„Nemira” vă ispiteşte cu povestiri poliţiste, SF-uri, Fantasy

Colecţia “Nautilus” este cel mai cunoscut brand de science fiction. Dacă n-aţi auzit de ea, înseamnă că n-aţi auzit de Isaac Asimov sau de Frank Herbert, de Orson Scott Card, de Philip K. Dick, de antologiile Gardner Dozois, esenţa SF-ului mondial. Şi de mulţi alţi autori publicaţi în cele peste 350 de titluri ale colecţiei. “Prezentul este efemer. «Nautilus» priveşte însă doar viitorul care poate uimi sau umple de dezamăgiri, extazia sau îngrozi, fiindcă SF-ul este cronicarul cel mai acut al angoaselor noastre faţă de societate sau chiar faţă de noi înşine. Iar pentru cei care au nevoie de cârja realităţii, doar atât: dacă într-o peşteră există un grup de oameni, literatura mainstream va scrie în detalii mişcătoare despre cei care trăiesc înăuntru. SF-ul va scrie despre cei care încearcă să evadeze”.

Voi aştepta

Volumul lui Raymond Chandler cuprinde şase scrieri poliţiste: “Şantajiştii nu trag”, “Ucigaşul din ploaie”, “Femeia din lac”, “Voi aştepta”, “Uşa de bronz”, “Marlowe învinge mafia”, “Poveste din Poodle Springs”.

Autorul Raymond Chandler este un strălucit scriitor al genului. Prima sa povestire, “Şantajiştii nu trag”, apărea în cea mai importantă revistă de gen, “Black Mask”, iar primul său roman, “The Big Sleep” (Somnul de veci), a văzut lumina tiparului în 1939, aducându-i un succes ce îl va propulsa ca scenarist la Hollywood. Colaborează cu Billy Wilder la scenariul filmului “Double Indemnity” şi la “Strangers on a Train”, regizat de Alfred Hitchcock. Deşi nu era un autor prolific, deoarece între 1933 şi 1939 a scris doar 19 povestiri, Chandler a încercat în permanenţă să depăşească limitele genului pulp. Eforturile sale au fost recunoscute în 1946, când a primit Premiul “Edgar” pentru scenariu, iar în 1954, acelaşi premiu, decernat de “Mystery Writers of America”, pentru roman. După moartea soţiei sale, Chandler a scris “The Long Goodbye” (Nu-i uşor să spui adio). Singurătatea care a urmat i-a accentuat propensiunea spre depresie şi alcool, afectând calitatea scrierilor sale. Se spune că viaţa sa personală şi profesională a fost în aceeaşi măsură ajutată şi îngrădită de numeroasele femei de care a fost atras, printre care se numărau Sonia Orwell (văduva lui George Orwell) şi Helga Greene, agentul său literar. Este considerat întemeietorul romanului poliţist modern american, protagonistul său Philip Marlowe fiind astăzi sinonim cu termenul de detectiv particular.

În “Marlowe învinge Mafia”, autorul afirmă: “Aceasta este prima mea povestire după o perioadă de 20 de ani şi a fost scrisă special pentru Anglia. Am refuzat în mod consecvent să mai scriu povestiri, deoarece consider că romanele reprezintă elementul meu natural, totuşi am fost convins în cazul de faţă întrucât nişte oameni pentru care am toată stima au părut că doresc s-o scriu şi pentru că dintotdeauna am dorit să scriu o povestire despre modul de operare al Mafiei”.

