Nicolae Manolescu publică „Un text inedit” care a mai fost publicat de două ori

În numărul 19 al revistei „România literară”, proaspătul academician Nicolae Manolescu se face de rîs, publicînd un text foarte cunoscut al lui Emil Cioran drept INEDIT. Este vorba despre articolul „Bref portrait de Dinu Noïca”, citit iniţial la „Europa liberă”, fiind publicat apoi de cel puţin două ori!

La un om cu pretenţiile lui Nicolae Manolescu te aştepţi ca, măcar în literatură, să nu facă gafe atît de mari, încît să rîdă şi copiii de el. Totuşi, Manolescu este preşedintele Uniunii Scriitorilor (unde mai vrea, chiar şi peste lege, încă un mandat), ambasador UNESCO, directorul principalei reviste a Uniunii Scriitorilor… Dar, are şi circul limitele lui.

Să analizăm, însă, „ineditul” caz Manolescu. Iată textul din „România literară”:

Nicolae Manolescu însuşi scrie că a găsit dactilograma lui Emil Cioran „în hîrtiile rămase de la Monica Lovinescu”. După care adaugă: „Din cîte ştiu, textul n-a fost tipărit niciodată”!

Şi, după cum veţi vedea, a mai fost tipărit şi de aici încep problemele pentru Manolescu.

PRIMA CHESTIUNE. Textul a mai fost tipărit, chiar de mai multe ori! Mai întîi a fost volumul E.M. CIORAN, CONSTANTIN NOÏCA – „LAMI LOINTAIN”, Paris – Bucureşti, Criterion, 1991. La pag. 71-76 găsim chiar articolul „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA”, semnat de Cioran!

E greu de imaginat cum este posibil ca un critic literar, autor al unei „Istorii a literaturii române” să nu fi auzit de o astfel de carte timp de 12 ani, deşi despre ea s-au scris zeci de pagini, fiind folosită, cum veţi vedea mai jos, în mai multe lucrări de doctorat de către tineri cercetători de pe întreaga planetă!

A DOUA CHESTIUNE. Textul lui Cioran „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA” a apărut şi în România, în mai multe ediţii ale Caietului „CIORAN”, îngrijit de Constantin Barbu! Prima ediţie a apărut în anul 1996 şi reproduce la paginile 284-289 facsimilul manuscrisul dactilografiat, cu corecturile lui Emil Cioran, urmat de transliterarea textului pe care Nicolae Manolescu crede că l-a publicat pentru prima oară!

Aceste volume se găsesc la Biblioteca Academiei Române, la Biblioteca Naţională, la bibliotecile judeţene şi, desigur, în bibliotecile multor cititori. Numai în mîna lui Nicolae Manolescu se pare că n-a ajuns!

A TREIA CHESTIUNE. Şi chiar dacă, prin absurd, Manolescu nu s-a întîlnit cu aceste cunoscute volume, ar fi putut afla despre publicarea textului „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA” din volumul „STUDII DE ISTORIE A FILOSOFIEI ROMÂNEŞTI”, vol. V, dedicat Centenarului Noica, editat de Academia Română şi apărut în 2009 la Editura Academiei Române.

La pagina 605, în secţiunea „CAPITOLE, ARTICOLE, REFERINŢE ÎN CĂRŢI DE AUTOR”, este menţionat volumul apărut la Editura Criterion în 1991, cu următorul conţinut: „Emil Cioran, Bref portrait de Dinu Noica, în L’ami lointain. Paris-Bucarest, Paris, Criterion, 1991, p. 71–76”.

A PATRA CHESTIUNE. Şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti a înregistrat publicarea articolului „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA” într-una din ediţiile „Caietului Cioran”, punînd pe site-ul propriu Sumarul acestuia, din care se observă cît se poate de clar că în secţiunea „Cioran – Noica”, la pag. 175 se află acelaşi text pe care Manolescu îl crede azi încă INEDIT!

A CINCEA CHESTIUNE. La vîrsta lui, cu preocupările matrimoniale care-i mănîncă timpul, probabil că Nicolae Manolescu nu mai are timp de citit, deşi, după cum se ştie, şi-a găsit timp pentru călătoria în Noua Zeelandă.

