Nicușor Dan: Profilul candidatului USR este Cioloș, Ghinea, Voiculescu

Liderul USR Nicuşor Dan a declarat că, după alegeri, formaţiunea va propune un premier tehnocrat, actualul prim-ministru fiind o variantă, şi a adăugat că USR caută oameni de profilul Dacian Cioloş, Vlad Voiculescu şi Cristian Ghinea, însă nu au existat discuţii politice, ci pe chestiuni profesionale, transmite MEDIAFAX.

„Ne dorim, dacă intrăm în Parlament, ca de mandatele noastre să depindă formarea unui guvern, caz în care vom propune un premier tehnocrat şi Dacian Cioloş este una dintre opţiuni”, a spus, luni, Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă.

Preşedintele USR a mai spus că avantajul unui premier tehnocrat este că poate să aducă în guvern oameni cu competenţe din societatea civilă, lucru pe care premierii politici nu l-au făcut niciodată, iar în Guvernul Cioloş se întâmplă acest lucru.

În context, Dan a mai spus că membrii actualului guvern au uşile deschise pentru a se înscrie în partid, însă nu au numele pe liste garantate, ci vor trebui validate candidaturile în partid. Duminică a avut loc primul congres al USR, la care au fuzionat Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea pentru Codlea şi la care s-a discutat despre extinderea în teritoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.