De două săptămâni tot primesc la mesaje şi declaraţii de protest în legătură cu o manifestare care se desfăşoară în aceste zile la Roşia Montană. Este vorba de FânFest. Nemulţumirea (ca să nu zic furia unora dintre moţii, cred eu, cumpătaţi) vine de la faptul că manifestarea are loc la Roşia Montană şi reuneşte mai mulţi tineri care sunt împotriva proiectului de exploatare a aurului. Chiar şi sindicatul Viitorul Mineritului protestează în legătură cu festivalul. Nu care cumva manifestarea aceasta organizată pentru a celebra strângerea fânului în Apuseni (un soi de sărbătoare a naturii) să pară o reuşită şi să aibă ecouri pozitive în rândul publicului larg. Trei zile ţine FânFest, trei zile protestează Asociaţia Viitorul Mineritului, Asociaţia Studenţilor (?!) Roşia Montană, primarul şi alte cozi de topor ale afaceriştilor. Unii dintre aceştia, care îşi zic „moţi” şi vorbesc în numele tuturor, îşi arată zgomotos dezacordul faţă de această manifestare „care nu reprezintă comunitatea”. Pleosc ca baba cu lopata. Cum adică? Strânsul fânului nu reprezintă Apusenii? Probabil că mulţi dintre mineri beau şi dorm toată ziua în aşteptarea deschiderii minelor şi nu mai participă la strângerea fânului. Altfel cum să susţină o asemenea enormitate. Strângerea fânului rămâne una din perioadele de graţie ale Munţilor Apuseni, când iarba fânaţelor a ajuns cu floarea uscată în pragul recoltei. Firul ierbii se îngălbeneşte şi începe să sune a clopot uscat. După sărbătoarea Schimbarea la Faţă, frunzele şi fânul încep să dea înapoi şi un plâns discret se ridică din iarbă şi din frunzele metalizate imperceptibil de apropierea toamnei. Atunci bărbaţii (în unele cazuri, chiar şi femeile) ies la coasă şi declanşează marea campanie a fânului, un fel de sărbătoare luminată şi de trudă chinuitoare. Pe pante dulci sau pe coclauri strâmbe, moţii cosesc fânul cu care traversează iarna. Şi ei, şi vitele lor. Acestea molfăie fânul în buncărele de lemn şi dau laptele aburind cu care oastea moţească supravieţuieşte îngropată în zăpezi. Natura aceasta pură şi îndeletnicirea seculară sunt celebrate la FânFest şi dreptul acesta nu aparţine numai localnicilor. Vine de la Dumnezeu şi din firea lucrurilor. Şi nu-i reprezintă nici pe mineri, nici pe primari şi activişti, nici chiar pe cei care participă la FânFest. Pur şi simplu este dreptul tuturor de a ne bucura de viaţă într-un loc ameninţat şi pe cale de a fi mutilat de nişte afacerişti veroşi.
Aerul arţăgos cu care diverşi reprezentanţi ai moţilor condamnă FânFest trădează nu ostilitea lor faţă de natură, cât oftica pe cei care se opun marii afaceri cu aurul de la Roşia Montană. De la 1848 încoace, moţii n-au mai luptat şi n-au mai protestat în stilul celor care se ascund îndărătul Asociaţiei Viitorul Mineritului sau Asociaţia Studenţilor Roşia Montană. Aceasta din urmă e de-a dreptul comică. Emite ca o mică celulă utecistă sau de partid şi dă semne de existenţă numai prin comunicatele de susţinere pe care le generează. De susţinere a afacerii canadiano-române. Ca şi primarul, poama aceea de om care a devenit cunoscut doar prin solicitarea ca Roşia Montană să nu fie inclusă pe lista monumentelor UNESCO.
Ca să vedeţi că şi în democraţie există intelectuali tineri cu fruntea cât o frunză de salcâm, reproduc o frântură din începutul mesajului primit de la Asociaţia Studenţilor: „Tinerii din localitate spun un nu hotărât festivalului FânFest şi celor care vin să se distreze aici fără să înţeleagă prea bine ce e cu Roşia Montană”… „După ce studiem în diferite oraşe ale ţării, cu mari eforturi, vrem să avem la ce să ne întoarcem acasă (la ce rămâne după exploatarea aurului – precizarea subsemnatului) să trăim şi să muncim cinstit în locurile în care ne-am născut”.
Parcă adie peniţa şi mintea celor care lucrează la campania de înfrumuseţare a afacerii de la Roşia Montană. Nu m-ar mira ca şi asociaţia în sine să se fi născut tot cu sprijinul sau la sugestia abilă a acestora.
Un lucru e clar. Protestul studenţilor şi al minerilor seamănă cu protestele populare împotriva lui Iosip Broz Tito, cu mitingurile de susţinere a Coreii de Nord („Jos mâinile de pe Coreea”) sau cu cele de salvare a militantului Patrice Lumumba.
Ce mai încoace şi încolo, şi în democraţie, chiar şi în creierul Munţilor Apuseni, se mai găsesc oameni care să gândească exact ca nişte comunişti împuţiţi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.