Noi apariţii editoriale care vă vor captiva

”Lennon”

Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să-ţi faci alte planuri

După o copilărie furtunoasă, o ascensiune prea timpurie pe culmile celebrităţii, după întâlnirea hotărâtoare cu Yoko Ono, după anii de rătăciri şi droguri, celebrul John Lennon s-a hotărât să-şi întrerupă cariera în 1975, la vârsta de 35 de ani, ca să se ocupe de fiul său, Sean. Timp de cinci ani, la New York, s-a retras din viaţa mediatică şi nu a scos niciun album. În această perioadă şi-a luat răgazul de a reflecta asupra drumului său nebunesc. Secvenţele care urmează în volumul scris de David Foenkinos s-au derulat între 21 septembrie 1975 şi 7 decembrie 1980, ziua premergătoare asasinării sale de către un dezechilibrat mintal.

”Am zis că formaţia Beatles-ilor era mai populară decât Isus. Aş putea spune că sunt mai bogat decât Bangladeshul. Yoko se ocupă de banii mei, însă văd limpede că apartamentul nostru se tot măreşte. N-am cunoscut decât spaima. Am încercat tot felul de drăcii ca să scap de ea. Drog, mult drog. La început fumam doar canabis. Mi se părea că fac o călătorie în timp, în copilărie, şi chiar că descopăr, în sfârşit, copilăria. A existat o scurtă perioadă în care am consumat halucinogene, însă adevărata revoluţie a constituit-o LSD-ul. Nu ştiam ce să mă fac s-o duc mai bine. Pe urmă, am accelerat mişcarea, trecând la heroină. Mă simţeam jalnic. Mă impresiona totul. Poţi să susţii un concert în faţa a 50.000 de persoane şi să-ţi fie teamă ca de moarte la gândul de a vorbi unei femei. Nu mă mai suportam. Mă comportam de parcă eram căsătorit cu Beatles-ii, dar era o căsnicie care mă sufoca. Eram patru băieţi în vogă, dar o vogă glacială. Strigam după ajutor, iar oamenii mă aplaudau. Eram un animal înfricoşat. Ca să ies din impas, am participat la tot felul de experienţe. Am fost un adept al strigătului iniţial. Durerea nu intră în vacanţă. Suferinţa este o eternitate. Înainte de strigăte, încercam tăcerea. Am încercat să mă salvez prin meditaţie. Am început să am îndoieli. M-am întors din India într-o stare jalnică. Iar ceea ce m-a salvat a fost muzica. Am revenit cu cele mai frumoase cântece ale mele”.

Întâlnirea cu Yoko a însemnat ştergerea vieţii sale anterioare, a partiturii fragilităţii sale. Aşa îşi începe mărturisirile John Lennon. Supravieţuire era probabil cuvântul vieţii sale. Era o supravieţuire aidoma starurilor rock încă vii în acea vreme: Brian Jones, fondator al formaţiei The Rolling Stones, Janet Joplin, cântăreaţa considerată cea mai importantă din istoria rockului, Jimi Hendrix, un emblematic interpret rock la chitară electrică, Jim Morrison, interpret, compozitor şi poet american, figură emblematică a formaţiei The Doors. ”Eram John în ţara minunilor, un ţinut în care eram Dumnezeu. Sentimentul puterii mele acolo s-a format”.

În volum este consemnată şi formarea grupului Beatles-ilor. John Lennon avea numai 16 ani. ”Destinul m-a mângâiat cu harul lui Paul McCartney. În ziua aceea eram împăratul lumii la Liverpool. Fetelor le plăceau faptele mele de vitejie. Mai ales celor de familie bună, care erau excitate de bădărăniile mele. Le agăţam, le aruncam, le maltratam. Paul şi George încă mai erau la liceu, dar treceau adeseori să mă vadă. Simţeam că sunt uimiţi de genul de viaţă pe care îl duceam. Petreceam tot mai mult timp împreună. Eu eram activ sexual, în timp ce ei încă mai vegetau în stadiul de feciorie. Atunci şi-a făcut intrarea în grup Pete Best (toboşar britanic)”.

Au început să fie angajaţi prin diverse localuri. De multe ori, cântau între două numere la circ. Acceptau toate angajamentele din sălile de bal. De multe ori, noaptea, cântau beţi. Dimineaţa cântau din nou la matineu, într-o sală de cinematograf. Câteva luni mai târziu erau aclamaţi în lumea întreagă, ”acea lume care îi vedea ca pe nişte gineri perfecţi, curaţi. Nişte băieţi de treabă, în vogă şi care cântau melodii de dragoste pentru adolescente în floare”.

