Nimic mai mult

Anti-corupţia actuală are mecanisme politizate, încât ar putea fi suspendată, la o adică, oricând, oricum e lipsită de eficienţa pe care o presupune. Şi nu este vorba de autoritatea politică, ci de infracţionalitatea care se camuflează în structurile democraţiei. Nu oriunde, ci la vârful statului. Clasa politică, produs al economiei subterane, al sistemului mafiot, este paralizată după impetuoasa degradare securistică a regimului Băsescu. Situând în plin paradox România, fostul preşedinte şi-a făcut de-a lungul celor două mandate din serviciile secrete direct şi indirect aliat pentru prietenii săi politici, perturbând grav societatea. Retragerea acestui aiuristic mod de a face politică pare unora un fel de subminare a democraţiei. Formatul european al României nu mai poate fi o garanţie pentru aproape nimic, pentru că putem asista la cele mai grave derapaje în stilul ultimului deceniu. Societatea românească a involuat constant sub acest regim până la înlocuirea libertăţii cu surogatele unor manipulatori. Umbra acelui trecut se resimte ca o rană deschisă nu numai prin consecinţele politice, dar şi prin salvatorii care au apărut. Nu ştim care a fost exact proporţia implicării serviciilor, însă spiritul lor a fost esenţa unei politici criminale. Condamnând comunismul, într-un formalism tipic demagogiei, acel regim i-a restaurat toată gravitatea ameninţătoare. O imensă afacere care a creat un şir prea lung de monştri ai profitului parazitează încă agresiv climatul public. Oamenii politici care nu preţuiesc libertatea societăţii, îngrădind-o printr-o situare a lor în altă ordine a realităţii curente, arată că există un paralelism public unde se situează fără riscuri. Îl fac posibil legea imunităţii, lipsa controlului public asupra instituţiilor, contradicţiile legislative. Căutarea unor căi viabile în acest sistem poate aparţine numai celor care l-au reprezentat. Cutremurul politic mult aşteptat nu a avut încă loc. În continuare spiritul gregar, propagandistic trece drept respect şi reprezentant legitim pentru voinţa publică. În loc să avem imperativele morale, practice, politice ale modernizării, căreia România le este exterioară, ne lăsăm antrenaţi de dihotomiile anilor ’90. Tot felul de retardaţi practicând nostalgii ale extremelor ocupă scena spre a fi glorificaţi şi victimizaţi, într-un spectacol al nimicului care îşi face tot mai mult loc. Securismul fostului regim, născut evident din lipsa unei viziuni politice, este un exerciţiu perfect pentru impostură şi delapidare. Propoziţiile omului politic ar trebui să nu poată ajunge până la noi în absenţa faptelor corecte. Viitorul cetăţean al Republicii Moldova, Traian Băsescu, pare a se comporta ca un transfug căutat de instituţiile de profil. Acest spectacol poate menţine în viaţa de tabloid un om faţă de care o societate, dacă vrea să se îndrepte cumva, ar trebui să aibă reacţii lucide. Foştii preşedinţi beneficiază în România de un regim nemeritat în raport cu performanţele şi nivelul mediu al societăţii, singurul reper după care se poate stabili ceva. Mâine vom avea foşti preşedinţi care vor cere cetăţenia unei mari puteri, sfidându-i pe români şi alte state.

Corupţia poate fi relativ controlată de justiţie, sau aproape deloc când ea se află la vârful statului. Derapajele omului politic nu pot fi controlate de nimeni, cu excepţia alegerilor anticipate. Cine crede că administraţia americană protejează pe cineva pe termen lung se înşală. Alianţele României pot fi puternice numai cu o societate eliberată de securism, fără măscărici şi zei de carton. Pentru că anti-corupţia vine din altă parte, nu de la Bucureşti, surprizele vor fi apoteotice. Altfel totul ar fi mult prea puţin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.