Noua şefă a diplomaţiei UE: Vom susţine viitorul european al Moldovei

Organizarea la Chișinău a celei de-a IX-a Reuniuni a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova reprezintă un semnal politic pentru susținerea traseului european al țării noastre, o solidaritate în fața embargoului impus de Rusia, dar și un mesaj de susținere suveranității Republicii Moldova în contextul crizei din Ucraina, transmite Jurnal.md.

Declarația a fost făcută astăzi la Chișinău de ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean, la finanalul reuniunii care a întrunit miniştri de Externe şi secretari de stat din cadrul MAE, ambasadori din statele membre ale UE.

„Astăzi am dorit să transmitem un semnal politic comun pentru traseul european al Republicii Moldova, să ne manifestăm solidaritatea cu UE într-o perioadă complicată, într-o perioadă decisivă pentru viitorul RM, să oferim sprijin concret ca urmare a embargoului impus de Rusia, să ne afirmăm susținerea pentru suveranitatea RM într-un moment extrem de îngrijorător în sudul și estul Ucrainei”, a declarat ministrul Afacerilor Externe al României, Titus Corlăţean, care a coprezidat reuniunea.

Participanții la reuniune au discutat în special despre punerea în aplicare provizorie, începând cu 1 septembrie curent, a Acordului de Asociere RM-UE şi identificarea oportunităţilor de sprijin a agricultorilor moldoveni de a-şi extinde piaţa de desfacere în UE.

„Am abordat modalități concrete prin care Republica Moldova poate fi susținută și mai mult la implemnetarea Acordului de Asociere și integrarea graduală pe piața UE”, a menționat ministrul de Externe, Natalia Gherman.

La reuniune a participat comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Füle, Secretarul de stat pentru Afaceri Europene al Franţei, Harlem Desir, dar și ministrul italian de Externe, Federica Mogherini, care va prelua mandatul de şef al diplomaţiei europene pe 1 noiembrie 2014.

„Este prima mea vizită efectuată în străinătate în noua mea funcţie. Astăzi în R. Moldova a început noul an şcolar şi tot astăzi a intrat în vigoare punerea în aplicare provizorie a Acordului de Asociere R. Moldova-Uniunea Europeană. Este o semnificaţie dublă – de bune intenţii şi pentru un început prosper. Vom susţine viitorul european al Moldovei”, a afirmat Federica Mogherini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.