Norvegia este din nou campioana Europei

Norvegia a luat al 6 titlu European. Suedia marea surpriză a competiţiei. Care este echipe stelelor Europei. Cine a câştigat titlu de golgheter şi cine a fost portarul campionatului.

Norvegia – Spania 29-25 (10-12)

După titlul mondial din 2011, cel olimpic din 2012, Norvegia a luat şi titlul European acum în 2014. Al şaselea titlul European din 11 ediţii disputate. Finala Norvegia – Spania a fost una foarte spectaculoasă şi echilibrată timp de cca 50 de minute. Au fost momente în care Spania a lăsat impresia că poate da lovitura, dar maşina de handbal nordică a funcţionat perfect şi a blocat orice tentativă de surpriză. Prima repriză a aparţinut ibericelor. Spania a făcut o repriză de vis şi doar forma foarte bună a portarului Silje Solberg a făcut ca la pauză scorul Norvegia să intre la cabine cu un deficit suportabil, 10-12. A fost o repriză în care, în premieră, aproape 11 minute Norvegia nu a înscris niciun gol. În minutul 3:18 nordicele aveau 3-2, au primit 5 goluri consecutive şi abia în minutul 14:11 au reuşit să marcheze al 4-lea gol. Este adevărat şi portarul spaniol Navarro a făcut minuni în poartă.

În numai 6 minute după pauză, se produce un „scurtcircuit” în tabăra spaniolă, şi Norvegia ate 17-15 pe tabelă. Din acest moment Norvegia controlează jocul, mai avem o egalitate în minutul 42:01 (20-20), după care nordicele se distanţează având şi 4 goluri avantaj. Spania are o revenire senzaţională şi în minutul 54:41, se apropie la un gol (25-26). În următoarele 2 minute s-a decis finala. Jucătoarele spaniole ratează incredibil două acţiuni de atac în superioaritate numerică, iar după ce Norvegia face 27-25 în minutul 28:06, cad psihic, deşi timp pentru egalare ar mai fi fost. Ar mai fi o explicaţie pentru faptul că Spania, nu a reuşit să câştige, deşi, după primele 30 de minute, se părea că are finala în mână: la nordice nu au existat „defecţiuni” în echipă, în timp ce la iberice, extrema Pinedo de la care se aştepta foarte mult a fost ştearsă, iar golghetera all time a Spaniei, Marta Mangue, a avut un randament foarte slab, ratând foarte multe aruncări. Nu în ultimă instanţă, Spania a ratat 4 de 7 metri, în timp ce Norvegia numai unul.

Principale realizatoare: L. Riegelhuth 10 goluri, Mork 7, Solberg 3, B. Riegelhuth 3, pentru Norvegia, respectiv Pena 10 goluri, Barbosa 4, Martin 4, Mangue 3 pentru Spania.

Suedia a dat lovitura şi a luat bronzul

Suedia era văzută de toţi specialiştii undeva în zona locurilor 5-8. Nordicele au dat lovitura şi au reuşit să obţină medaliile de bronz, învingând în finala mică pe campioana Europei de la ediţia precedentă, Muntenegru, cu scorul de 25-23 (11-12). Prima repriză a fost relativ echilibrată, jucătoarele din balkani fiind sensibil peste nordice. Repriza a doua începe cu 3 goluri consecutive marcate de suedeze şi acestea preiau controlul jocului, ţinându-şi adversara la o distanţă de un gol sau două. Mai avem doar două egalităţi (20-20 în minutul 45:57 şi 22-22 în minutul 51:56) după care suedezele trec din nou în avantaj. Finalul este dramatic. În minutul 55:21, Suedia conduce cu 24-22, şi golghetera muntenegreană Katarina Bulatovic, are 3 aruncări consecutive, dar marchează o singură dată. Cu 30 de secunde înainte de final, la 25-23 pentru Suedia, tot Bulatovic ratează un 7 metri şi nimic nu se mai poate întâmpla. În grupa principală II, pe 17 decembrie, Muntenegru învingea Suedia cu 30-29 şi toată lumea le acuza pe Katarina Bulatovic şi Marija Jovanovic că deşi au înscris multe goluri, au irosit multe aruncări. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în finala mică, unde o altă vedetă a Muntenegrului, Jovanka Radicevic a înscris doar 4 goluri, faţă de 9 cât marcase în întâlnirea anterioară. Practic, ratările trio-ului Bulatovic-Jovanovic-Radicevic a cauzat înfrângerea Muntenegrului. Principalele realizatoare: Isabelle Gullden – 7 goluri, Idda Oden – 6, Jenny Alm – 4 pentru Suedia, respectiv, Katarina Bulatovic – 8 goluri, Jovanka Radicevic – 4, Marija Jovanovic – 4 pentru Muntenegru.