“Am cumpărat o carte ieftină, în format de buzunar şi m-am apucat de citit. Cartea m-a speriat în aşa hal încât am vârât două pistoale sub pernă. Era vorba despre un tip care se împotrivea şefului gangsterilor din Milwaukee şi era bătut la fiecare 15 minute. Mi-am imaginat că din toată faţa şi capul lui nu mai rămăseseră decât oase de care atârna o bucată de piele. Dar în capitolul următor era vioi ca o ciocârlie. După aceea m-am întrebat de ce citisem prostia aia, în loc să fi memorat «Fraţii Karamazov». Negăsind niciun răspuns satisfăcător, am stins lumina şi m-am culcat… Cei mai buni asasini sunt cei cărora nu le pasă pur şi simplu. Aşa că, deşi ei înşişi n-o ştiu, băieţii la care apelează sunt pe punctul de a fi puşi pe făraş. Ar fi însă frumuşel să arunce vina pe un tip care deja nu le este pe plac…”

În “Ucigaşul din ploaie”, Chandler îl prezintă pentru prima dată pe detectivul Philip Marlowe. Sarcastic, dur şi băutor de calibru, Marlowe rămâne un om al onoarei, un cavaler al secolului XX, cu diplomă de universitate şi înclinaţii poetice. Douăzeci de ani şi şapte romane mai târziu, Marlowe devine sinonim cu termenul detectiv particular, iar creatorul său, maestru absolut al şcolii americane hard-boiled al romanului poliţist.

Sfârşitul copilăriei

Sir Arthur Charles Clarke, autor de science fiction, inventator şi futurolog britanic, a rămas celebru pentru seria “Odiseea spaţială”, precum şi pentru alte romane importante, printre care “Sfârşitul copilăriei” şi “Rendez-vous cu Rama”.

“Literatura lui Arthur C. Clarke este o serie captivantă, cu personaje neobişnuite, mult mai reale decât orice altceva am citit până acum, care surprinde excelent atât singurătatea oamenilor naufragiaţi pe o altă planetă, cât şi temerile celor plecaţi să îi salveze”, scria comentatorul de la “Science Fiction Chronicle”. De-a lungul anilor, utopia din acest volum a fost considerată o expresie a pierderii individualităţii şi o afirmare codată a unei identităţi colective. Romanul publicat de Arthur C. Clarke în 1953 invită cititorul la un exerciţiu de imaginaţie cu totul special. În povestea lui Clarke, relaţia dintre om şi cosmos nu este una de dominaţie. Fiinţa umană evoluează sau mai bine spus transcende într-un univers mistic. “Cartea lui Arthur C. Clarke vorbeşte despre transcendenţă şi despre următoarea etapă din evoluţia omenirii. Şi-a câştigat un loc sigur în Panteonul literaturii science fiction şi rămâne o viziune strălucită asupra potenţialului civilizaţiei de a atinge un nivel superior de percepţie.

“Într-o explozie mută de lumină, nucleul Pământului îşi slobozi energiile adunate acolo. O scurtă vreme, undele gravitaţionale traversară şi răs-traversară sistemul solar, tulburând uşor orbitele planetelor. Iar apoi, ceilalţi copii ai Soarelui îşi urmară din nou vechile căi, ca nişte dopuri de plută pe luciul unui lac liniştit, ţinând piept încreţiturilor minuscule de pe suprafaţa apei, stârnite de căderea unei pietre.

Nu mai rămăsese nimic din Pământ, absorbiseră până şi ultimii atomi ai substanţei lui. Pământul îi hrănise în momentele cumplite ale acelei metamorfoze extraordinare, aşa cum substanţele nutritive acumulate în bobul de grâu hrănesc planta tânără ce creşte către soare…”

O poveste credibilă, înspăimântător de logică şi, în acelaşi timp, înfiorător de profetică.

Clarke a fost preşedintele “Societăţii Interplanetare Britanice”, între anii 1946 şi 1947, respectiv, 1951 şi 1953. Deşi nu a iniţiat conceptul de sateliţi geostaţionari, în ciuda legendei care susţine contrariul, a contribuit hotărâtor cu ideea că aceşti sateliţi pot fi relee ideale de telecomunicaţii. În 1998 a primit distincţia de Comandor al “Ordinului Imperiului Britanic”, în anul 2000, regina i-a conferit titlul de Sir. A primit, de asemenea, Premiul “UNESCO- Kalinga” pentru popularizarea ştiinţei, a fost nominalizat la Premiile “Oscar” în 1969, pentru scenariul filmului “Odiseea spaţială”, scris împreună cu Stanley Kubrick, şi la Premiul “Nobel pentru Pace”, în 1994.

