News alert: Alexandru Vișinescu a murit!

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, a murit, potrivit Digi 24.

Acesta a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015 și a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Oficial, Administrația Națională a Penitenciarelor a afirmat că Alexandru Vișinescu se rănise în urma unei căderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, dar au circulat informații că ar fi fost, de fapt, bătut, când se afla internat în spitalul penitenciarului Jilava. El ceruse anterior să fie pus în libertate, invocând situaţia sa medicală, însă solicitarea i-a fost respinsă de instanţă.

În septembrie, a murit și Ion Ficior, celălalt torționar comunist condamnat în ultimii ani în România. Ion Ficior avea 90 de ani și fusese condamnat în martie 2017 tot la 20 de ani de închisoare pentru moartea a 103 deținuți la lagărul de la Periprava, între 1958 şi 1963.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. Mai libertinilor, daca nu era Visinescu acum traiati in castele de carton ca in Turcia! Vai de mama voastra de democratii lui peste prajit care in 29 de ani de libertate prost inteleasa( beutura, femei, droguri, bani, prostitutie, incultura etc) nu ati fost in stare sa varuiti ce a construit poporul roman sub conducerea cizmarului Ceausescu! Acum avem in fruntea tarii numai doctori docenti cu diplome de doctori in stiinte cumparate de la tarbe fara nicio valoare si cu casute la munte si la mare cu cate 50 de de camarute! Felicitari tradatorilor de neam si tara care nu aveti grija nici macar de de mormintele parintilor pe care au crescut buruienile de 1 m inaltime! Huuo tradatorilor!

    • Esti pe dracu’ „patriot” (!!!). Foarte probabil vreun imputit de securist, care batea in „3 schimburi” cu celelalte doua canalii devenite acum mortaciuni, cu nostalgii despre anii in care mincai salam de Sibiu de la magazinele cu regim special sau te laudai colegilor de la Baneasa cu noua Skoda achizitionata ! Sictir, derbedeule, nu mai face apologia anilor de teroare a unor criminali asupra poporului roman ! Si nici nu mai compara binefacerile „iepocii de aur” (e adevarat, cu un ele lucruri bune) cu situatia actuala, in unele locuri la fel de mizerabila, dar in alte feluri ! In afara de faptul ca ne dai citate (la obiect, de altfel) din Nicu Ceausescu (chestia cu varuitul) si ca ne dam seama cu totii ca acasa ai un poster cu canalia criminala de Plesita la care dai acatiste de trei ori pe zi si aprinzi luminari, postarea ta e ZERO.

  2. Astia trebuiau executati imediat dupa mascarada din 89.Altfel ,dupa 30 de ani ,cand s-au bucurat de pensii nesimtite nu mai are nici un sens.Au dus-o bine pe vremurile lor au dus-o bine si acum .Fara comentarii!!!!!!

  3. Cei doi criminali Alexandru Visinescu si Ioan Ficior sunt doar o coaja din tagma tortionarilor care au ajuns sa taie si sa spanzure dupa 30.dec.1947 odata cu instalarea republicii tovarasesti cu ajutorul tancurilor rusesti licenta Ford si a serviciilor lor secrete NKVD-ulcoraborate cu nepasarea americanilor si britanicilor care au salvat tara Grecia din ghearele fostei URSS in dauna ROMANIEI deoarece tara asta este intr-o pozitie strategica in Marea Mediterana care a convenit si convine si azi interselor americane si britanice (cu toate mega datoriile facute de tara Grecia s-a pus batista pe tambal si grecii isi traiesc viata in conditii bune in golania asta de U.E. !) ! Probabil ca in Ceruri au sa dea socoteala de crimele facute in viata lor de criminali ai neamului romanesc, in cardasie cu serviciile secrete ale fostei URSS ! Sa fie de capul lor !

    • Vorbesti prostii despre ceea ce nu cunosti, bazandu-te pe crampeie de asa-zise informatii si alea prost coroborate. Trist este ca rostesti prapastii intr-o exprimare fracturata logic si cu o superficialitate care cutremura. Vai de viitorul acestei tari!

  4. Cu ce sunt mai buni securistii de acum? Asta inseamna dreptatea noilor securisti!

  5. ALO – ARABIA SAUDITA , ati vazut ! ?
    ASA SE FACE INTR-UN ADEVARAT STAT DE DREPT ! Pe 27 septembrie l-am finalizat pe Fecior ,
    iar dupa nici doua luni si pe Visinescu.
    Fara glonț, fara acid – doar cu niste sentinte.
    Daca intrebi un EXPERT gen Tudorel sau Lazar iti vor explica ca asta se numeste INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI …
    Dar – daca suntem sinceri – trebuie sa recunoastem ca mult mai multe sanse de scapare cu viata are un dizident
    saudit in Ambasada tarii lui din Istambul, decat au doi batrani de 90 de ani incarcerati dupa regulile CEDO si UE intr-o incchisoare romaneasca.
    Plus ca noi – ca tara cu 100 de ani de civilizatie – se cheama ca am respectat abolirea pedepsei cu moartea.

  6. Traiasca bataia de joc planetara. Rasa umana nu e mai desteapta decit ceva a maimutelor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.