Noua şefa diplomaţiei UE: cât de sus te urcă disciplina de partid şi… Merkel

Federica Mogherini, 42 de ani, o cavsinecunoscută în politica europeană, va conduce politica externă a UE în următorii cinci ani. Aflată doar pentru şase luni în fruntea Ministerului de Externe al Italiei, Mogherini a fost apreciată pentru capacitatea uriaşă de muncă şi conştiinciozitatea gestionării dosarelor, dar şi criticată pentru lipsa de experienţă diplomatică şi a fost privită ca soluţia prin care liderii statelor puternice, în frunte cu Angela Merkel, vor ajunge să-şi menţină influenţa asupra politicii externe europene.

O alegere „scandaloasă”

Criticată pentru tonul prea blând faţă de Rusia, pentru o vizită recentă la Kremlin, dar și pentru postările relativ naive de pe blogul personal, Mogherini a mai fost văzută drept contraponderea pe care mai-marii UE au vrut să o asigure la numirea premierului polonez Donald Tusk, cunoscut pentru abordarea sa fermă în relaţia cu Moscova, la şefia Consiliului European.

“Într-o perioadă normală, o asemenea alegere ar fi fost puţin indecentă – din cauza lipsei de experienţă –, dar nu scandaloasă. Însă acum nu suntem în circumstanţe normale. La Roma sau la Paris se uită uşor, dar Rusia este o ameninţare reală acum pentru anumite state UE”, critică Thomas Wright, cercetător la Brookings Intitution, numirea lui Mogherini.

“Alte persoane sunt mai calificate pentru a face faţă provocării ruse. Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei, la fel şi ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski. Sau chiar Kristalina Gheorghieva, actualul comisar bulgar pentru probleme umanitare, care ar fi fost un bun candidat de compromis”, spune Wright.

De la primărie la deputăţie

Dincolo de aceste critici, ascensiunea Federicăi Mogherini merită o trecere în revistă, pentru că oferă, se pare, reţeta succesului pentru viitorii politicieni europeni.

La 15 ani, Federica Mogherini intră în rândurile Federaţiei Tineretului Comunist din Italia. Era în 1988.
Urmează apoi cursurile facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii Sapienza din Roma, unde intră în programul Erasmus, prin intermediul căruia studiază câteva luni la Aix-en-Provence, în Franţa. Aici îşi redactează dizertaţia, pe tema relaţiei dintre religie şi politică în Islam.

După dizolvarea Partidului Comunist, intră în Organizaţia de Tineret a Stângii, în 1996. În 2001 intră în rândurile Consiliului Naţional al Partidului Democraţii Stângii, de unde începe cariera politică, sub aripa lui Massimo D’Alema, preşedintele formaţiunii, premier între 1998 şi 2000. În 2006, când partidul ei va fi înglobat în Partidul Democrat, Walter Veltroni (pe atunci primar al Romei şi preşedinte al Partidului Democrat 2007-2009) o promovează în conducerea noii formaţiuni. Tot Veltroni este cel care o doreşte pe Mogherini pe listele partidului la alegerile parlamentare din 2008. De altfel, multe aspecte ale biografiei lui Mogherini se leagă de numele lui Veltroni, căci soţul actualei şefe a diplomaţiei UE este Matteo Rabesani, fost consilier al primarului Romei şi responsabil cu relaţiile internaţionale ale primăriei.

Federica Mogherini şi soţul său au trecut apoi dintr-o barcă în alta cu multă abilitate, în perioada în care Partidul Democrat a fost condus de Dario Franceschini (2009), pe care l-a “trădat” pentru Pierluigi Bersani (2009-2013).

Metamorfozele unei tinere de stânga

Încet, dar sigur, Mogherini începe să renunţe la vederile radicale de stânga şi la protestele împotriva invaziei americane în Irak la care se alătură şi intră în programele German Marshall Fund din Italia, după care devine vicepreşedinta a Fundaţiei SUA-Italia şi membră în Consiliul pentru Relaţiile dintre SUA şi Italia (prezidat de preşedinţii Fiat şi Chrysler).

În toată această perioada de ascensiune, stânga italiană nu s-a aflat la putere, iar singura experienţă acumulată de Mogherini a fost cea de parlamentar, membru în Comisia pentru politică externă şi apărare a Camerei Deputaţilor. În 2013 este aleasă în delegaţia italiană la Adunarea Parlamentară NATO. De la finalul anului 2013 devine responsabilă pentru afacerile europene în cadrul Partidului Democrat, în sfârşit aflat la putere.

Apogeul este atins odată cu venirea în fruntea partidului şi a guvernului a lui Matteo Renzi (39 de ani), colegul de generaţie al lui Mogherini.

Preţul binecuvântării lui Merkel

Nimic din cele de mai sus nu ar fi fost suficiente pentru ca Mogherini să obţină la Bruxelles şefia diplomaţiei europene, dacă nu ar fi existat şi ingredientul esenţial: capacitatea de negociere în spatele uşilor închise a unui guvern cu greutate în Europa.

Presa franceză, ostilă numirii lui Mogherini, susţine că premierul Matteo Renzi a forţat mâna Angelei Merkel pentru a o accepta pe candidata sa, susţinând că astfel Italia se va angaja să respecte politicile de austeritate dorite de Berlin. Mai mult, Italia este unul dintre puţinele state ale “vechii Europe” în care partidele extremiste nu au obţinut rezultate bune la ultimele alegeri europene, iar astfel eurodeputaţii italieni vor susţine politicile propuse de noua Comisie Europeană. Se speculează şi că Merkel şi Renzi au ajuns la o înţelegere pentru înlocuirea francezului Pierre Vimont, secretarul general al Serviciului de acţiune Externă al UE, cu un german. Practic, Angela Merkel a obţinut pentru Germania a doua poziţie ca importanţă din diplomaţia UE, pârghie prin care Berlinul va putea influenţa acţiunile mai puţin experimentatei Mogherini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.