„Nebunia morală” ca pericol social

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Mina Minovici a publicat articolul intitulat Un caz de nebunie morală înaintea justiţiei. Sursa articolului a fost o întâmplare nefericită cu un nevropat lăsat fără supraveghere. Povestea s-a derulat astfel: într-o seară de vară a anului 1896, un tânăr a cunoscut o fată, domnişoara S, şi află că “e fiica unică a unui om cu dare de mână care are peste 20.000 lei venit annual (azi cca 200 000 lei). Vânează această avere. Îşi propune a lua în căsătorie pe fată pentru a pune mâna pe averea tatălui ei, unica fată la părinţi. Concepe o adevărată campanie, nu lipseşte de nicăieri unde ştie că se duce fata, profită de aceea că mama ei era în divorţ cu soţul ei; că această doamnă locuia cu fiica ei; se mută în aceeaşi casă în care se mutase dânsele; a încercat să vorbească cu fata, să-i treacă scrisori, cumpără servitorii: e respins pe toată linia. Încercările lui pe lângă familia, pe lângă mătuşa copilei rămân infructuoase”. După toate încercările disperate de a o cuceri, inclusiv un simulacru de sinucidere, tânărul G. schimbă planul de atac. O va desfigura şi astfel nu va mai avea pretendenţi. Astfel, în serara zilei de 23 mai 1896 s-a dus cu trăsura la Şosea, unde “încrucişează trăsura cu doamna şi domnişoara S, pândeşte când acestea opresc trăsura în faţa bufetului şi când ele mergând pe jos ajunge în dreptul lor, sare din trăsura lui pe treapta trăsurii domnişoarei S., înmuie tamponul de vată în vitriol, îl scoate, l-a frecat pe obrazul stâng al fetei, pe sub bărbie şi când să ajungă şi la obrazul drept, doamna S. pune mâna după gâtul fiicei, o deplasează, aşa că tamponul nu mai atinge decât braţul doamnei S., pe care o răneşte grav. La ţipetele mamei şi fiicei intervine sergentul, care pune mâna pe tânărul G., care, pe scara trăsurii fiind, aruncă jos paharul cu vitriol şi tamponul. E condus la secţie cu pantalonii arşi de vitriolul ce se vărsase din tampon. Oamenii de bine din jur aduc apă; copila se spală, dar vitriolul îşi făcuse opera, săpase figura, o marcase pentru totdeauna”. Este judecat şi condamnat la 2 ani închisoare corecţională şi la 3.000 lei amendă şi despăgubiri. În timpul când condamnatul voia să facă apel, el mai comite încă un delict, acela de a lovi pe un alt magistrat, pe care îl chemase pentru a-i comunica ceva. Faptul de ultragiu cu lovire fiind grav este condamnat la cinci ani închisoare şi 5 ani de interdicţie.

După o serie de investigaţii este declarat alienat, adică un “degenerat hereditar”. Aceştia sunt “produse hereditare, degradate ale rasei din care purced; incapabili de a se adapta mediului ca rafractari la orice educaţiune din causa insuficienţei organice, ei sunt victimele evoluţiei”. Nu înseamnă cu unii dintre ei nu pot parcurge cu precipitare două-trei licenţe, să-şi impună în mod agresiv propria lor imagine despre care au o părere foarte bună. Răstălmăcesc întotdeauna cuvintele şi evenimentele în favoarea lor, sunt sămânţă de scandal şi agresivitate, verbală şi fizică, uneori sunt conştienţi de reacţiile anti-sociale şi le cultivă pentru a-i anhilia pe cei din jur, potenţiali concurenţi sociali.