Dacă şi-ar fi găsit puţin timp, ar fi aflat că Sylvain David din Canada şi-a publicat în anul 2006 teza de doctorat, intitulată „Cioran: Un héroïsme à rebours”, la „Les Presses de l’Université de Montreal”, în care, la pagina 314, citează articolul „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA”, din ediţia apărută la Editura Criterion în 1991!

Sylvain David – “Cioran: Un héroïsme à rebours”, Montreal, 2006,

——————————————————————————-

A ŞASEA CHESTIUNE. Ca ambasador al României la UNESCO, ţinut pe banii statului, împreună cu soţia sa, este de neacceptat ca Nicolae Manolescu să nu fi aflat măcar de apariţia volumului „Écrivains multilingues et écriture métisses”, la Université Blaise Pascal, sub coordonarea lui Axel Gasquet şi Modesta Suarez. La pagina 318 este citat articolul lui Cioran „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA”, din aceeaşi ediţie apărută în 1991 la Editura Criterion!

„Écrivains multilingues et écriture métisses, Université Blaise Pascal, 2007.

—————————————————————————————–

A ŞAPTEA CHESTIUNE. Intenţionat am întîrziat cîteva zile publicarea acestui articol, fiind curios care dintre lingăii lui Manolescu se va repezi să salute INEDITUL text al lui Cioran, descoperit de inegalabilul critic.

Aşteptarea nu ne-a fost înşelată şi, astfel, ni s-a oferit pe tavă C. STĂNESCU, care, în revista „CULTURA”, nr. 18 din 30.06.2013, publică o pagină întreagă sub titlul „Despre solitudinea in comun”, în care scrie cu limba scoasă: „În numarul 19 al „României literare“ Nicolae Manolescu îi cedeaza lui Emil Cioran locul editorialului său: directorul revistei a „găsit întâmplator în hârtiile rămase de la Monica Lovinescu versiunea franceză“ a unui text de Cioran dedicat lui Constantin Noica şi citit de autoarea „Undelor scurte“ la Europa Liberă, câteva zile dupa moartea filozofului de la Paltiniş (4 decembrie 1987). Text inedit, tradus de Nicolae Manolescu, necrologul este un portret extraordinar pe care Cioran i-l face lui C. Noica, prietenul de departe, dar rămas atât de viu şi de aproape în mintea filozofului din „mansardă“. Cu o intuiţie pe care numai o minte genială[etc, etc]…”

A OPTA CHESTIUNE. L-am întrebat şi pe filosoful Constantin Barbu ce crede despre această mistificare a lui Manolescu. Iată ce ne-a declarat:

„Nicolae Manolescu publică în România Literară nr. 19/10 mai 2013 “Un text inedit”, traducând “Scurt portret al lui Dinu Noica”. Manolescu crede că “textul n-a fost tipărit niciodată”. Istoria literară n-a fost niciodată punctul tare al lui Manolescu, „Bref portrait de Dinu Noïca” fiind tipărit de mai multe ori după 1990, când apare în cărticica „L’Ami lointain, Paris-Bucarest”, Paris, Criterion, 1991 (fără corecturile pe care le vedem în facsimilul alăturat).

Eu însumi aveam o copie xerox a textului, copie pe care mi-a dăruit-o Cioran în septembrie 1990, când l-am vizitat prima dată la Paris (o altă copie aveam chiar înainte de 1990, când îi trimisesem printr-un scriitor craiovean o carte a mea în care îi dedicasem un capitol despre prepoziţia Sans şi primisem, între altele, un autograf pe prima ediţie din „Histoire et utopie”).

Dactilograma lui Cioran are corecturile autorului însuşi („à la Nationale”, „du”, „harceleur”) şi ale “unei doamne” (al cărui nume Cioran mi l-a spus dar nu mi-l amintesc) – anume cuvintele “tyran” şi “aux autorités”. Am publicat textul de mai multe ori (2001, 2006, 2011) în caietul „Cioran” şi în „Cioran. Nihilistul privat” (Editura Contrafort, pag. 175-176, text francez fără corecturile dactilogramei, ca în „L’Ami lointain”, şi pag. 177-180, dactilograma textului cu corecturile).

