Nefavorabila Prognoză

Motto: „În vremuri de restrişte, ţiganul nu uită că cimitirele sunt pline cu dinţi de aur” (Lawrence Durrel, Cvintetul din Avignon, vol. V)

Trăim într-o lume aflată în continuă schimbare, tot mai nervoasă, stresată, angoasată, convulsivă, agresivă fără motive întemeiate. O astfel de lume alimentează nevroze, ca formă de manifestare ultimă şi precară a ratării împlinite. Ea îi afectează îndeosebi pe aceia care sunt în căutarea soluţiilor pentru a-i împinge de la spate pe crapuloşi, puturoşi şi mulţimea schizoizilor care simulează normalitatea. Toţi aceştia profită de cei dintâi, aflaţi dintotdeauna în minoritate demografică şi decizională. Părintele psihiatriei româneşti, doctorul Alexadru Sutzu, afirma la 1873 că „o tulburare intelectuală generală, care se dezvoltă încetul cu încetul, este totdeauna de rea prognoză… modificările caracterului şi ale sentimentelor afective, când nu însoţesc starea acută, anunţă un sfârşit neplăcut. Acelaşi lucru indică şi pierderea simţămintelor de pudoare, cuvinte obscene, tendinţe de a aduna orice. Sensibilitatea către frig, către căldură, către lumină, lăcomie are aceeaşi nefavorabilă prognoză. Cauzele sunt aşa de numeroase şi de variate încât nu permit o clasare din punctul de vedere al prognozei. Putem spune însă că ereditatea este o împrejurare defavorabilă. Cauzele morale sunt mai grave decât cele fizice; iar cele simpatice mai favorabile decât cele primitive, care îşi află sediul într-o afecţiune directă a cerebelului”.

Descrierea morbelor mintale de la 1873 din Gazetta medico chirurgicală a spitalelor descrie cu mare claritate muribunda societate de astăzi, unde resemnarea, agresivitatea, nepăsarea, lăcomia pentru reuşite prin muncă puţină etc. sunt realităţi în deplină desfăşurare cotidiană a unui peisaj uman tot mai dizarmonic psihic. Doctorul Sutzu deplânge vremurile medievale, când „nu exista atâta activitate cerebrală” deoarece „un boier aspira să rămână boier şi să moară boier. Un meseriaş aspira pentru el şi pentru copiii lui să rămână meseriaş. Un moşnean de la ţară şedea la moşie, îşi creştea copiii şi aspira să moară la moşia sa. Ţiganul se ştia că cea mai dulce a lui consolare era de a şti că va muri în curtea stăpânului său. Astăzi aceste moravuri s-au schimbat. În timpurile turmentate în care ne aflăm, toţi ne silim a ajunge. Unii ajung cu multă trudă şi muncă”, dar „sunt alţii care sucombă în luptă, mai înainte de a ajunge”. Maladia este rezultatul dorinţelor măreţe şi visurilor nerealizate iar aspiraţiile exagerate nesatisfăcute rămân a se manifesta într-un ultim şi fulgurant delir.

Viaţa se scurge cu fiecare an în aceleaşi stereotipuri, fără modificări în şansa de a ne împlini măcar unul dintre visele copilăriei. Trăim legumicol, ca într-un roman zootehnic şi simţim cum anii se scurg fără noimă, pe trupul nostru. Poate numai delirul şi fulguraţia ne mai pot îmbogăţi prin irealitatea în care respiră, în contrast cu un destin implacabil, previzibil cu anticipare şi descris cândva prin două cuvinte: „neant valah”.

Viaţa noastră rătăceşte printre amănunte nesemnificative. O perpetuă pendulare printre facturi şi biruri, care oferă impresia unei suficienţe liniştitoare, dacă reuşeşti să le elimini la timp, în ciuda revenirii lor continue.

Sentimentul de împlinire a devenit o căutare a cărei deraiere în eşec este tot mai previzibilă. Cu toţii ne pierdem în amănunte nesemnificative. Cei de sus, ale căror aspiraţii în imediat sunt contabilizate la o altă dimensiune pecuniară şi implicit existenţială, rătăcesc printre simboluri golite de conţinut deoarece ele sunt asemenea unor gablonţuri cu efect în imediat, dar un cunoscător le citeşte cu uşurinţă falsitatea şi ieftinătatea. Înalta noastră societate este recunoscută numai prin cuantificarea conturilor, care îi permit o manevrare relaxată a simbolurilor cotidiene. Această manevrare de suprafaţă este întâlnită şi pe alte meleaguri, însă acolo este complementară altor simboluri care hrănesc gesturi cântărite de generaţii întregi şi strecurate prin sita mai multor epoci istorice. Problema cu adevărat spinoasă intervine atunci când se ajunge la conversaţie: subiectele diferă precum două falii culturale opuse. În Spania de pildă, în timp ce familia nobiliară de Asturia oferă cele mai râvnite premii literare din spaţiul hispanic (includem aici şi America Latină), „nobilii” noştri de cursă scurtă au preferinţe în imediatul vaginalo-intestinal. Suntem conduşi de tipologia antropologică a digestivului, pentru a aminti opiniile lui Petre Pandrea.

În lumea celor de jos, amănuntele nesemnificative ale celor de sus sunt teme predilecte de discutat zile şi săptămâni: ce nevastă şi-a tras nu ştiu ce boşorog; ce excursii, ieftine de altfel, au mai făcut nu ştiu care vedete etc. Preocupările rătăcesc printre reţete de bucătărie, glumiţe respirate şi mult fotbal. Şi astfel societatea devine un uriaş malaxor de amestecat amănunte nesemnificative, care la scara istoriei pregăteşte încet, dar sigur, dispariţia unei culturi şi odată cu ea, a unui popor devenit un amănunt istoric nesemnificativ, precum amănuntele care-l răscolesc cu fiecare zi. Milorad Pavič descrie foarte plastic, dar cu o mare doză de adevăr, în romanul „Dicţionarul khazar” faptul că „atunci când este să dispară un popor, mai întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura!”.

Nouă ce ne-a mai rămas din cele două valori enunţate de scriitorul sârb? Probabil că este un alt amănunt nesemnificativ strecurat din greşeală în peisajul publicistic românesc, alături de multe alte teme social-culturale semnificative.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.