeni nu va vedea cu ochi buni o conducere statală naţionalistă. Însă este singura variantă de a-ţi negocia cu demnitate parteneriatul cu Europa. Trebuie să arăţi că ştii ce vrei, că ai ceva de oferit şi că eşti demn. Altfel vei fi o slugă şi o piaţă de consum.

Poate că multe dintre ţările Uniunii se vor trezi şi vor înţelege că actualul proiect este sortit eşecului.

Revenind la 1 Decembrie, ce veţi face dacă vor exista contramanifestaţii la Miercurea Ciuc?

– În măsura în care unii vor înţelege să vicieze atmosfera sărbătorii naţionale, atunci organele statului să-şi facă datoria! Vor fi chemate să intervină şi să restabilească ordinea. Noi n-am mers, de pildă, niciodată la Budapesta să organizăm contramitinguri, să revendicăm Factiumul, că Unirea de la 1 Decembrie s-a făcut până la Tisa. Noi nu ne putem substitui forţelor de ordine şi nu ne vom angaja în nici un fel de altercaţie verbală. Vrem să decurgă totul civilizat, să ne bucurăm de această sărbătoare, împreună cu cetăţenii români de origine maghiară.

Care este relaţia mişcării cu Biserica Ortodoxă?

– Una excepţională. Cu toţii , prin botez, suntem fiii Bisericii. Este, dacă vreţi, relaţia mamă-fiu. Biserica Ortodoxă este într-un fel mama noastră.

Care este finalitatea acestei mişcări?

– Deocamdată punem piatră peste piatră. Vrem să ajungem la o Românie a moralităţii şi a normalităţii. Trebuie să schimbăm această clasă politică pentru a face loc unei generaţii de politicieni care să pună mai presus de orice interesul naţional. Aşa cum am mai spus, vom intra şi noi în circul politic, însă după ce vom avea ce să le oferim românilor cu adevărat. Până atunci, ne vom continua seria de acţiuni cu caracter naţional şi creştin. În Harghita şi Covasna vom insista pe faptul că teritoriul este românesc, că fac parte dintr-un stat naţional, unitar şi indivizibil. Venim să atragem atenţia asupra debandadei din judeţele respective, lăsate la mâna unor grofi locali din UDMR, PCM şi PP din Transilvania.

Mai grav, putem vorbi de o excluziune socială a românilor de acolo, care în propria ţară nu se mai pot angaja dacă nu cunosc limba maghiară; s-a ajuns la acte de umilinţă extremă. Şi ar trebui să ne întrebăm cât de slabi suntem în această privinţă şi ce ar trebui să facem pentru soarta lor şi a noastră!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marcel Barbatei 218 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.