Noul comisar Vălean a jonglat cu cianurile de la Roșia Montană

Comisarul desemnat de România, Adina Vălean, a jonglat de-a lungul timpului cu ideea dacă e bine sau nu să folosim cianurile la exploatarea resurselor aurifere din munții Apuseni. În 2007, trimitea scrisori la forurile europene cerând interzicerea folosirii cianurilor la Roşia Montană, iar în 2010 prezida dezbateri la Bruxelles despre rolul benefic al acestora. Trei ani mai târziu, a spus că este împotriva proiectului de exploatare a zăcământului de aur de la Roșia Montană și că nu a susținut niciodată Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Atitudinea aceasta duplicitară a fost taxată de senatorul Mihai Goțiu, care a spus că acordul USR-PNL a fost încălcat după două zile. ”Acordul a fost încălcat la doar două zile după învestirea Guvernului PNL. Iar întrebările prietenilor mei nu au legătură doar cu onoarea și cuvântul d-lui Orban, ci și cu trecutul d-nei Adina Vălean. Pentru că cei care au luptat (și luptă) pentru Roșia Montană n-au uitat momentul din ianuarie 2010, când d-na Vălean, a găzduit, la Parlamentul European, un eveniment care făcea apologia cianurilor. Și n-au uitat că, în mai 2010, același Parlament European, a votat cu o largă majoritate, una dintre cele mai importante rezoluții în domeniul mediului – de interzicere a utilizării cianurilor în minerit. Unele țări europene au transpus rezoluția în legislația internă, dar nu și România, unde proiectele de lege anti-cianură sunt blocate în Camera Deputaților”, a spus Goțiu.

În 2007, Adina Vălean a fost unul dintre cei mai virulenţi opozanţi ai proiectului de la Roșia Montană. Atunci, un grup de tineri europarlamentari români, și din PSD și din PNL, și-a exprimat îngrijorarea, printr-o declarație, cu privire la viitorul mineritului pe bază de cianuri. În document, Adina Vălean şi ceilalţi semnatari se arătau îngrijoraţi în privinţa Proiectului Roşia Montană, care „este preconizat a deveni cea mai mare exploatare minieră de suprafaţă din Europa, ce presupune utilizarea a 200. 000 de tone de cianură”. Vălean îndemna Comisia şi Consiliul Europei „să sprijine noul proiect de lege al Parlamentului României care recomandă eliminarea mineritului pe bază de cianuri”. În 2010, în Parlamentul European a dat curs îngrijorărilor și a supus la vot o rezoluţie prin care se recomanda executivului european să interzică folosirea tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri. Numai că, surpriză! Adina Vălean a votat împotriva adoptării rezoluţiei prin care se recomanda interzicerea folosirii metodei cu cianuri în minerit, susținând că s-a documentat mai serios în privinţa utilizării cianurilor. Mai mult, Vălean a organizat, în ianuarie 2010, într-o sală a Parlamentului European, un seminar care avea să dinamiteze viaţa publică din România. „Proiectul de la Roşia Montană este cel mai nou din România pentru că, aşa cum arată experţii, respectă standardele înalte de tehnologie şi de mediu şi cel mai vechi pentru că trenează pe hârtie de 12 ani”. Liberalii au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să spună că părerile Adinei Vălean sunt personale și nu implică partidul.