Informaţia privind publicarea textului „Bref portrait de Dinu Noïca” putea s-o găsească Manolescu şi în „Cioran, L’Herne”, Paris 2009, pagina 534. Nu este un lucru grav că Manolescu nu ştie că textul nu este inedit, mai ales că zice “din câte ştiu”. Iar Manolescu nu ştie, iar împotriva lui Noica scrie de câţiva ani cu mult venin şi incultură. De ce? Întâi fiindcă ştie că Noica nu-l aprecia decât ca pe un harnic foiletonist din “epoca de aur”. Apoi fiindcă Manolescu vrea să acrediteze ideea ridicolă că epoca anilor ’80 nu ar fi dominată de Noica şi Şcoala de la Păltiniş ci de Manolescu şi Cenaclul de luni (lucru exprimat şi de Cărtărescu în teza de doctorat despre „Postmodernismul românesc”, într-un subsol, teză de doctorat susţinută cu celebrul stalinist Paul Cornea). Nu poţi compara niciodată doi plagiatori, adică Manolescu şi Cărtărescu, cu geniul indescriptibil al lui Noica. La Păltiniş au participat, în hestia culturii de performanţă, mai multe genii tinere. În timp ce la bietul Cenaclu de luni nu era decât un ceape literar…

Ce poţi să-i ceri lui Manolescu care n-a aflat nici acum (când e membru al Academiei Române, preşedinte al Uniunii, ministru UNESCO la Paris şi pensionar) că în „Caietele” lui Eminescu se află opera literară a lui Eminescu şi este imposibil de gândit că marile „Caiete” n-ar avea “nicio valoare literară” (aşa cum scrie stupefiant Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”).

Am publicat (împreună cu acad. Alexandru Surdu, acad. Răzvan Theodorescu, Florin Rotaru, Victor Roncea) în „Arhiva neagră. Dosarele distrugerii elitei româneşti” cele 25 de volume ale dosarului Noica – Pillat. Şi ştiu ce vorbesc despre Noica. Aproape nouă ani am stat în preajma lui Noica, mi-a vorbit şi despre Eminescu, şi despre Cioran, Eliade şi Ionesco şi, o singură dată, despre puşcăria îndurată.

Manolescu crede că îşi poate bate joc de viaţa lui Noica. Istoria familiei sale îl obliga la decenţă şi înţelegere. I-am administrat lui Manolescu două pamflete din cauza mizeriilor pe care şi le-a permis, în chip sinucigaş, să le scrie împotriva lui Noica. Manolescu va rămâne un simplu critic minor din “Epoca Noica”.

Nu poţi să ai aere de canonizator literar când scrii următoarea propoziţie despre „Luceafărul” lui Eminescu: “Demiurgul îi promite lui Hyperion marea cu sarea”. Un lucru e cert: în materie de Eminescu, bietul Manolescu e necalificat.

Să nu uit: nu-i recomand să polemizeze cu mine în materie de Eminescu (cum a încercat, anonim, într-un text din “România literară”). Dacă îndrăzneşte îl invit public la o polemică faţă în faţă. Va rămâne fără faţă. Dacă frica îl face înţelept îl provoc public să scrie 20-30 de pagini despre „Luceafărul” lui Eminescu ca să vadă toată scriitorimea română că preşedintele Uniunii Scriitorilor e gol”.

Orice alte comentarii sînt de prisos. Este clar pentru toată lumea că Nicolae Manolescu n-a publicat un „text inedit” al lui Cioran, întrucît „BREF PORTRAIT DE DINU NOÏCA” apăruse de mai multe ori înainte de reproducerea din „România literară”. Sîntem, aşadar, în faţa unei gafe monumentale, comisă de academicianul, ambasadorul, preşedintele Uniunii Scriitorilor şi directorul „României literare”, în faţa căreia nu trebuie să ne stăpînim umorul.

Îi recomandăm, totuşi, domnului Manolescu următoarele versuri: „Nu se trec la noi potcoave / De la iepe demult moarte ­ / Pune-te de-nvaţă, dragă: / Nu ştii carte, nu ştii carte” (Eminescu).

Iată acum facsimilul celor patru pagini scrise Cioran la moartea lui Noica. Nu sînt inedite, ci splendide:

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.