Niţu: Dosarul Revoluţiei este în curs de soluţionare, Ion Iliescu nu a fost audiat

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, miercuri, că dosarul Revoluţiei din 1989 este în curs de soluţionare. Preşedinte Ion Iliescu nu a fost audiat în acest caz, a mai spus Niţu.

„Dosarul este în curs de soluţionare la Secţia Parchetelor Militare. Nu a fost audiată persoana respectivă (Ion Iliescu – n.r.)”, a spus Tiberiu Niţu, răspunzând unor întrebări după şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În martie, Procurorul general afirma că urmărirea penală în dosarul Revoluţiei nu va fi afectată în urma retrimiterii cauzei la Parchetul Militar, în baza prevederilor din noul Cod de procedură penală. Tiberiu Niţu a precizat atunci că dosarul Revoluţiei urmează să fie trimis de la Secţia de Urmărire Penală la Secţia Parchetelor Militare, pentru a fi continuate cercetările.

„Potrivit modificărilor din noul Cod de procedură penală, fiind vorba de persoane cercetate atât militari cât şi civili, competenţa aparţine parchetului procurorilor militari. În consecinţă cauza va fi trimisă Parchetului Militar”, a adăugat Niţu.

În 24 mai 2011, statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în procesul intentat de Asociaţia „21 Decembrie” şi alte persoane pentru încălcarea dreptului la viaţă şi la respectarea vieţii private, legat de ancheta în dosarul Revoluţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.