Reputaţia lor a luat amploare. Au început să cânte la Cavern Club, un club mic pe care aveau să-l facă imens. ”Viaţa mea este o succesiune de tentative de a şti cine sunt. Fiindcă n-am ştiut niciodată. Mă simţeam pierdut. India. Drogurile. Yoko. Toate sunt acelaşi lucru. Sunt nişte concepte de care m-am agăţat ca un naufragiat. În final, am găsit un echilibru cu Yoko. După ce fusesem excitat de toate fetele care nu mă interesau, toate deveniseră nişte animale de pradă. Nu erau decât nişte trupuri, ofrande pentru zeii care eram. Se aflau peste tot: în dulapuri, în perdele, în sacourile noastre. Căutam o femeie care să-mi domine dorinţele printr-o dragoste supremă. O femeie care să devină singura şi unica”.

Simţul umorului, cacteristic starului, este prezent, la fel şi sensibilitatea sa. Viaţa lui era o eternă reîncepere. Volumul continuă cu colaborările sale cu David Bowie sau Elton John… ”Nu ai nevoie de altcineva să-ţi spună cine eşti sau cine să fii. Eşti liber să fii cine eşti”, mărturisea John Lennon.

Criticul Stephane Focheux afirma: ”O adevărată descoperire. Cu pana sa elegantă şi delicată, Foenkinos ne oferă o viziune completă asupra lui Lennon, obţinând prin această contribuţie un mare succes.

Iar Appoline Elter nota în L’Evenement: ”Un portret subtil şi uman în care surprindem stilul inconfundabil al autorului Delicateţei”.

”Cercul cavalerilor”

”Unele înmormântări sunt pline de întrebări. Altele, de răspunsuri. Aceasta era plină de secrete.

Înmormântarea a fost programată la 9 dimineaţa, dar începea cu întârziere şi toţi cei prezenţi ştiau de ce.

Mişcându-se neliniştiţi printre stranele bisericii, peste două sute de oameni în doliu mimau nonşalanţa, dar continuau să arunce priviri spre uşa bisericii.

Nu se uitau după sicriu. Sicriul din lemn întunecat, în care se afla doctorul Steward Palmiotti, fusese deja dus în partea din faţă a bisericii, lângă amvon. Fosta lui soţie, care îi făcuse atâtea necazuri, şi Lydia, iubita lui care îi adusese atâta fericire, se aflau pe rândul din faţă, în părţi opuse.

Rude, prieteni şi colegi de muncă umpleau restul bisericii. O înmormântare ca oricare alta.

Un singur lucru era diferit faţă de toate celelalte înmormântări. Toţi cei prezenţi fuseseră obligaţi să treacă prin dreptul unui detector de metale înainte să intre în biserică.

Se aflau în Washington D.C. Toţi ştiau ce înseamnă asta.

Însemna că şi el avea să vină. Singurul care conta cu adevărat.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii…

Beecher era cel care aflase ce făcuseră preşedintele şi Palmiotti în cea mai întunecată noapte a vieţii lor, în timpul colegiului, cu 26 de ani în urmă. Beecher era cel care descoperise cum zdrobiseră faţa unui bărbat din oraşul lor natal cu ajutorul unei bâte de baseball şi al unei chei de maşină. Şi tot el aflase că Palmiotti şi viitorul preşedinte, împreună cu sora lui, Wallace, îi spulberaseră orbita bărbatului, îi făcuseră găuri în faţă şi, astfel, bucăţi din craniu îi ajunseseră în creier, provocându-i leziuni cerebrale ireversibile.

Cel mai rău lucru era că Beecher şi grupul pentru care lucra nu aveau să renunţe niciodată… Nu aveau să se oprească din cercetări… Nu înainte de a reuşi să dovedească ce se întâmplase în acea seară, cu ani în urmă. Ei erau cei care puteau într-adevăr să-l rănească, cei care le ştiau secretul. Dar acela nu era singurul secret păstrat de şeful statului”.

