Nicolae Manolescu a scris două reportaje penibile despre Noua Zeelandă

După ce a scris zeci de ani despre literatura altora, Nicolae Manolescu încearcă să arate scriitorilor că şi el are talent. A încercat mai întâi cu cronici sportive, dar n-a convins pe nimeni. De câteva săptămâni încearcă reportajul şi, după cum veţi vedea, nu reuşeşte altceva decât să ne facă să ne tăvălim de râs!

Ambasadorul României s-a transformat în agent publicitar pentru Noua Zeelandă

În câteva numere din „Adevărul”, bătrânul critic literar Nicolae Manolescu se screme cumplit să ne descrie ce a făcut el în lunga călătorie până în Noua Zeelandă. „Neozeelandezii şi casele lor” şi „Noua Zeelandă în cifre şi paradoxuri” sunt două reportaje scrise parcă de cineva care a fost în Franţa şi povesteşte cum a fost în Congo.

Prima observaţie. După cum a observat pe blogul său Mădălina-Georgiana Panciuc, „maestrul Manolescu s-a întors din Noua Zeelandă, şi-a scris notele de călătorie pe blogul Adevărul şi, în era camerelor digitale din buzunarul oricărui ţânc, şi-a ilustrat voiajul cu imagini de la agenţii specializate”! Într-adevăr, după cum se vede, ceea ce Manolescu numeşte reportaj este ilustrat cu o fotografie realizată de Agenţia Shutterstock, pe care putea s-o ia din orice pliant turistic publicitar:

Casa Maori, o fotografie luată de Manolescu de pe site-ul Agenţiei Shutterstock. Nu trebuia să zboare două zile pentru a ne-o arăta

A doua observaţie. Nicolae Manolescu n-a auzit că, oriunde te-ai afla pe suprafaţa pământului, eşti mereu pe partea cealaltă! Din simplu motiv că pământul este… rotund. Mai exact, ca o sferă!

Fiţi atenţi la maestru: „Ne aflam exact pe partea opusă a pământului. «Cum e să stai cu capul în jos?», m-a întrebat un prieten. «E bine pentru picioare», i-am răspuns. După 40 de ore de şedere pe scaun în avion, răspunsul nu mai era chiar o glumă” („Neozeelandezii şi casele lor”). Ce să înţelegem? 1. Că doi mameluci s-au urcat într-un avion şi s-au dat jos pe partea ailaltă a pământului, crezând că se află „cu capul în jos” şi 2. că Manolescu are probleme serioase cu circulaţia sângelui, din moment ce-i face bine statul cu piciorele în sus. Recomandare: să se ducă zilnic în Noua Zeelandă pentru a sta cu picioarele în sus. Sau cu capul în jos?

A treia observaţie. Zbirul scriitorilor, criticul criticilor are mari probleme cu logica limbii române. Să citim: „Pe coasta de vest bate mereu vântul − oho, ce vânt! − şi plouă de rupe pământul, inclusiv un pod pe care urma să-l trecem” („Noua Zeelandă în cifre şi paradoxuri”).

Aşadar, ce o fi cu „inclusiv”-ul acela? Inclusiv, ce? Dacă se referă la Vîntul care bate Coasta, ar avea un sens: adică Vîntul ăsta, după ce îşi bate bine coasta, se repede şi la podul peste care trebuia să treacă Manolescu!

Altfel, nu cred că Manolescu s-a gândit că Plouă, ăla, după ce „rupe pământul”, se repede la acelaşi pod peste care trecea Manolescu, cu picioarele în sus!

Doar forţând logica, am putea să înţelegem că ploaia a rupt pământul, inclusiv podul pe care urma să treacă Manolescu! Dar nu e vorba de o ploaie care rupe pământul, ci de o expresie care înseamnă „ploua torenţial”, adică o ploaie abundentă, care, însă, nu rupe, la propriu, pământul; deci „inclusiv”-ul buclucaş n-avea ce să caute acolo!

„În Noua Zeelandă, animalele dau bună ziua maşinilor”

Să analizăm acum scriitura şi conţinutul reportajelor lui Nicolae Manolescu.

Primul reportaj are titlul „Noua Zeelandă în cifre şi paradoxuri” şi debutează ca o compunere şcolară, făcută de un elev care nu ştie toate cifrele: „Iată-mă întors după 24 x 2 ore de zbor efectiv, ceea ce înseamnă 36 x 2 cu cele petrecute între avioane”! De ce oare nu a scris simplu: 48 de ore, respectiv, 72 de ore, preferând înmulţirile acelea ciudate cu 2?

După ce numără insulele mari (două!) ale Noii Zelande, Manolescu are o observaţie de Gâgă: că, din cauza vremii capricioase de pe coasta de vest, „neozeelandezii nu-i suportă pe australieni chiar se află la 2000 de km” distanţă! E ca şi cum, dacă plouă la Mamaia, turiştii i-ar lua la înjurături pe nemţii din Berlin, aflaţi la 2.000 km, pentru că şi la ei vremea este urâtă!

