Neurochirurgi școliți la Paris își dau demisia, pacienți în pericol

Medicul Dorin Bică, fondatorul Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Colentina, și-a dat demisia împreună cu colegul Ionuț Gobej, invocând politizarea excesivă a unității medicale după ianuarie 2017 când în fruntea spitalului a venit Silvia Ifrim, la propunerea Primăriei Capitalei condusă de Gabriela Firea. În demisia prezentată, medicul Bică arată cum a pus pe picioare secția și cât de bine a mers proiectul timp de trei ani, cu sute de operații reușite. Numai că după venirea noii conduceri totul s-a schimbat. „Am venit în anul 2014 la Spitalul Clinic Colentina din București, captivat de o propunere la care nu am visat vreodată, să înființăm o secție de neurochirurgie la cel mai înalt nivel, capabilă să realizeze intervenții pe creier în manieră minim invazivă. Ar fi fost singurul serviciu de acest fel dintr-un spital public și printre puținele din lume. Am acceptat provocarea având la bază temeinică pregătire la cele mai prestigioase centre din Franța. De la primele discuții și până la primul pacinet operat, au trecut opt luni. În cadrul proiectului, spitalul a dezvoltat și o secție de terapie intensivă nivel unu, foarte performantă și a modernizat neurologia, secții fără de care nu ar fi fost posibilă neurochirurgia de înaltă performanță. Lucrurile au evoluat peste așteptări și în 2016 când am realizat 300 de operații prin metode minim invazive. În 2017 urma să se dea în folosință a doua sală de operații pentru neurochirurgie odată cu venirea a doi noi colegi, pregătiți și ei în clinici din străinătate”, susține mediul Bică.

Potrivit acestuia, în ianuarie 2017, managementul și viziunea privind dezvoltarea spitalului s-au schimbat neașteptat. Termenii proiectului „Neurochirurgie Colentina” s-au modificat dramatic. „Inexplicabil ne-am trezit pe o turnant[ care a durat tot opt luni, dar în sens invers, spre distrugerea acestei secții, dar și a terapiei intensive. Am făcut tot posibilul pentru a păstra ceea ce s-a realizat, am scris munți de referate și memorii, ne-am exprimat public inclusiv în conferință de presă, ne-am adresat instituțional la toate nivelurile ierarhice, dar fără vreun rezultat. Astăzi, activitatea în secția de neurochirurgie a Spitalului Colentina este un act de uzură extraordinară și am ajuns în situația de a refuza peste 60 de pacienți cu tumori cerebrale complexe în condițiile în care în anul 2017 era prevăzut să operăm peste 600. Acești pacienți au fost refuzați din cauza lipsei și a pierderii de personal, programului operator restricționat și a lipsei de consumabile și medicamente. Standardul de calitate oferit pacienților ce au fost operați a avut de suferit. La aceste probleme se adaugă hărțuirea permanentă a personalului medical din secțiile de neurochirurgie și ATI. Astzăzi fiecare neurochirurg poate opera o dată sau de două ori pe săptămână, până la orele 15, operații a căror complexitate este mică sau cel mult medie”, a mai spus medicul Bică.

Scandalul la Spitalul Colentina a început imediat după punerea în funcție a lui Silvi Ifrim. În luna februarie, un medic a povestit că anumite operaţii nu se mai pot face pentru că noul manager refuză plata orelor suplimentare. Acesta din urmă a dat vina pe vechea conducere care a făcut plăți ilegale către anumite cadre medicale. “Nu avem cadru legislativ, nu pot fi plătite orele suplimentare, dar se dau zile libere. Pentru ATI1 s-au dat 44%, 16% bloc neurochirurgie”, a spus atunci Ifrim. Medicul Ionuț Gobej, cel care și-a dat demisia împreună cu medicul Dorin Bică, l-a acuzat pe Ifrim că nu vrea să plătească orele suplimentare, susţinând astfel că pacienţii vor avea de suferit. „“Din ianuarie 2017 nu mai sunt posibile operaţiile care să dureze peste ora 15. Este cauzat de lipsa personalului şi refuzul de plata a orelor suplimenatre din partea administraţiei”, a spus neurochirurgul Gobej.

Începând din ianuarie 2017, personalul AŢI a fost redus numeric de către noul manager, iar orele suplimentare nu au mai fost plătite (personalul era deja subnormat, ceea ce constituia o situaţie extraordinară, care legal ar fi permis acordarea acestor plăti, deşi există o ordonanţă care spune că personalul corect normat nu are dreptul la plata orelor suplimentare). „A făcut asta în condiţiile în care resursă umană este total insuficientă în spitalele publice şi toţi medicii noştri fac un efort extraordinar pentru a convinge oameni să se alăture echipelor din care facem parte. Aceste acţiuni ale doamnei manager au dus la imposibilitatea realizării de intervenţii neurochirurgicale după ora 15.
Secţiei de neurochirurgie s-au adresat doi pacienţi cu patologie tumorală benignă, însă cu o situaţie clinică deosebit de gravă, cu un prognostic vital ce ar putea fi mai mic de o luna în lipsa operaţiilor, dar care, dacă operaţiile s-ar face cu succes, ar avea o speranţa de viaţă egală cu a populaţiei generale. Cei doi pacienţi au fost programaţi pentru intervenţii în a două parte a lunii februarie, în prezent realizându-se bilanţul şi planul preoperator. Este de ştiut că, cei doi pacienţi au văzut neurochirurgi din toate clinicile de profil din Bucureşti, aceştia declinându-şi competenţă. Problema a apărut pentru că timpul operator mediu pentru fiecare pacient este de aproximativ 12 ore, astfel neputându-se efectua intervenţiile până la ora 15 (lipsa personalului AŢI, neplata orelor suplimentare, concedierea de personal), pacienţii fiind condamnaţi la moarte”, a spus medicul Gobej.

Până în ianuarie 2017, au fost realizate multiple astfel de intervenţii, administraţia trecută găsind resursele materiale pentru a rezolva situaţii similare. „Plin de speranţe şi încredere (că vom reuşi împreună să salvăm aceşti oameni, găsind soluţii raţionale), am apelat cu toată bună credinţă la ajutorul doamnei manager Silvi Ifrim, la care am fost în audienţă vineri 10 februarie. I-am expus iniţial oral această situaţie şi am primit un răspuns siderant, citez : „mu mă interesează , nu este problema mea”…”binele pacientului reprezintă o lozinca”. Văzând că demersul meu a rămas fără rezultat, am făcut o cerere în scris, exact cu cele discutate cu doamna manager, pe care o ataşez mai jos, însă mi-am pierdut speranţa că vom putea realiza ceva în această echipa”, a mai spus Gobej.

Medicii Gobej şi Bică erau rezidenţi la Paris în 2014, când au fost contactaţi de fostul manager Bogdan Andreescu pentru a realiza o secţie de neurochirurgie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4560 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.