Neantizarea justiţiei penale

Noile coduri penal şi de procedură penală, care vor intra în vigoare începând cu data de 1.II.2014, nu sunt altceva decât o şandrama, improvizată de o comisie oarecare, cu slugărnicie faţă de stăpânii europeni, pentru a le arăta că ne-am făcut, cuminţi, temele, nu mai contează cum şi ce-am scris. Sub acest adăpost încropit va fi pedepsită justiţia penală românească de-acum multe decenii înainte. Citind, se înţelege că noile coduri nu sunt, nicidecum, în folosul autorităţii penale din România, ci, dimpotrivă, vor avea efectul neantizării acesteia, în contextul unei criminalităţi în creştere şi tot mai performantă, care ar fi impus, într-adevăr, o modificare, dar numai în sensul de a permite o reacţie pe măsură, eliberată de formalismul excesiv, imediată, corectă, fermă şi cât mai eficientă din partea organelor judiciare penale. Dimpotrivă, reacţia justiţiei penale va fi, în continuare, complicat de tehnică şi, în plus, disproporţionată, slabă şi incoerentă. Din acest punct de vedere, noile coduri ale justiţiei penale constituie o problemă de siguranţă naţională, care ar trebui, de urgenţă, pusă în discuţie, cu cea mai mare seriozitate şi înaltă responsabilitate.

Realitatea românească arată că, cel puţin în ultimii 15 ani, instanţele penale au fost mereu supraîncărcate şi au funcţionat la cota de avarie. Problemele din justiţie sunt cunoscute şi au tot fost repetate până la lehamite, fără ca, vreodată, cineva să le privească în mod responsabil, cu atât mai mult să le rezolve. În lipsa unor măsuri administrative eficiente, justiţia penală şi-a păstrat, totuşi, un echilibru precar. Punctul de sprijin al acestui echilibru fragil îl constituie siguranţa cunoaşterii de către judecător şi de către participanţii la procesul penal a legilor folosite timp de zeci de ani, cu tot balastul lor procedural, gândite de jurişti cu viziune şi sedimentate în timp, care şi-au dovedit aplicabilitatea în sisteme politice diferite. Modificarea radicală a codurilor din domeniul penal, cu menţinerea aceloraşi condiţii grele de muncă şi fără nici o măsură administrativă reală, nu înseamnă altceva decât pulverizarea singurului pilon solid de la temelia justiţiei penale.

Noul cod de procedură penală se întemeiază pe separaţia funcţiilor judiciare, care, în fapt, nu va avea loc. Acelaşi judecător se va clona în toate cele trei funcţii judiciare, într-o devălmăşie ameţitoare şi copleşitoare. Urmează o policalificare la locul de muncă, ca pe vremurile comuniste, de care n-am reuşit, încă, să ne desprindem. Însă, omnipotenţa şi omniscienţa urmărite de administratorii justiţiei sunt atribute exclusiv divine, aşa încât cu cât domeniul de competenţă umană este mai întins, cu atât vulnerabilitatea creşte. În plus, magistraţii, de mult timp suprasolicitaţi, nu au avut răgazul necesar unei lecturi serioase asupra noilor coduri, astfel că vor fi nevoiţi să citească trunchiat, pe instituţiile de imediată aplicare, fără să aibă imaginea de ansamblu, apoi să aplice din mers noile reglementări, fiecare după propriile puteri şi interpretări. În acest mod, este exclusă realizarea unei practici judiciare unitare, spre care tinde orice sistem judiciar normal de oriunde, ci, din contră, va avea loc o explozie de soluţii, care vor arunca în haos justiţia penală. Cât despre credibilitate sau despre previzibilitatea procesului penal nici nu mai poate fi vorba.

Ca primă dovadă concludentă a diletantismului în care noile coduri au fost create sunt cârpelile rapide, deja apărute, adică o serie de legi modificatoare ale unei legi care nici măcar nu a intrat în vigoare. Toate aceste improvizaţii, fără precedent în istoria vieţii juridice româneşti, încropite pe un colţ de masă ministerială, trântesc în mâna magistraţilor o lege esenţială cu multe probleme, care nu este în măsură decât să genereze probleme. Magistratul nu va mai fi preocupat de stabilirea dreptăţii, scopul oricărui proces penal, ci de problemele tehnice ale legii materiale şi ale procedurii.

Noile coduri din domeniul penal sunt un fel de Casă a poporului, în care se amestecă fragmente extrase de prin alte părţi, cusute laolaltă, uneori în petice care nu se porivesc deloc între ele sau care sunt într-o evidentă contradicţie. Rezultatul nu poate fi o lege modernă, adaptată realităţii româneşti şi legislaţiei europene, ci o crestomaţie juridică, stufoasă şi lipsită de spirit. Construirea oricărui cod, în special de procedură, presupune realizarea unui mecanism armonios, articulat, care să permită o mişcare legată, firească şi adaptată problemelor ţării. Viitoarele noastre coduri, de pe acum cârpăcite pe ici pe colo, sunt o creaţie discordantă, greoaie, de un formalism excesiv, cauzat de ereditatea comunistă, de care, se vede, nu putem scăpa, nici măcar prin trecerea unor generaţii. În concluzie, vechiul formalism a fost înlocuit cu un alt formalism. Se observă că legiuitorul nu a optat pentru simplificare şi eficientizare, ci pentru redenumirea balastului.

Aceste coduri au un singur merit: ele reflectă, întocmai, amatorismul din societatea românească actuală. Însă, diletantismul este întotdeauna cel mai costisitor. În primul rând, pentru că membrii comisiei de modificare au fost bine plătiţi. Apoi, celelalte pierderi, cele mai importante, imposibil de evaluat, vor fi suportate de către toţi cetăţenii României.

Noile coduri penal şi de procedură penală apar în contextul monitorizării justiţiei, de către europeni care trăiesc bine şi trasează sarcini în afara realităţilor româneşti. Însă, aceştia ar trebui să ştie şi să recunoască faptul că în mâna unui Nero chiar şi o lege dreaptă devine strâmbă. De aceea, schimbarea codurilor nu înseamnă, neapărat, reformarea justiţiei. Şi-atunci, unde este oportunitatea acestor modificări? Quid prodest?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.