Noaptea albă scoate filmul românesc în oraş

Bucureştiul va fi ocupat de producţiile cinematografice autohtone vineri, 16 septembrie, când este programată Noaptea Albă a Filmului Românesc 2016. Spectatorii vor avea de ales între 10 locuri din capitală: Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan (Parcul Artelor),Parcul Crângaşi, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point şi Clubul de Educaţie Alternativă (Ferentari). „Conceput ca urmare a necesităţii de promovare constantă a filmului românesc şi inspirat de succesul pe care l-au avut proiecte similare precum Noaptea Albă a Bucureştiului, Noaptea Albă a Muzeelor sau Noaptea Albă a Galeriilor, evenimentul îşi propune să ofere publicului larg ocazia de a petrece o noapte în compania unor filme româneşti de toate genurile, realizate de cineaşti din toate generaţiile, acoperind astfel o paletă cât mai largă de gusturi”, arată organizatorii.

Filmul propus de România pentru Cel mai bun film străin la Premiile Oscar de anul viitor, „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, este unul dintre cele mai comentate subiecte culturale din ultimele luni. Este în cinematografe din 9 septembrie, dar vineri va deschide Noaptea Albă la Cinema Muzeul Țăranului din Studioul Horia Bernea de la ora 20.30.

Evenimentul va include la Cinema Elvire Popesco prezentarea publică pentru prima dată în Bucureşti a peliculei semnate de Paul Negoescu, „Două lozuri”. Transpunerea schiţei lui I.L. Caragiale în zilele noastre a fost prezentată la Cluj în timpul TIFF şi pe ecrane va intra abia în 7 octombrie. Proiecţia este programată pentru ora 23.00. Sala de la Institutul Francez a dedicat seara avanpremierelor. A doua peliculă, care va fi prezentată de la ora 1.00 noaptea, este prezentată ca „unul dintre cele mai aşteptate şi mai premiate filme româneşti ale anului”, dar titlul său este păstrat secret.

În spaţiul Un Teatru (str.Sfinţii Apostoli, 44), Radu Beligan, Marin Moraru şi Mircea Albulescu vor fi omagiaţi în proiecţii-tribut care încept la ora 19.00 şi vor continua până după miezul nopţii: „După-amiaza unui torţionar” (r. Lucian Pintilie, 2001), „Operaţiunea Monstrul” (r. Manole Marcus, 1976) şi „La capătul liniei” (r. Dinu Tănase, 1982). Un program de scurtmetraje regizate de Ovidiu Bose Paştina va marca 10 ani de la dispariţia acestuia.

Manifestarea ajunsă în al 7-a an în care răspândeşte filme româneşti prin Capitală include o secţiune nouă. O serie de pelicule de la a căror premieră au trecut 10 ani readuce pe ecrane titluri ca „Hârtia va fi albastră” (r. Radu Muntean), „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (r. Cătălin Mitulescu), „A fost sau n-a fost?” (r. Corneliu Porumboiu) – la Make A Point (Șos. Morarilor, 1 – în incinta Postăvăriei Române), „Legături bolnăvicioase” (r. Tudor Giurgiu)- la Cinema Muzeul Țăranului: Open Air.

Două lozuri

Programul complet al proiecţiilor

Noaptea albă a filmului românesc | ediţia a 7-a Bucureşti, 16.09.2016

CINEMA MUZEUL ȚĂRANULUI: STUDIOUL HORIA BERNEA (Str. Monetăriei, 3)

20:30 – Sieranevada (2016, r. Cristi Puiu)

00:00 – Ilegitim (2016, r. Adrian Sitaru)

CINEMA MUZEUL ȚĂRANULUI: OPEN AIR

21:00 – Legături bolnăvicioase (2006, r. Tudor Giurgiu) – PROIECȚIE SPECIALĂ

– 10 ANI DE LA PREMIERĂ

CLUBUL DE EDUCAȚIE ALTERNATIVĂ (Școala 136 – Prelungirea Ferentari, 68 şi Școala 147 – Strada Bacău, 1)