Urmează apoi câteva date ce puteau fi scoase din orice ghid turistic, cu distanţele dintre Noua Zeelandă şi câteva mari capitale ale lumii, ori cu populaţia celor două insule principale ale Noii Zeelande. Mai aflăm de la ghidul nostru că „Insula sudică, singura pe care-am străbătut-o în lung şi-n lat, e ocupată aproape 100% cu creşterea oilor şi a vitelor: 44 de milioane de oi, adică 11,05 pe cap de neozeelandez, şi, respectiv, 6 milioane de vaci, adică o vacă şi jumătate pe acelaşi cap”. Probabil că, emoţionat, scriitorului începător i-a scăpat condeiul, căci, altfel, cum să ne imaginăm că insula este ocupată cu creşterea oilor? Poate populaţia de pe insulă…

Este, în acest reportaj, un pasaj care aminteşte de celebrul dialog dintre Gabriel Liiceanu şi maşina sa, Siegfried: „Păşunile sunt riguros despărţite de garduri de sârmă prin care trece un curent electric slab, dar convingător pentru tendinţele unora dintre animale de a da bună ziua maşinilor care circulă pe şosele”. Fără comentarii! Altfel, ajungem la jigniri…

Cât priveşte structura frazei, debutantul Nicolae Manolescu face praf orice logică. Citiţi şi minunaţi-vă: „Animalele sunt mânate de fermieri, pe cai sau pe trikes, oile, la tuns, vacile, la muls, altminteri rămânând pe păşuni tot anul, [aici era obligatoriu cuvîntul AVÂND – n.n.] ca singur adăpost cerul înstelat”. Sau acest pasaj: „Ţara exportă lâna oilor la preţuri exorbitante, cum sunt şi cele din buticurile locale. Oile sunt bune de lână, nu şi de lapte, aşa că brânza, şi nu numai de oaie, e pe sponci”. Ori acesta: „Inexistente în Noua Zeelandă, furnicile sunt socotite, mai ales cele argentiniene (nu mă întrebaţi de ce), la fel de primejdioase ca oposumii, autohtoni aceştia, după ce au scăpat controlului vamal cu decenii în urmă, şi care rod copacii mai abitir decât coana Moarte din povestea lui Creangă”.

„Ne aflam exact pe partea opusă a pământului, cu capul în jos”

Al doilea reportaj are titlul „Neozeelandezii şi casele lor”. Aici face Manolescu deja celebra lui observaţie: „Ne aflam exact pe partea opusă a pământului. «Cum e să stai cu capul în jos?», m-a întrebat un prieten. «E bine pentru picioare», i-am răspuns”.

Pe parcursul excursiei sale, Manolescu a stat la trei pensiuni: în Collingwood, în Berrytown şi în Bluff. Prima „aparţinea unui cuplu relativ în vârstă”, a doua „altă pensiune, alt cuplu vârstnic”, iar în a treia întâlnim „acelaşi cuplu trecut de şaizeci de ani”, deşi era situată „în extremul sud”! Credem că este doar o nefericită eroare de începător în ale scrisului faptul că a treia pensiune era condusă de „acelaşi cuplu” de bătrâni, întrucât, în realitate, probabil că este vorba de… altul, care doar semăna cu celălalt!

În rest, iarăşi date statistice furate dintr-un ghid necitat despre vizita Reginei Victoria sau despre Casa Maori. Pentru aceasta din urmă a furat (citând sursa) fotografia de mai sus.

Mai avem în acest „reportaj” o cacofonie simpatică („mai ales că cele vreo 40 de ore de avion”), dar şi o adresare ireverenţioasă faţă de Regina Elisabeta a II-a, într-o întortocheată exprimare („Noua Zeelandă nemaifiind dominion britanic din 1947, cam de când s-a urcat ea însăşi pe tron, n-a mai văzut rostul deplasării” (sic!). Cum, adică, Noua Zeelandă s-a urcat ea însăşi pe tron şi n-a mai văzut rostul deplasării? Prea complicat, prea complicat.

Cam ăsta e tot reportajul în două părţi: o limbă română aproximativă, însăilări penibile despre o ţară considerată paradisul lumii, cu nişte date preluate dintr-un ghid turistic ieftin şi incomplet!

Pentru asemenea încercări literare, Poşta redacţiei de la orice revistă i-ar fi răspuns debutantului Manolescu: „Deocamdată, nu. Mai trimiteţi, dar învăţaţi, între timp, limba română”!

Dar excursia aceasta a lui Nicolae Manolescu „pe partea cealaltă a pământului” naşte alte întrebări, nu despre talentul său literar inexistent, ci despre sursa finanţării. Şi asta pentru că tot în Noua Zeelandă au fost trimişi ziariştii racolaţi de Gold Corporation pentru a susţine Proiectul Roşia Montană! Aceeaşi firmă care a sponzorizat… „România literară”, condusă de Manolescu!