De-a lungul timpului, au existat peste 6 tentative de asasinare a preşedintelui Statelor Unite ale Americii. Patru au reuşit. Criminalii au acţionat singuri, sau au fost legaţi, peste timp, de o cauză comună? Este întrebarea la care încearcă să răspundă arhivistul Beecher White, care revine într-un nou thriller marca Brad Meltzer. În acest al doilea volum al trilogiei Cercul asasinilor, intriga romanului vă poartă în culisele politici de înalt nivel, într-o cursă contra cronometru pentru a opri asasinarea preşedintelui american. Vă aşteaptă o poveste spectaculoasă, cu răsturnări de situaţii şi dezvăluiri surprinzătoare în căutarea celui de al cincelea asasin. Va reuşi oare Beecher să-l oprească la timp pe misteriosul Cavaler?

Un preşedinte se apăra de propriul trecut cu ajutorul unei organizaţii secrete în volumul Cercul asasinilor. Pentru a-l proteja, membrii acesteia lasă în urmă dâre de sânge. Şi de documente. Un arhivar descoperă din întâmplare sistemul de comunicare dintre conspiratori şi se lansează într-o cursă pe viaţă şi pe moarte în căutarea adevărului, pe culoarele labirintice ale Arhivelor naţionale şi istoriei contemporane. El devine fără voie un actor anonim, dar crucial, al scenei politice americane. Pe urmele lui se aruncă nu doar pretorienii prezidenţiali şi fosta iubita din adolescenţă, al cărei tată este un asasin politic notoriu, ci şi membrii altui grup organizat încă de pe vremea lui Washington pentru a apăra preşedinţia de bolile care însoţesc mereu puterea: cruzimea, abuzurile, corupţia.

Maestru al misterelor istoriei, Brad Meltzer ne propune o cursă contra cronometru ale cărei mize sunt libertatea şi adevărul.

Autorul volumelor face parte din acei scriitori care se documentează, iar cărţile lor includ multă istorie autentică. Romancier, scenarist şi autor de benzi desenate, Brad Meltzer a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Columbia. Primul său volum a fost respins de editori, însă cel de al doilea i-a adus succesul în 1997. De atunci, cărţile sale s-au aflat mai bine de un an pe lista de bestselleruri din Statele Unite, fiind traduse în peste 25 de limbi, în întreaga lume. Pe lângă lucrările de ficţiune, a scris şi nonficţiune, cărţi pentru copii şi benzi desenate pentru care a fost distins cu prestigiosul Premiu Eisner. A realizat nenumărate programe pentru canalul de televiziune History şi este unul dintre realizatorii serialului Tv american Jack&Bobby.

Washington Post nota: ”Istoria şi suspansul se întâlnesc în mod surprinzător, iar intensitatea intrigii este la cote înalte. Beecher este cel care susţine povestea. Este un personaj minunat care va impresiona cititorii, este relaxat şi amuzant, ca un vecin prietenos sau ca un prieten din facultate… Este unul dintre cele mai bune romane ale lui Brad Meltzer de până acum… Finalul cărţii pare să anunţe revenirea lui Beecher într-o continuare pe care o aşteptăm cu nerabdare”.

Unul dintre cei mai apreciaţi scriitori chinezi contemporani: Su Tong, ”Soţii şi concubine”

Autor distins cu Man Asian Literary Prize 2009 • Nuvela Soţii şi concubine a inspirat scenariul filmului Raise the Red Lantern, nominalizat la Oscar (1991) şi câştigător al premiului Bafta (1993).

Lumea lui Su Tong, din volumul de proze Soţii şi concubine, este lumea burgheziei decadente, un rol însemnat revenindu-le tinerelor din prima jumătate a secolului XX şi din perioada Revoluţiei Culturale lansate de Mao Zedong.

Songlian, protagonista nuvelei care dă titlul volumului, este o tânără de 19 ani care abandonează studiile universitare după sinuciderea tatălui. Ea devine a patra soţie a lui Chen Zuoqian, un comerciant de vârstă mijlocie, naraţiunea explorând relaţiile cu membrii familiei Chen, mai ales cu soţiile mai în vârstă ale stăpânului, pentru ca în final să scoată la iveală adulterul, pedeapsa şi nebunia.

Ciclul Viaţă de femeie creionează o analiză psihologică profundă a vieţii unei femei, de la ipostaza de tânără frumoasă care îşi caută fericirea în braţele unui bărbat bogat până la cea de bătrână paralizată care trăieşte cu nostalgia scurtei cariere de actriţă.

