×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 5 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 22 septembrie 2017, 03:44
EUR (€)
-0.0002 ↘
4.5987 RON
USD ($)
+0.0318 ↗
3.8593 RON
• • •
Adylkuzz se ascunde de victimă
Nou avertisment Bitdefender. Rețele imense de dispozitive infectate

În legătură cu al doilea val de amenințări informatice care exploatează vulnerabilitatea din Windows, specialiștii în securitate cibernetică de la Bitdefender au constatat că atacatorii din spatele Adylkuzz închid mecanismul de infecție din Windows pentru a nu permite altor viruși să infecteze calculatoarele expuse. În acest fel, atacatorii au monopol asupra terminalelor infectate.

Atacatorii care operează amenințarea Adylkuzz închid mecanismul de infecție din Windows ca să se asigure că alte atacuri nu mai pot infecta victimele. Hackerii profită de aceeași vulnerabilitate din Windows și infectează calculatoarele cu o nouă amenințare cibernetică care le permite să genereze bani.

Atacatorii din spatele Adylkuzz exploatează aceeași vulnerabilitate din sistemul de operare Windows ca amenințarea WannaCry, însă acum aceasta nu criptează datele, ci se ascunde de victimă și folosește puterea de calcul a computerelor infectate ca să genereze bani virtuali. Mai mult, după ce instalează Adylkuzz, atacatorii dezactivează protocolul responsabil de vulnerabilitatea din Windows, tocmai pentru a preveni folosirea ei de către alte grupări infracționale și a-și asigura astfel monopolul.

Închiderea mecanismului de infecție din Windows de către Adylkuzz poate fi una dintre explicațiile pentru care amploarea atacurilor WannaCry a fost redusă.

Practic, în loc să blocheze datele victimei și să aștepte ca aceasta să plătească, atacatorii câștigă acum sume mici de bani infectând un număr mare de calculatoare, fără să mai șantajeze utilizatorii. Astfel, infractorii își construiesc rețele imense de dispozitive infectate și folosesc cumulat puterea acestora pentru a genera moneda virtuală Monero.

Spre deosebire de WannaCry, noua amenințare este greu de observat întrucât nu afișează un mesaj sugestiv și nici nu afectează datele de pe calculator. Singurul efect palpabil este acela că Adylkuzz poate îngreuna funcționarea terminalului infectat, comportament care poate fi ușor confundat cu cel specific calculatoarelor de generație mai veche.

Apariția amenințării Adylkuzz confirmă previziunile Bitdefender conform cărora grupuri de atacatori vor exploata continuu vulnerabilitatea MS17-010 din sistemul de operare Windows, operată anterior de Agenția Națională de Securitate din Statele Unite ale Americii (NSA), până ce toți utilizatorii vor fi făcut actualizarea la cea mai recentă versiune.

Clienții Bitdefender care au soluția de securitate actualizată la zi sunt protejați în fața amenințărilor Adylkuzz și WannaCry.

Recomandările specialiștilor în securitate cibernetică ai Bitdefender:
· Actualizați în regim de urgență sistemul de operare Windows la cea mai recentă versiune.

· Actualizați toate programele de pe calculator și evitați să folosiți software perimat.

· Folosiți o soluție de securitate performantă și actualizată la zi.

Reamintim că toate calculatoarele care rulează versiuni neactualizate ale Windows sunt vulnerabile în fața atacurilor cibernetice – de la ransomware și troieni, până la amenințări avansate persistente folosite în scopuri de spionaj.

Numărul victimelor continuă să crească

Sute de mii de terminale din companii și instituții publice din întreaga lume au fost lovite în ultimele zile de amenințarea cibernetică de tip ransomware WannaCry, care folosește o vulnerabilitate prezentă în majoritatea versiunilor sistemului de operare Windows. La mijlocul lunii martie 2017, Microsoft a furnizat un patch care blochează exploatarea vulnerabilității MS17-010, dar un număr necunoscut de calculatoare și servere la nivel global – inclusiv cele care folosesc versiuni învechite ale Windows – nu au primit respectiva actualizare și riscă să fie infectate în orice moment.

Despre vulnerabilitatea MS17-010, denumită și EternalBlue, s-a vorbit pentru prima oară în luna aprilie, ca parte dintr-o campanie mai amplă de sustragere de date de către Agenția Națională de Securitate din SUA (NSA). De această dată, atacatorii exploatează vulnerabilitatea care ar fi fost folosită atunci în scopuri de spionaj de către agenții guvernamentale pentru a livra victimelor diverse amenințări informatice.

Publicat Joi, 18 mai 2017
1501
 | 6
 | 3
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
SOBOLANU
+5
SUNT CURIOS CAT MAI DUREAZA ACEST ATAC MASIV SI CAND SUNT DESCOPERITI AUTOORII !!!!!!!!
Publicat Joi, 18 mai 2017
+Răspunde
Numerus Clausus
0
Oare tot hackerii rusi sa fie la originea acestui nou val? Sau cei nord-koreeni? Pentru ca nu pot sa cred ca sunt mujaheddinii din pesterile afghane si nici rudele noastre de la Tel Aviv....
Publicat Joi, 18 mai 2017
+Răspunde
Satan contra wannaCry
-1
Eu mi-am sfintit calculatorul.Cum a intrat virusul in el, cum l-a luat dracul.N-am nevoie de nici un bitdefender.
Publicat Joi, 18 mai 2017
+Răspunde
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
5 articole/ Actualizat Sâmbătă, 09 septembrie 2017
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
20 articole/ Actualizat Miercuri, 20 septembrie 2017
Ioan Buduca

Singurele forțe reale care se opun reformei Toader sunt cele care compun Sistemul: factorul intern (procurorii) și factorul extern (ambasadorii).

Ioan BuducaPublicat acum 8 ore şi un minut