Cum s-au descurcat elevii la Evaluarea Națională

Ministerul Educației a făcut publice vineri după-amiază listele cu notele obținute de absolvenții de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională.

Update: 111.510 de candidați, reprezentând 75% din total, au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională, mai puțini decât anul trecut când 79,3% dintre elevi au obţinut note peste 5.

Un număr de 37.137, reprezentând 25% dintre candidați au obținut medii sub 5, arată datele centralizate de minister. 241 de candidați a obținut media generală 10 – cei mai mulți, în județul Iași, respectiv 23.

Distribuția pe județe a mediilor peste 5 în partea sa superioară arată astfel: Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), municipiul București (87,2%), Prahova (85,9%) și Galați (81,9%). Rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în județele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%), Mehedinți și Călărași, ambele cu 64,9%.

Rata de participare a fost de 96,7%: 148.647 de candidați prezenți, dintr-un total de 153.673 înscriși. 16 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Listele cu rezultate sunt afișate pe județe pe site-ul evaluare.edu.ro, iar elevii nemulțumiți pot depune contestații până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 5 iulie.

Vezi listele cu notele obținute de absolvenți

În perioada 8-12 iulie, părinţii şi elevii pot completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, iar pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal.

Pe 20 iulie va avea loc afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor, adică a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ.

În perioada 21-29 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.