Ubik

Philip K. Dick este Shakespeare pentru literatura SF. Opera lui reprezintă una dintre cele mai puternice expresii ale societăţii spectacolului. “Philip K. Dick a fost primul scriitor SF care s-a jucat într-adevăr cu mintea cititorului şi l-a lăsat să se gândească la natura realităţii şi la percepţiile oamenilor. Iată de ce cărţile lui sunt mereu de actualitate. Te poţi întoarce la ele după ani întregi de la prima lectură”, scria A.L. Sirois.

“Ubik” este o călătorie fascinantă şi uimitoare, care se sfârşeşte în cele din urmă cu o salvare întru eternitate. Datorită multelor elemente comice, termene grave şi subiecte SF provocatoare, cartea este o lectură obligatorie pentru fanii de azi şi de mâine ai scriitorului.

Preocupat de multiplele forme ale realităţii, autorul a scris o povestire SF în care regresia timpului şi deriva temporală invită cititorii într-o incursiune de viitor. Moartea lui Glen Runciter declanşează o misiune nebunească în decursul căreia morţii le dictează viilor. Entitatea Ubik, metaforă a unui Dumnezeu atotputernic şi atotştiutor, intră în scenă.

“O sumedenie de oameni pretind că-şi amintesc vieţile lor anterioare, ei bine, eu afirm că-mi amintesc o altă viaţă în prezent. Nu mi-au ajuns la urechi declaraţii asemănătoare, dar presupun că experienţa mea nu este unică. Unică este doar dorinţa de a vorbi despre ea”.

Philip K. Dick a reuşit să sondeze obsesiile şi spaimele general umane, lăsând în urma sa o operă terifiantă ce jonglează cu cele mai intime şi vulnerabile sentimente. Dick a împrumutat idei din Kabala, budism, gnosticism şi taoism, dar s-a folosit şi de elementele clasice al genului, roboţi, nave spaţiale, extratereştri, precum şi de fenomene extrasenzoriale. Eroii săi, departe de a fi supermeni, sunt oameni obişnuiţi, de cele mai multe ori dezarmaţi în faţa tăvălugului ameninţător al unor evenimente neaşteptate.

“Ubik” este o mărturie asupra morţii prin entropie, o lume virtuală ce-l face pe Dick precursorul curentului cyberpunk.

Drood

Autorul Dan Simmons a abordat de-a lungul carierei sale literare diverse genuri, combinându-le uneori în cadrul aceluiaşi volum: science fiction, horror, fantasy şi roman poliţist.

În 1865, când începe povestea, Charles Dickens era un scriitor de succes. Se afla în tren cu o iubită secretă şi nu ştia că destinul îi rezervă o surpriză ce-i va schima existenţa. Un accident ce-l va proiecta într-o viaţă dublă. Obsesii macabre ies la iveală: crime, cadavre, cripte sinistre. Astfel începe o incursiune tenebroasă şi fascinantă în adâcurile oraşului ce se ascunde în Londra subterană. Drood imaginează ultimii ani ai cunoscutului scriitor, încercând să elucideze enigme nerezolvate până în zilele noastre.