O altfel de viaţă aduce în prim-plan două surori a căror relaţie simbiotică va sfârşi cu îmbolnăvirea uneia dintre ele atunci când cealaltă decide să se căsătorească.

Arta grădinăritului, cea de-a patra poveste, arată cum absurdul şi banalitatea unei situaţii pot lua proporţiile unei tragedii, trăită diferit de fiecare dintre membrii unei familii bogate.

„O remarcabilă şi subtilă poveste a sufletului feminin, cu elemente de melodramă specifice literaturii de înaltă clasă”, aprecia New York Times Book Review.

„Ce admir cel mai mult la Su Tong sunt stilul delicat şi totuşi bizar, tuşele reţinute, dar sigure. Scriitura sa este proba unui adevărat talent literar”, scria Anchee Min.

„O carte în care femeile şi bărbaţii ajung să fie ireversibil marcaţi de locul şi timpul în care trăiesc”, nota Kirkus Reviews.

Su Tong (născut pe 23 ianuarie 1963) a început să publice poezie şi proză încă din anii studenţiei. După absolvirea facultăţii de filologie, a lucrat la revista literară Zhongshan din Nanjing, unde ulterior a ajuns redactor-şef. Dintre cele mai cunoscute titluri ale sale, amintim: 1934 nian de taowang (Fuga din 1934), considerată de critică o rescriere avangardistă a istoriei; Qiqie chengqun (Soţii şi concubine); Mi (primul său roman, tradus în limba română sub titlul Lumea de orez); Wo de diwang shengya (Eu sunt împăratul Chinei); Feiyue wo de fengyang shu guxiang (Trecând în zbor peste satul natal cu nuci stufoşi); Yingsu zhi jia (Familia macului); He an (Malul fluviului); Zhi gui (Fantome de hârtie).

Multe dintre romanele şi nuvelele lui Su Tong au fost traduse în principalele limbi de circulaţie internaţională. În 2009 autorului i s-a acordat Man Asian Literary Prize, iar în 2011 a fost nominalizat la Man Booker International Prize.

Unul dintre maeştrii literaturii germane contemporane: Bernhard Schlink, ”Femeia de pe scări”

Cu un stil de o simplitate şi o precizie uimitoare, Femeia de pe scări este un roman plin de melancolie, un roman al marilor întrebări.

Bernhard Schlink este autorul romanului Cititorul, tradus în peste patruzeci de limbi, distins cu numeroase premii şi ecranizat în 2008, cu Ralph Fiennes şi Kate Winslet în rolurile principale.

Un tablou celebru, de care nimeni n-a mai auzit multă vreme, reapare în împrejurări misterioase. Este o surpriză pentru lumea artei, dar şi o lovitură pentru bărbatul care, pe când era un tânăr avocat, a mediat un conflict între autorul şi proprietarul tabloului. Aflat la mii de kilometri de casă şi la decenii după momentul în care tabloul şi femeia pe care o înfăţişează îi schimbaseră destinul, bărbatul speră că apariţia neaşteptată a lucrării e semnul că nici cea care i-a fost model nu poate fi prea departe. Pleacă aşadar în căutarea femeii de care în tinereţe se îndrăgostise orbeşte, iubind-o într-un fel niciodată lămurit, şi care îl împinsese la gesturi inexplicabile.

Căutarea devine prilej de a desfăşura ghemul încâlcit al trecutului şi de a-şi pune întrebări despre făgaşul pe care a apucat-o viaţa lui. Drumul memoriei îl poartă din Frankfurt până în Sydney, apoi într-un orăşel îndepărtat de pe coasta australiană.

„O proză simplă, fără cusur, scrisă de unul dintre maeştrii literaturii germane contemporane. Bernhard Schlink izbuteşte să creeze personaje complexe, intrigi dintre cele mai neaşteptate şi un discurs moral impecabil”, scrie criticul de la Die Welt.

„Femeia de pe scări creează un acord stilistic deloc forţat între ficţiune şi teme politice contemporane. Spaţiul prozei lui Schlink este atrăgător şi marcat de o surprinzătoare empatie”, afirmă Rhein Main Presse.

„Un roman delicat, o poveste atrăgătoare, inteligent adusă din condei, aproape un thriller, având în fundal un conflict moral greu de soluţionat”, consideră Augsburger Allgemeine.

