Ninsori şi vânt în 22 de judeţe

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite valabilă pentru 22 de judeţe.

Avertizarea intră în vigoare duminică, 11 ianuarie, de la ora 16.00 și este valabilă până luni, 12 ianuarie, la ora 12.00.

Conform avertizării, începând de duminică, ora 16.00, până luni, ora 12.00, în toate zonele de munte va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze care, pe crestele înalte, mai ales ale Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor depăşi 80-90 de kilometri pe oră la rafală, viscolind şi troienind zăpada.

În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în Oltenia se vor atinge 60-70 de kilometri pe oră la rafală. În judeţele avertizate vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsoare în regiunile intracarpatice şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi în sud şi sud-est, în unele zone fiind posibilă producerea de polei.

Avertizarea vizează judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Bihor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.