Noile ironii marca Iohannis au avut o direcţie neaşteptată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi după-amiază, la Mărăşti, în judeţul Vrancea, întrebat despre pregătirea Centenarului Marii Uniri, că românii se pricep ”foarte bine la organizat manifestări festive” şi că nu are ”niciun fel de emoţie în această privinţă”, susţinând că ar fi fost totuşi ”frumos” dacă ”am fi avut proiecte mari cu care să arătăm că într-adevăr în aceşti o sută de ani România a devenit nu doar mare, ci şi unită” prin autostrăzi.

Şeful statului, prezent la Mausoleul de la Mărăşti, a fost întrebat de jurnalişti despre proiectul de ţară, el spunând ”s-au făcut câţiva paşi” şi că speră ca până la sfârşitul acestui an aă existe ”o primă formă”.

”Stăm destul de bine, chiar săptămâna trecută a avut loc o nouă sesiune, s-au făcut câţiva paşi şi speranţa mea este să reuşim să ne mişcăm ca până la sfârşitul acestui an să avem o primă formă cu care, pe urmă, să intrăm în anul centenarului”, a spus Iohannis.

De asemenea, întrebat dacă autorităţile locale şi centrale sunt pregătite pentru organizarea Centenarului Marii Uniri, preşedintele a spus: ”Să ştiţi că nu e niciun fel de problemă faptul că acum nu este nimic pregătit, ne pricepem totuşi foarte bine la organizat manifestări festive şi nu am niciun fel de emoţie în această privinţă. Sigur, ar fi fost frumos dacă am fi avut proiecte mari, cu care să arătăm că, într-adevăr, în aceşti o sută de ani România a devenit nu doar mare, ci şi unită. Puteam să avem, dacă am fi lucrat un pic mai intens în ultimii 10-15 ani, de exemplu autostrăzi care leagă provinciile istorice. Nu avem, dar sper să reuşim în deceniile care urmează să facem acest lucru. Important este ca în 2018 să nu ne îndreptăm privirea numai spre trecut, chit că este foarte important, ci să ne uităm şi spre viitor şi să venim cu câteva planuri pentru următoarea sută de ani”.

Întrebat, totodată, dacă idealurile pentru care s-a murit în urmă o sută de ani mai sunt respectate de actuala clasă politică, şeful statului a declarat că este ”optimist din fire” şi că, din pucntul său de vedere, ”mare parte din clasa politică sunt oameni serioşi şi respectă aceste idealuri”.

Iohannis a mai spus că pe 6 august va fi prezent şi la manifestările de la Mausoleul de la Mărăşeşti, unde se vor comemora 100 de ani de la victoria trupelor române în primul război mondial.

”Vă confirm, în premieră, că voi fi prezent la manifestările de la Mărăşeşti”, a precizat Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Stroe 349 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.