Clasamentul all time pe medalii

  1. Norvegia: 6 aur, 3 argint, 1 bronz
  2. Danemarca: 3 aur, 2 argint, 0 bronz
  3. Ungaria: 1 aur, 0 argint, 3 bronz
  4. Muntenegru: 1 aur, 0 argint, 0 bronz
  5. Spania: 0 aur, 2 argint, 0 bronz
  6. Rusia: 0 aur, 1 argint, 2 bronz
  7. Suedia: 0 aur, 1 argint, 1 bronz
  8. Germania: 0 aur, 1 argint, 0 bronz
  1. Ucraina: 0 aur, 1 argint, 0 bronz
  2. Franţa: 0 aur, 0 argint, 2 bronz
  3. Austria: 0 aur, 0 argint, 1 bronz
  4. România: 0 aur, 0 argint, 1 bronz


Echipa „stelelor” campionatului European

Portar: Silje Solberg: Norvegia (Tvis Holstebro – Danemarca)

Extremă dreapta: Carmen Martin: Spania (CSM Bucureşti – România)

Inter dreapta: Nora Mørk: Norvegia (Larvik HK – Norvegia)

Centru: Kristina Kristiansen: Danemarca (Tvis Holstebro – Danemarca)

Pivot: Heidi Løke: Norvegia (Győri Audi ETO KC – Ungaria)

Inter stânga: Cristina Neagu: România (Budućnost Podgorica – Muntenegru)

Extremă stânga: Maria Fisker : Danemarca (Viborg HK – Danemarca)

  • Cea mai bună apărătoare: Sabina Jacobsen: Suedia (FCM Handball – Suedia)
  • Cea mai bună jucătoare în atac: Isabelle Gullden: Suedia (Viborg HK – Danemarca)

Clasamentul golgheterelor

  1. Isabelle Gullden: Suedia (Viborg HK – Danemarca) – 58 goluri (89 de aruncări – eficienţă 65%) – 8 meciuri
  2. Cristina Neagu: România (Budućnost Podgorica – Muntenegru) – 49 goluri (97 aruncări – eficienţă 51%) – 6 meciuri
  3. Carmen Martin: Spania (CSM Bucureşti – România) – 46 goluri (65 aruncări – eficienţă 71%) – 8 meciuri
  4. Katarina Bulatović: Muntenegru (Budućnost Podgorica – Muntenegru) – 44 goluri (86 aruncări – eficienţă 51%) – 8 meciuri
  5. Nora Mørk: Norvegia (Larvik HK – Norvegia) – 41 goluri (69 aruncări – eficienţă 59%) – 8 meciuri
  6. Krisztina Triscsuk: Ungaria (Dunaújvárosi Kohász KA – Ungaria) – 39 goluri (53 aruncări – eficienţă 74%) – 7 meciuri
  7. Nerea Pena: Spania (Ferencvárosi TC – Ungaria) – 38 goluri (61 aruncări – eficienţă 62%) – 8 meciuri
  8. Heidi Løke: Norvegia (Győri Audi ETO KC – Ungaria) – 37 goluri (51 aruncări – eficienţă 73%) – 8 august
  9. Alexandra Lacrabère: Franţa (Nice Handball – Franţa) – 37 goluri (73 aruncări – eficienţă 51%) – 7 meciuri
  10. Ida Odén: Suedia (IK Sävehof – Suedia) – 36 goluri (58 aruncări – eficienţă 62%) – 8 meciuri.