Aceşti indivizi rău născuţi ca fizic şi moral sunt predispuşi de la naştere la nebunie şi petrec ca să zic aşa toată existenţa lor într-o stare permanentă de manie rezonantă în diferite grade. Ereditatea morbidă este încâtva acumulată în familia acestor alienaţi. Din copilăria lor arată cum facultăţile intelectuale sunt foarte inegal cântărite în totalitatea lor şi remarcabile numai prin oarecare aptitudini speciale. La moral se constată la ei acelaşi contrast, alături de facultăţile afective, normal dezvoltate, ei prezintă instincte perverse, sentimente depravate, înclinări violente şi incoercibile, ei comit acte cu totul extraordinare, denotând o rea natură sau o absenţă complectă de simţ moral. Ajunşi la etatea pubertăţii, ei se remarcă prin excentricitatea şi dezordinele purtărei lor. Susceptibili, iritabili, judecând totul cu pasiune, trecând repede prin sentimentele şi determinările cele mai opuse, întreprind lucrările cele mai diferite, adopt o profesiune cu ardoare pentru a o abandona curând fără motiv, se aruncă în toate excesele cu frenezie. Ei pun anarchia şi discordia peste tot unde se găsesc. Dacă sunt însuraţi ei fac din viaţa conjugală un adevărat infern. Sechestraţi într’un azil, ei devin nenorocirea acestor stabilimente” (Mina Minovici, 1896).

Trăsăturile de caracter ale unei astfel de patologii scot în evidenţă reaua voinţă faţă de social şi sociabilitate. Astfel de persoane trec repede dintr-o extremă într-alta, schimbă cu repeziciune părerea asupra persoanelor şi lucrurilor, adesea le manevrează în favoarea lor. Sunt susceptibili (se cred urmăriţi de colegi sau prieteni), sunt iritabili într-o discuţie contradictorie pe care nu o pot coordona deşi nu au dreptate, recurg la violenţă când poziţia lor este pusă sub semnul exclamării. Sunt indisciplinaţi şi indisciplinabili, nu cunosc decât voinţa lor, nu recunosc regulamente, program de lucru, norme etc. Fericirea lor supremă consistă în a se crede tipuri perfecte de virtute, un model imaginar, introvertit, pe care caută să-l impună ca o recunoaştere celorlalţi, într-un mod adesea agresiv. Sunt mincinoşi, bănuitori, risipitori, neprevăzuţi, nu te poţi baza pe ei. Sunt prezumţioşi, falşi, fricoşi şi superstiţioşi. Devin afabili în momentul în care persoane de care depind material sau social îşi încrucişează părerile cu ei, dar sunt nemiloşi cu subalternii şi chiar colegii aflaţi pe aceeaşi linie socială sau profesională. “Sunt nesociabili la prietenie, indiferenţi pentru rudele lor, răi copii, răi bărbaţi, răi părinţi”.

Inteligenţa acestor bolnavi nu funcţionează decât în sensul pasiunii lor; ideile lor mici, strâmte, minuţioase nu-i împiedică a se crede oameni capabili şi buni la orice. Mulţi dintre ei au ochii la pândă, geloşi, nu pierd un cuvânt, un gest al persoanelor ce-i înconjoară pentru a putea găsi un subiect de critică sau de plângere. Împinşi de caracterul lor răutăcios, simt necesitatea absolută de a contraria sau ataca pe cineva.

Sunt foarte abili în a se face consideraţi ca victime, reclamând neîncetat răutăţi sau acţiuni împotriva persoanei lor deşi realitatea susţine contrariul! Ei sunt într-o contrazicere perpetuă între vorbele şi actele lor. Sunt capabili de hoţii, escrocherii, crime, prostituţie de cele mai mari infamii pentru a duce o viaţă de plăceri fără muncă. Această lene nevindecabilă este cel mai mare caracter al bolii lor atât de periculoasă din punct de vedere social. Această stare durează toată viaţa, sfârşind printr-o sinucidere sau prin complicarea cu alte boli mintale.

P.S. “Toată lumea s-a întrebat dacă o formă de alienaţiune mintală bazată ca să zic aşa pe simple perversiuni morale poate exista; şi dacă era prudent de a o admite din punctul de vedere judiciar şi social. Răspunsurile au fost din toate părţile afirmative” (Mina Minovici, 1896).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.