Scriitorul german Bernhard Schlink s-a născut în 1944, la Bielefeld. A studiat ştiinţele juridice şi din 1992 a fost profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. Din 2006 a hotărât să se dedice în întregime scrisului. Debutul ca autor de ficţiune l-a făcut cu romanul Dreptatea lui Selb (1987), primul volum dintr-o trilogie poliţistă care s-a bucurat de mare succes la public şi care cuprinde, de asemenea, volumele Înşelăciunea lui Selb (1922) şi Crima lui Selb (2001; Polirom, 2005). Afirmarea internaţională o datorează însă romanului Cititorul (1995; Polirom, 2002, 2011), tradus în peste patruzeci de limbi, distins cu numeroase premii şi ecranizat în 2008. La Editura Polirom au mai apărut romanele Întoarcerea acasă (2007), Weekendul (2010) şi volumele de proză Minciuni de vară (2011) şi Evadări din iubire (2011).

”Bibliotecara de la Auschwitz”

Pentru romanul Bibliotecara de la Auschwitz, ziaristul şi scriitorul aragonez Antonio G. Iturbe a obţinut premiul Troa Libros, acordat de Fundaţia Troa. Juriul i-a decernat premiul în unanimitate pentru „calitatea sa literară şi pentru valorile pe care le cuprinde”. Conform membrilor juriului, „romanul se potriveşte perfect cerinţelor premiului: este foarte bine scris şi documentat şi reprezintă un omagiu adus cărţilor. O lecţie de supravieţuire şi o dovadă că speranţa nu trebuie să lipsească niciodată din vieţile noastre”. Cartea se bazează pe povestea adevărată a unei supravieţuitoare a lagărului de concentrare nazist, Dita Kraus, care trăieşte acum în Israel şi cu care autorul a luat legătura în cursul investigaţiilor pe care le-a făcut pentru realizarea romanului.

Romanul redă întâmplările din viaţa Ditei, o copilă de 14 ani, care, în blocul 31 de la Auschwitz, a luat în grijă cele câteva cărţi interzise, folosite ca manuale de un grup de adulţi, „profesori” ai copiilor deportaţi.

Blocul 31 era o mică oază de linişte în interiorul lagărului de concentrare, întrucât aici Fredy Hirsch, un prizonier, a căpătat permisiunea să creeze un spaţiu rezervat copiilor, pe care l-a transformat în şcoală. ”În acea dimineaţă, în blocul 31 răsuna într-un mod asurzitor cântecul Alouette. Avi Ofir dirijează corul cu jovialitatea sa obişnuită şi copiii, de diferite vârste, se bucură de acel cântec care a devenit un imn al blocului 31. şi Dita se alătură corului. Muzica produce o vibraţie acustică şi asta îi învăluie. Practic, cei 360 de copii din bloc îşi golesc gâturile într-o singură voce pe mai multe tonuri (…) Vor pleca pentru totdeauna. Când în noaptea aceea vor da la o parte scândura cu rol de acoperiş şi vor ajunge, mergând ca pisicile, în pădure, sub protecţia întunericului, orice s-ar întâmpla, nu vor mai fi niciodată prizonieri la Auschwitz. Ori vor fi oameni liberi, ori vor muri”.

Biblioteca Ditei este cea mai mică din istorie: 8 cărţi, însă una dintre cele mai valoroase, întrucât ea îşi riscă viaţa pentru a-i ajuta pe ceilalţi, prin lectură, să poată evada din dura realitate.

Cititorul află, puţin câte puţin, nu numai povestea Ditei ci şi pe aceea a celorlalţi supravieţuitori şi profesori din blocul 31.

Va descoperi Rezistenţa şi va înţelege cum acţiona aceasta şi, inevitabil, se va confrunta cu Doctorul Moarte (Josef Mengele), care trece adesea prin blocul 31 în căutare de noi victime pentru experienţele sale macabre, dintre care unele sunt descrise în detaliu în carte.

Acest volum va fi citit, cu siguranţă, cu pasiune de către cititorii care au îndrăgit Hoţul de cărţi.

”Bibliotecara blocului 31 continuă să trăiască în Netania şi vine câteva zile pe an în micul ei apartament din Praga. Şi va continua să o facă atâta timp cât sănătatea va ţine cu ea. Încă este o femeie de o curiozitate, clarviziune, amabilitate şi integritate care depăşesc imaginaţia. Până acum eu n-am crezut niciodată în eroi, dar acum ştiu că există: Dita este una dintre ei”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.