Neonazist grec condamnat pentru propoziții nebune

Un candidat al partidului neonazist Zori Aurii la alegerile legislative din 2012 a fost condamnat, marţi, la un an de închisoare cu suspendare pentru că a afirmat într-un documentar că vrea să-i transforme pe imigranţi „în săpun” şi „să facă lămpi din pielea lor”, potrivit site-ului Mediafax.

Alexandros Plomaritis a fost filmat în documentarul „The Cleaners” plimbându-se pe străzile cartierului din Atena unde candida la legislative şi explicându-şi intenţiile.

„Suntem pregătiţi să deschidem cuptoarele. Îi vom face săpun (…). Vom face lămpi din pielea lor”, ar fi afirmat candidatul partidului neonazist Zori Aurii. „Gata cu gluma. Dacă au pielea închisă la culoare, o vom scoate la lumină cu bătaia”, ar mai fi spus candidatul.

El a argumentat la tribunalul din Atena unde a compărut că nu se referea la imigranţi, ci la „stângişti” şi că era vorba de o „conversaţie particulară”, de „glume între prieteni”.

Alexandros Plomaritis nu a fost ales la finalul acelor alegeri legislative, care au permis partidului Zori Aurii să intre în Parlamentul grec cu 18 deputaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.