Scurt istoric despre aur, bani, influenţă

Ca director al „României literare”, Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a păpat bani frumoşi de la Gold Corporation (Roşia Montană), făcând ceva pe Declaraţia Academiei, din care şi el, chiar ca membru corespondent, face parte. Dar Noua Zeelandă, după ce că e frumoasă, mai e şi pe pe partea ailaltă a gogoloiului!

Ce legătură este între Gold Corporation, Nicolae Manolescu şi Noua Zeelandă – iată ceva care ar putea face obiectul de interes al unei anchete de specialitate.

Gold Corporation este acea firmă care încearcă de ani de zile să obţină bunăvoinţa României pentru exploatarea minelor de aur de la Roşia Montană. Pentru că reacţia românilor a fost una de respingere, cu toate intervenţiile politice la cel mai înalt nivel, mai ales cele venite de la Cotroceni, managerii s-au pus pe cumpărat influenţă.

Mai întâi, în anul 2010, ei s-au adresat liderilor de opinie din presă, trimiţând în Noua Zeelandă un grup masiv de gazetari:

  • Robert Turcescu
  • Ioan T. Morar
  • Mihai Tatulici
  • Livia Dilă (B1)
  • Doru Buşcu (Academia Caţavencu)
  • Floriana Jucan (Qmagazine)
  • Emil Hurezeanu (Realitatea Caţavencu)
  • Vlad Macovei (Evenimentul zilei)
  • Rareş Bogdan (Ziua de Cluj, acum la Realitatea TV)
  • Dragoş Nedelcu (Realitatea Caţavencu)
  • Sorin Freciu (Realitatea Caţavencu)
  • Roxana Voloşeniuc (Elle)

Coordonator din partea Gold Corporation a fost Corina Vinţan. Despre povestea asta urât mirositoare, Mircea Toma (ActiveWatch) spunea că este “o formă de mită. Iulia Motoc, membră a Curţii Constituţionale, spunea: „ceea ce fac cei numiţi este să fie într-un mare conflict de interese”, iar Alison Mutler (Associated Press) adăuga: „Aşa ceva estompează linia de demarcaţie între ceea ce este şi ceea ce nu este cinstit”. Mai multe despre această excursie de peste 200.000 de euro găsiţi pe www.roncea.ro.

„România literară”, Gold Corporation şi ambasadorul României la UNESCO

Anunţată ca succes al culturii, ştirea că „România literară” avea să fie sponzorizată de Gold Corporation începând cu nr. 51-52/2009 şi pe parcursul anului 2010 a născut în rândul oamenilor de cultură întrebarea: „Şi tu, Nicolae Manolescu?”.

Ce mare brânză s-a realizat pentru soarta principalei reviste a Uniunii Scriitorilor n-am aflat; decât că acum este în faliment, ca, de altfel, întreaga Uniune.

Caseta de redacţie a „României literare” şi destinaţia preferată a profitorilor

Iată, însă, că, după numai un an de la derularea sponzorizării, Nicolae Manolescu face, la rândul său, o excursie tocmai în… Noua Zeelandă! Să ne fie îngăduit măcar să ne minunăm de această formidabilă coincidenţă.

Ceea ce şochează în această combinaţie dintre „România literară” şi Gold Corporation este faptul că directorul revistei este Membru corespondent al Academiei Române, instituţie care s-a pronunţat ferm împotriva exploatărilor de la Roşia Montană: „Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea unei părţi a populaţiei, demolarea de clădiri (unele având calitatea de monument istoric), biserici, mutarea de cimitire şi alte acţiuni similare este inacceptabilă pentru o societate civilizată“.

Şi mai grav este faptul că Academia Română face eforturi de a include localitatea Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, iar Nicolae Manolescu este ambasadorul României la… UNESCO! Luând banii de la Gold Corporation, mai poate oare Nicolae Manolescu să reprezinte interesele României referitoare la proiectul Academiei?

Iată câteva întrebări care ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe academicianul, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi directorul „României literare” – toţi trei topiţi în persoana lui Nicolae Manolescu. Dumnealui, însă, n-a avut decât o singură grijă: să-şi instaleze şi nevasta, Ioana Manolescu, la misiunea de la UNESCO, mai întâi ca secretar III, apoi chiar secretar I, astfel încât să trăiască din plin, pe banii statului, o viaţă de poveste la Paris!

Şi pentru că tot a venit vorba despre Uniunea Scriitorilor, poate că vicepreşedintele acestei organizaţii profesionale trebuia să-i fi atras atenţia că a cam întins coarda cu Gold Corporation. Dar vicepreşedintele Uniunii este Irina Horea, adică tocmai concubina oficială a lui Manolescu, după divorţul recent de Ioana!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.