NOD, creativi și unelte pentru comunități

„NOD Makerspace“ face parte din curentul „Maker Reproduction“, inițiat în Statele Unite și răspândit pe urmă în toată Europa, și se orientează spre inginerie, robotică, 3D, prelucrarea lemnului, croitorie ș.a.m.d, în contextul în care piața noastră de design este la început. A fost organizat în fabrica „Industria Bumbacului“ din București.

„Oferim consultanță și sprijin pentru proiecte, de la concept la implementare, pentru: planificare urbană, arhitectură, design grafic sau de obiect, tipografie digitală, fotografie, antreprenoriat și business management“, spun cei doi fondatori, ambii arhitecți și foarte tineri, Tamina Lolev (28 de ani) și Florin Cobuz (34 de ani). Ei au ales să ofere comunităţii posibilitatea de a folosi unele unelte la care nu ar avea acces decât cu costuri foarte ridicate.

O fostă fabrică, un spațiu de 650 mp renovat în 5 luni, ca ateliere pentru creație și producție, cel mai dinamic „NOD“ al industriilor creative din România

„Scopul unui «makerspace» ca acesta este de a stimula o comunitate să realizeze ceea ce nu poate face fiecare membru în parte, din lipsă de resurse. «Makerspace» este spaţiul comunităţii dotat cu echipamente“, precizează Tamina Lolev. Sunt 650 de mp împărţiți într-un „open space“ (300 mp), cu acces la aparate, tehnologii şi lucru împreună. Au fost amenajate și 10 birouri, cu posibilitatea să fie închiriate celor care creează – de la tricouri la obiecte de mobilier sau artizanale. Atelierele de prelucrare a lemnului şi metalului, sablare, sudură şi fir încins sunt organizate pe o suprafață de 150 mp.

Open space-ul principal

O parte dintre cursurile de la „NOD Makerspace“ sunt: de laser, CNC, printare 3D sau instrumente de bază pentru prelucrarea lemnului, dar și design de biciclete sau croitorie, cel mai solicitat dintre ele. Până la realizarea acestui centru, tinerii creatori ai programului s-au implicat într-o serie de startup-uri conexe arhitecturii. Tamina Lolev colaborează și cu „Wolfhouse Productions“ (birou de arhitectură și design), iar Florin Cobuz cu „Tegmark“ (un studio de vizualizare de arhitectura) și cu „The Plot“ (studio de printare și machetare de arhitectură). Pe lângă ei, în „NOD“ mai sunt implicați și alți tineri.

Prieteni, voluntari, inovatori, în slujba celorlalți

Spaţiile destinate creării şi proiectării sunt luminoase şi foarte prietenoase

„Cu o parte din cei care sunt în echipa de bază acum am mai făcut proiecte de-a lungul timpului. Pe măsură ce avansa șantierul, am primit o serie de oameni, dornici să lucreze voluntar alături de noi. Cei care s-au dedicat proiectului în totalitate au fost cooptați ca parteneri în business.“ De altfel, centrul nu are angajați, ci se bazează pe voluntari.

Proiectul a început în noiembrie 2014, când fondatorii au contractat spațiul, iar lucrările s-au desfășurat timp de cinci luni (decembrie 2014 – mai 2015).

„Din punctul meu de vedere, nevoia a pornit de la grupul nostru extins de prieteni arhitecți, urbaniști, designeri, cu care facem proiecte, dar și remarcând-o într-un mediu mai deschis, prin campania «Start Design-Up» din 2014, organizată la Atelierul «Ion Mincu», în Facultatea de Arhitectură. Campania a fost un apel către tinerii designeri care au idei super bune pe care le țin în sertar, din cauza lipsei banilor sau a curajului de a începe ceva cu totul nou. În urma campaniei, proiectele au evoluat și s-au transformat în realitate, iar noi ne-am dat seama că e nevoie de un spatiu mai mare, în care designerii să își testeze ideile și să își construiască singuri prototipurile“, ne spune Tamina.

„Makerspace” vrea să devină un catalizator al industriilor creative, să dezvolte o direcție educațională şi să se conso­lideze ca un incubator de business“, Florin Cobuz.

Cea mai interesantă etapă în transformarea spațiului a fost cea în care au construit tot ce urma să folosească: mobilierul, corpurile de iluminat și altele. Amenajarea a fost făcută împreună cu „Wolfhouse Productions“. Investiția inițială în spațiu a fost de aproximativ 120.000 euro, din care 40% au fost sponsorizări primite din partea partenerilor spațiului, acestea constând în materiale de constucții, scule și echipamente.

„Provocările au fost, în general, de ordin tehnic, deoarece ne aflăm într-o clădire industrială veche, reconfigurată în anii ‚70. Prima provocare a fost să lucrăm cu dimensiunea industrială a spațiului, care a determinat dimensiunea mobilierului personalizat. Dimensiune industrială înseamnă distanțe de parcurs, înseamnă spațiu generos pentru fiecare, lumină multă și o anumită atmosferă ce îndeamnă pentru lucru“, explică Tamina Lolev.

„Printre cei targetați de «NOD» sunt creativii (designeri de mobilă, produs, modă sau bijuterii, arhitecți), inventatorii și producătorii, adică cei care muncesc full-time, dacă nu chiar mai mult, și cei care au pasiunea de a construi și inova, în timpul liber, în afara orelor de lucru. De asemenea, ne adresăm antreprenorilor (celor care au o idee și au nevoie de un loc în care să o producă sau au nevoie de suport tehnic), dar și celor care vor să învețe, să se autoperfecționeze“.

300.000 de euro – estimarea cifrei de afaceri a NOD

„Dezvoltăm un magazin online, în care membrii comunității noastre își promovează și vând produsele, și urmărim atragerea unor fonduri europene și a unor investitori care cred în viziunea noastră. Scopul pe termen lung al acestui program este crearea de oportunități pentru îmbunătățirea nivelului de trai local și global și închegarea unei comunități puternice open-source. Pentru următorii trei ani, ne-am stabilit ca obiective să dezvoltăm cursurile și atelierele care să susțină accesul prototipurilor produse în cadrul NOD pe piața de design, să consolidăm funcția de incubator pentru afacerile create în comunitate și să stabilim relații de colaborare cu alte activități existente în «Industria Bumbacului». Ne-am propus să sprijinim democratizarea designului, a ingineriei și a educației creative. Membrii noștri vor fi ajutați să-și transforme ideile în afaceri sustenabile“, adaugă Tamina Lolev și Florin Cobuz.

Fotografii: NOD Makerspace

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Anca Dobrescu 68 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.