18:00 – Roboţelul de aur (2015, r. Radu Mocanu, Mihai Dragolea)

19:30 – Bucureşti NonStop (2015, r. Dan Chişu)

21:30 – Lumea e a mea (2015, r. Nicolae Constantin Tănase)

MAKE A POINT (Șos. Morarilor, 1 – în incinta Postăvăriei Române)

PROIECȚII SPECIALE – 10 ANI DE LA PREMIERĂ

19:00 – Hârtia va fi albastră (2006, r. Radu Muntean)

21:00 – Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (2006, r. Cătălin Mitulescu)

23:00 – A fost sau n-a fost? (2006, r. Corneliu Porumboiu)

TEATRUL UNTEATRU (Str. Sfinţii Apostoli, 44)

19:00 – Arta apărării individuale (1980); Atelier cu călăuza (1985); Iar ca sentiment, un cristal (1986); Oameni care povestesc (1983) – TRIBUT OVIDIU BOSE PAȘTINA

20:30 – La capătul liniei (1982, r. Dinu Tănase) – TRIBUT MIRCEA ALBULESCU

22:00 – După-amiaza unui torţionar (2002, r. Lucian Pintilie) – TRIBUT RADU BELIGAN

23:30 – Operaţiunea Monstrul (1976, r. Manole Marcus) – TRIBUT MARIN MORARU

DESCHIS GASTROBAR (Splaiul Unirii, 160)

20:00 – 23:00 – Scurtmetraje româneşti din selecţia TIFF 2016

Te mai uiţi şi la om (r. Ana Maria Comănescu); Ninel (r. Constantin Popescu); Wall (r. Mihai Radu Dan); Ana se întoarce (r. Ruxandra Ghiţescu) ; 7 luni mai târziu (r. Andrei Creţulescu) ; Blana (r. Tudor Botezatu); Oase pentru Otto (r. Matei Lucaci-Grunberg); O noapte în Tokoriki (r. Roxana Stroe)

J’AI BISTROT (Calea Griviţei, 55)

20:00 – 23:00 – Scurtmetraje româneşti din selecţia TIFF 2016

Mă cheamă Costin (r. Radu Potcoavă); Ferdinand 13 (r. Cecilia Ștefănescu); 4:15 Sfârşitul lumii (r. Gabi Sarga, Cătălin Rotaru); Proiecţionistul (r. Norbert Fodor); Miercuri (r. Goran Mihailov); Un gust amar (r. Raluca Ungureanu); Raisa (r. Pavel Cuzuioc); O faptă bună (r. Andrei Gruzsniczki)

PARCUL TITAN – PARCUL ARTELOR (Scena de pe malul lacului)

20:30 – Dincolo de calea ferată (2016, r. Cătălin Mitulescu)

22:00 – Cinema, mon amour (2015, r. Alexandru Belc)

PARCUL CRÂNGAȘI

20:30 – Drumul spre succes (2015, r. Andrei-Nicolae Teodorescu)

21:00 – YouTube Bazaar (2015, r. Dan Chişu)

CENTRUL CULTURAL CASA ARTELOR (Bd. Mircea Vodă, 5)

21:00- Chuck Norris vs. Communism (2015, r. Ilinca Călugăreanu)

22:30 – Acasă la tata (2015, r. Andrei Cohn)

CINEMA ELVIRE POPESCO (Bd. Dacia, 77)

23:00 – Două lozuri (2016, r. Paul Negoescu) – AVANPREMIERĂ

01:00 – Film surpriză – AVANPREMIERĂ

Intrarea la proiecţii este gratuită, în limita locurilor disponibile. În cazul filmelor programate la Cinema Elvire Popesco se face doar pe bază de rezervări, la adresa de email: cinema.bucarest@institutfrancais.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Tupa 152 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.