Noi ”crotalii” pentru ”omul nou” european

Campania pentru ieșirea din UE organizată în Marea Britanie decshide ochii cetățenilor europeni sau, în cealaltaă interpretare, alimentează euroscepticismul.

Analiștii și bloggerii angrenați în această campanie arată că UE pune bazele unui sistem în care fiecărui cetățean european să-i fie alocat un numar fiscal unic, în pregătirea trecerii la banii virtuali. În ultimii ani, pentru acest lucru a fost folosit paravanul codului numeric personal. Analistul american Martin Armstrong scrie pe blogul său că sistemul numărului unic de identificare fiscală a fost adoptat în urmă cu o săptămână de Comisia Europeana și sugerează că acesta este un pas important către federalizarea UE.

Analistul american, alături de mai multe publicații anti-mainstream din Marea Britanie și Europa continentală oferă un paragraf din argumentațiile Comisiei: ”Identificarea corectă a contribuabililor este esențială pentru schimbul eficient de informații între administrațiile fiscale. Crearea Numarului Unic de Indentificare Fiscală va ofgeri cele mai bune mijloace pentru această identificare. Va permite ca un terț să identifice relațiile transfrontaliere ale posesorlui unui asemenea număr și să servească la schimbul automat și eficient de informații între agențiile naționale de administrare fiscală”.

Acest paragraf despre care se lasă să se înțeleagă ca este redactat în urmă cu o săptămâna de către Comsisia Europeana este doar un ingredient într-o ciorbă reaîncălzită în campania pentru Brexit. El face parte dintr-o comunicare a Comisiei către Parlamentul European din 2012 legată de măsurile împotriva fraudei fiscale.

Este însă important că dezbaterea din Marea Britanie aruncă o altă lumină asupra acestor măsuri. Nici Orwell nu își putea imagina o soluție mai bună de transformare a cetățenilor în roboți ale căror acțiuni pot fi urmărite pas cu pas și cu costuri minime de către autorități, scriu publicațiile britanice.

În acest moment, fiscalitatea ține de suveranitatea ce a mai ramas statelor UE. Însă un viitor ”ANAF” european ar putea oricând să urmărească cetățenii europeni și să își tragă în orice moment sume din conturile sale, din rațiune fiscale.

Încă un pas se face în această direcție, de această dată în mod deschis. Zona euro renunță la bancnota de 500 de euro. Iar aceasta în timp ce în țările nordice se fac pași mari către renunțarea la banii fizici în favoarea celor virtuali, la fel și în Statele Unite. În Suedia, sistemul se adaptează pentru eliminarea banilor fizici.

Martin Armstrong scrie, pe de altă parte, că asemenea decizii ale UE maschează eliminarea prerogativei statelor de a taxa companiile, prin impunerea unei taxe unice europene. Taxa europeană unică este propusă la 15%. Pentru economii competitive precum cea britanică, acest lucru este interpretat ca o interdicție de reducere a taxei pentru companii și o piedică în calea creșterii competitivității. Aceasta ar face ca Bruxelles-ul să poată împiedica ca taxele mai mici dintr-o serie de țări să atragă acolo noi companii care să ajute la reducerea șomajului. Însă o interpretare identică este valabilă și pentru economiile în curs de dezvoltare, precum România, cărora le va fi practic interzisă o cale similară de creștere a competitivității.

Se deschide drumul către o Europă în care fiecare mișcare și tranzacție a indivizilor vor putea fi înregistrate clipă de clipă, în care datele îi vor fi procesate mereu în folosul negustorilor de tot soiul. Argumentele sunt aproape irefutabile: combaterea fraudei fiscale (atât de des devoalata de același Consorțiu Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, cu Panama Papers, LuxLeaks, OffshoreLeaks și altele ce vor mai urma), combaterea terorismului și a finanțării sale, a corupției și, nu în ultimul rand, acordul de liber schimb UE-SUA. Europa nu se îndreaptă însă doar către o societate ideală, necoruptă, onestă, sigură, ci și către o societate în care protestul și rezistența civilă pașnică vor fi imposibile. Vor crește Cheltuielile pentru apărare împotriva unor state, prezentate ca fiind mereu mai multe și mai agresive, a terorismului, a virusurilor informatice, a războaielor hibride și a altor concepte ce vor fi inventate. Taxele vor fi percepute de stat automat, cetățeanul va fi în permanență urmărit. Schimbarea, i se va spune, este posibilă la urne o dată la patru-cinci ani, atunci când nu va avea de ales între politicieni (aceștia sunt corupți), ci între câtiva tehnocrați ”like minded”, cu sau fără epoleți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.