Noi documente privind starea lui Nicuşor Constantinescu

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au transmis noi documente privind starea de sănătate a lui Nicuşor Constantinescu, într-o scrisoare semnată de un medic român de la Centrul de Cancer Monter din SUA arătându-se că şeful CJ „este în stare critică, dar stabilă”, transmite Mediafax.

„Se informează că domnul Nicuşor Constantinescu a fost supus unei proceduri de admitere de urgenţă la spital datorită unor complicaţii medicale. Domnul Nicuşor Constantinescu este în stare critică, dar stabilă. Studii adiţionale scot în evidenţă noi complicaţii despre starea domnului Nicuşor Constantinescu, care necesită tratament urgent. Aşa cum am indicat şi anterior, domnul Nicuşor Constantinescu nu este stabil să călătorească din punct de vedere medical şi necesită supraveghere medicală atentă pentru o serie de afecţiuni şi complicaţiile care decurg din aceasta”, se arată într-un document datat 19 iulie şi semnat de către Doru Paul, profesor asistent de medicină de la Centrul de Cancer Monter din SUA.

De asemenea, reprezentanţii CJ Constanţa au transmis şi rezultatul unei tomografii computerizate abdominale.

„Ficatul, splina, pancreastul şi glandele suprarenale sunt cufundate. Vezica biliară este în mod normal dilatată. Nu există dilatare ductuală. Rinichii s-au dezvoltat simetrical fără hidronefroză. Există aceeaşi îngroşare a peretelui anterior al vezicii urinare care este de natură reactivă. Pacientul este în stare post radicală de prostatectomie. Există mai multe bucle dilatate ale intestinului subţire, cu un punct de tranziţie treptată remarcat în cvadrantul drept de jos. Acolo pare să fie o cantitate de contrast oral care trece dincolo de punctul de tranziţie compatibilă cu o obstrucţie parţială a intestinului subţire”, arată reprezentanţii CJ Constanţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.