“Această poveste adevărată va fi despre ultimii cinci ani din viaţa lui Charles Dickens şi despre tot mai accentuata sa obsesie din acest răstimp pentru un om – dacă om a fost – pe nume Drood, dar şi pentru crimă, moarte, cadavre, cripte, mesmerism, opium, stafii şi străzile şi aleile acelei mahalale infame a Londrei, pe care scriitorul a numit-o mereu Babilonul meu sau Marele Cuptor. În acest manuscris voi răspunde la întrebarea pe care nimeni din cei care au trăit în timpul nostru nu a ştiut să o formuleze: «A complotat faimosul, adorabilul şi onorabilul Charles Dickens să ucidă o persoană nevinovată, să-i dizolveze carnea într-o groapă cu var nestins şi să îngroape ce a mai rămas din ea, doar nişte oase şi tigva în cripta unei străvechi catedrale care jucase un rol important în copilăria lui Dickens?». Şi a urzit apoi Dickens să arunce ochelarii, inelele, acele de cravată, butonii şi ceasul de buzunar care aparţinuseră sărmanei victime în fluviul Tamisa? Şi dacă da, fie şi numai dacă Dickens doar a visat că făcut aceste lucruri, ce rol a avut o stafie cât se poate de reală, pe nume Drood, în declanşarea unei atari nebunii?… N-a uitat de 9 iunie 1865, adevăratul început al acestei cascade de întâmplări incredibile”…

Dune

Frank Herberteste unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi autori SF din lume. Romanul “Dune”, primul din seria omonimă, est cel mai bine vândut roman SF din toate timpurile. A fost publicat serializat în revista “Analog”, în 1963 şi 1965, câştigând Premiul “Nebula” şi Premiul “Hugo”. Cartea a cucerit imediat critica de specialitate şi publicul larg, devenind din ce în ce mai populară. În 1984 a ajuns pe marile ecrane filmul “Dune”, regizat de David Lynch şi produs de Universal Pictures, iar mai târziu seria a stat la baza mai multor ecranizări.

Triumf suprem al imaginaţiei, acţiunea romanului cu care se deschide seria “Dune”, vândută în milioane de exemplare în lumea întreagă, se desfăşoară pe planeta Arrakis, unde Paul Atreides se va transforma în misteriosul Muad’Dib. Eroul se va răzbuna pe cei care i-au trădat familia şi va împlini cel mai vechi şi mai arzător vis al omenirii. Combinaţie uimitoare de aventură, spirit mistic şi forţă vizionară, această carte este o lectură obligatorie pentru iubitorii genului. Arthur C. Clarke nota: “Un unicat în literatura science fiction… nu se compară cu nimic, poate numai cu «Stăpânul inelelor»”. Frank Herbert comenta: “În străfundul inconştientului său, omul are nevoia de a descifra tainele universului. Dar universul real este întotdeauna cu un pas înainte”.

Mântuitorul Dunei

După “Dune” a urmat “Mântuitorul Dunei”. În acest volum, Frank Herbert rafinează şi îmbogăţeşte universul înfăţişat în prima carte. Ştiinţa, religia şi arta se amestecă tulburător într-o poveste fără rival. “Seria «Dune» este portretul unei societăţi închipuite, cea mai bogată frescă zugrăvită vreodată de un scriitor SF şi totodată o poveste care te cucereşte prin acţiune şi prin reflecţiile filosofice. «Dune» este un fenomen incredibil în literatura science fiction”, nota criticul de la “Washigton Post”.

Cadrul ficţional politic, ştiinţific şi social prezent în romanele lui Herbert este cunoscut sub numele de “Universul Dune”. Petrecându-se la zeci de mii de ani în viitor, saga prezintă istoria unei civilizaţii care a interzis calculatoarele, dar a dezvoltat tehnologii avansate şi abilităţi mentale şi fizice. Pentru imperiu se dovedeşte vitală planeta deşertică Arrakis, singura sursă cunoscută de melanj, cea mai valoroasă substanţă din univers.

“Deţinerea Arrakisului, planeta cunoscută mai ales sub numele Dune, îi conferea lui Muad’Dib monopolul monedei supreme a Imperiului: mirodenia geriatrică, melanjul, otrava care dă viaţă, care străpunge Timpul. Melanjul fără de care Navigatorii Ghildei nu puteau să străbată spaţiul. Melanjul fără de care miliarde şi miliarde de cetăţeni ai Imperiului ar fi fost condamnaţi la moarte din cauza suprimării forţate a dependenţei de drog. În Pildele lui Muad’Dib se specifică: Nu există separaţie între zei şi oameni, câteodată se amestecă fără deosebire unii cu alţii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.