Top 3 golghetere din acţiune

  1. Heidi Løke: Norvegia (Győri Audi ETO KC – Ungaria) – 37 goluri (51 aruncări – eficienţă 73%) – 8 meciuri
  2. Ida Odén: Suedia (IK Sävehof – Suedia) – 36 goluri (58 aruncări – eficienţă 62%) – 8 meciuri
  3. Nerea Pena: Spania (Ferencvárosi TC – Ungaria) – 31 goluri (52 aruncări – eficienţă 60%) – 8 meciuri

Top 3 golghetere din 7 metri

  1. Isabelle Gullden: Suedia (Viborg HK – Danemarca) – 27 goluri (27 aruncări – eficienţă 100%) – 8 meciuri
  2. Carmen Martin: Spania (CSM Bucureşti – România) – 25 goluri (30 aruncări – eficienţă 83%) – 8 meciuri
  3. Krisztina Triscsuk: Ungaria (Dunaújvárosi Kohász KA – Ungaria) – 23 goluri (25 aruncări – eficienţă 92%) – 7 meciuri

Top 3 pasatoare decisive

  1. Marta Mangue: Spania (Fleury Loiret HB – Franţa) – 35 pase de gol (8 meciuri)
  2. Nora Mørk: Norvegia (Larvik HK – Norvegia) – 35 pase de gol (8 meciuri)
  3. Kristina Kristiansen: Danemarca (Tvis Holstebro – Danemarca) – 33 (6 meciuri)


Top 5 portari

  1. Silje Solberg: Norvegia (Tvis Holstebro – Danemarca) – eficienţă 41% (94 aruncări salvate – 227 aruncări pe poartă) – 8 meciuri
  2. Paula Ungureanu: România (HCM Baia Mare – România) – 40% (80 aruncări salvate – 198 aruncări pe poartă) – 6 meciuri
  3. Katja Schülke: Germania (HC Leipzig – Germania) – 39% (56 aruncări salvate – 142 aruncări pe poartă) – 6 meciuri
  4. Kiss Eva: Ungaria (Fehérvár KC – Ungaria) – 38% (72 aruncări salvate – 188 aruncări pe poartă) – 7 meciuri
  5. Sandra Toft: Danemarca (Larvik HK – Norvegia) – 38% (62 aruncări salvate – 163 aruncări pe poartă) – 6 meciuri

Top echipe de club cu cele mai multe jucătoare la europene

  1. ŽRK Budućnost Podgorica (Muntenegru) – 14 jucătoare (9 pentru Muntenegru)
  2. Győri Audi ETO KC (Ungaria) – 9 jucătoare (4 pentru Ungaria)
  3. ŽRK Vardar Skopje (Macedonia) – 9 jucătoare (2 Croaţia, Muntenegru, Franţa)
  4. Rostov-Don (Rusia) – 8 jucătoare (4 pentru Rusia)
  5. Metz Handball (Franţa) – 8 jucătoare (4 pentru Franţa)
  6. Team Esbjerg (Danemarca) – 8 jucătoare (3 pentru Danemarca)
  7. ASC Corona Brașov (România) – 7 jucătoare (7 pentru România)
  8. FTC-Rail Cargo Hungaria (Ungaria) – 7 jucătoare (5 pentru Ungaria)
  9. FC Midtjylland (Danemarca) – 7 jucătoare (4 pentru Danemarca)
  10. Team Tvis Holstebro (Danemarca) – 7 jucătoare (3 pentru Danemarca)
  11. Viborg HK (Danemarca) – 6 jucătoare (4 pentru Danemarca)
  12. Larvik HK (Norvegia) – 6 jucătoare (4 pentru Norvegia)
  13. HCM Baia Mare (România) – 6 jucătoare (3 pentru România)
  14. Thüringer HC (Germania) – 6 jucătoare (3 pentru Germania)
  15. Fleury Loiret HB (Franţa) – 5 jucătoare (4 pentru Spania)
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.