Neagu Djuvara: Prinţul Nicolae ar putea fi viitorul Rege

Istoricul Neagu Djuvara sugerează Casei Regale a României un „plan B” – nepotul lui Mihai I să fie pregătit pentru Tron. „Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aş accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar dacă mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată”, spunea într-un interviu Principele Nicolae pentru Cotidianul.

Copilul care făcea cu mâna mulţimilor adunate în Piaţa Universităţii, în primăvara anului 1992, alături de bunicul său, fostul Rege al României Mihai I, are astăzi 26 de ani.

Istoricul Neagu Djuvara îl nominalizează ca posibil succesor la Tron, în contextul în care reinstaurarea monarhiei constituţionale în ţara noastră ar întruni majoritatea opţiunilor populaţiei.”Singura soluţie de a resuscita monarhia românească ar fi ca tânărul Nicolae să fie naturalizat român, să înveţe carte românească, să fie pregătit pentru o posibilă înscăunare”, spune istoricul pentru adevărul.ro.

Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României s-a născut la 1 aprilie 1985 în Geneva, Confederaţia Helvetică. A absolvit Colegiul Shiplake, din localitatea Henley-on-Thames, Marea Britanie, fiind în prezent student al Colegiului Royal Holloway din cadrul Universităţii Londrei. Alteţa Sa Regală este fiul şi primul copil al Principesei Elena, cea de-a doua fiică a lui Mihai I.

Potrivit Normelor Fundamentale adoptate de Majestatea Sa Regele Mihai I la 30 decembrie 2007, Coroana României, alături de poziţia de Şef al Familiei Regale se transmite Principesei Moştenitoare Margareta, apoi Principesei Elena şi, mai departe, Principelui Nicolae, acesta fiind, deci, al treilea în ordinea de succesiune.

„Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor, aş accepta să vin în România. Sunt pregătit să fac acest pas, chiar dacă mi-e greu să vă spun care ar fi exact strategia ce ar trebui urmată. M-aş implica în reconstrucţia ţării pentru a face din România un stat mai puternic, care să se bucure de mai multă încredere pe plan internaţional. Sper să învăţ cât mai curând româna şi să mă implic mai mult în proiecte în România şi implicit să mă aflu mai mult timp acolo.”, declara principele Nicolae într-un interviu acordat Cotidianului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.