Negocieri eşuate pe tema gărzilor medicilor

Negocierile dintre sindicate şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în legătură cu semnarea contractelor privind gărzile suplimentare efectuate în spitale nu au ajuns la nicio concluzie, iar de la 1 august, sistemul s-ar putea confrunta cu o criză acută de personal medical în spitale, dacă medicii refuză să semneze contractul, transmite Mediafax în pagina electronică.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu, a declarat, miercuri, în urma discuţiilor, că se face tot posibilul să se ajungă la o soluţie.

„Am avut o discuţie care din punctul tuturor de vedere cred că a fost constructivă. S-au discutat propuneri şi sugestii concrete făcute de reprezentanţii medicilor, urmează să anunţăm în cursul zilei de miercuri calendarul următoarelor întâlniri, ne străduim să rezolvăm problema. Ministerul Sănătăţii este ferm de părere că situaţia nu este normală şi că trebuie să se ajungă la o soluţie pentru a face sistemul de gărzi suplimentare funcţional şi la parametri care să asigure satisfacţia medicilor. În momentul în care vom avea toate propunerile de modificare a unor acte normative, le vom comunica sindicatelor şi opiniei publice. Lucrăm cu motoarele turate la maximum ca să rezolvăm problema”, a declarat Colintineanu.

În ceea ce priveşte sindicatele, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, Ion Cotojman, spune că ministerul nu îşi face treaba.

„Am avut o întâlnire informală cu secretarul de stat Monica Althamer, în care am prezentat problemele sistemului. Promisiunea este că în zilele următoare ne vom întâlni pentru a găsi soluţii. (…) Sună puţin a dezorganizare în interiorul ministerului, departamentele din minister care sunt specializate şi responsabile de acest lucru nu şi-au făcut treaba”, a spus Cotojman.

La rândul său, medicul Eufrosina Brătoi, liderul sindicatului medicilor din Slatina, atrage atenţia că medicii muncesc peste limita umană cu putinţă şi riscă să facă greşeli.

„Am venit să anunţăm că doctorii noştri nu mai vor să facă muncă patriotică fiindcă e lege, nu poţi să depăşeşti norma de lucru. Nu cred că doctorii vor semna contractele. Gândiţi-vă că, lucrând câte 24 de ore şi apoi rămânând în continuare să operezi, să lucrezi, poate vine un caz grav, nu mai ai aceeaşi energie şi luciditate ca atunci când eşti odihnit. Fără să vrei, poţi să greşeşti fiindcă eşti om şi tot tu răspunzi”, a spus Brătoi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.