Pe parcurs, Adina Vălean s-a sucit. În 2013, aceasta a spus că este împotriva proiectului de exploatare a zăcământului de aur de la Roșia Montană și că nu a susținut niciodată Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). „Cred că poziția PNL este cea corectă și mă raliez întru totul ei, aceea de a lupta împotriva să”, a afirmat soția lui Crin Antonescu la o conferință de presă a Biroului de informare al Parlamentului European în România. Întrebată cum și-a schimbat punctul de vedere, după ce a organizat o dezbatere în 2010 alături de RMGC, în PE, Adina Vălean a explicat că nu a fost o dezbatere de susținere a proiectului, ci una care a fost în ton cu temele discutate atunci în Comisia de Industrie a PE. „Dacă veți lua titlul dezbaterii din PE, veți vedea că nu este despre Roșia Montană, eu sunt membru al Comisiei de Industrie de cinci ani, în perioada respectivă una din temele prezente în comisie era tocmai legată de exploatarea resurselor, dacă tehnologia bazată pe cianuri oferă suficiente garanții de mediu sau nu, această a fost de fapt tema dezbaterii și nu Roșia Montană. Eu nu am afirmat niciodată și va provoc să gășiți o astfel de afirmație, că aș susține proiectul că atare Roșia Montană. Am afirmat întotdeauna că ideea de a-ți exploata resursele în condiții corecte din punctul meu de vedere este una bună”, a spus Vălean. Dar pe invitația evenimentului organizat în 2010 scria negru pe alb:
„Roșia Montană Gold Corporation cu sprijinul Adinei Vălean, europarlamentar și vicepreședinte ALDE va invita la dezbaterea ‘A face din Europa un lider în exploatarea minieră responsabilă și sustenabilă'”. Europarlamentarul a spus doar că a fost o „chestiune de organizare a presei românești”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

23 de Comentarii

  1. Da. Se stie. O corupta. Militanta activa pentru distrugerea tarii. Pe plan mondial, nu asa, într-un cerc restrâns. Mondial, nu restrâns. O ordinara. Facuta de râs public în ultimul moment de eminenti oameni de stiinta români. „Trai, neneaca”, în ce-o priveste, „pe banii babacului” (de contribuabil român, pe care sa-l minte si fure). Stipendiata serios si de Rosia Montana Gold Corporation. Numirea individei la Comisia Europeana = enorm scandal. Orban (fratele primului-ministru) II, Ciolos II.

  2. Dacă o ține tot așa Orban, pun pariu pe o sticlă de pălincă de prune că îl lasă pe Iohannis cu buza umflată în turul doi, adică exact cum a pățit-o păcăliciul de Ponta!!!

  3. Mai Gotziule, mai avem si noi memorie si stim cum a fost, asa ca foloseste-ti teoriile tale alambicate ca sa-l „salvezi” pe seful tau Borno, de la bulau, seful tau ala care „lupta impotriva coruptzilor” in timp ce el shmenuia meleoane de la CJ Teleorman-Dragnea!

  4. Ca la poker, ca si barbatul sau.
    USR isi imagina ca PNL tine cont de ei ?
    Cine l-a pus pe Iohannis,nu pokeristul Romaniei?
    Nu el a tradat,s-a aliat cu PDL ? Nu el a dat legea rusinoasa „antilegionara”?
    A dat legea „antilegionara” si a dus la varf un succesor al Grupului Etnic German punandu-l in fruntea PNL sa ne frece azi ridichea,sa faca ce-i bubuie mintea si hachitele !Asta a facut filozoful istoric boem Crin Antonescu ca de altfel inaintea lui Valeriu Stoica,Stolojan,Tariceanu care s-au aliat cu Basescu-Petrov.Al carui urmas este Iohannis.Astia n-au tradat doar partidul PNL, ci si Natiunea Romana.Cand vad cum „respecta”azi Iohannis ,Constitutia si ce „national” este PNL, Bratienii si toti patriotii mai mor odata in mormantul de la Sighet!

  5. Hai ma, iar va legati de madam Valean! Ce vreti ca toata familia sa fie in somaj?

  6. Alo! Neobolsevicii de la usr! Mars afara la protest! Nu e ordin pe unitate sau v a speriat ploaia … sau v a MUIAT americanii de la raiz … ?

  7. daca unii nemultumiti din USR-PLUS nu vor elucida si enigma in privinta renuntarii lui Crin…

  8. Ba ,santem in anu 20 20 cum se zice la brucsel.Acusica nu se mai sade in transee,in izmene.Acest bobor oropsit are o vorba”Te faci frate cu draku pana treci puntea.Am fost da fatza la simpoion si asa am aflat din gura asasinilor ca voiau sa faca un lac de cianuri in inima transilvaniei.Buzgorii,ca de obicei au avut mare rol ,au cumparat un mwetru patrat de pamant las rosia si s-au opus proiectului, pontaciunea se itzea din muzeyu dacic si zicea ca trebe urgent sa dea de lucru la oameni,ca paznici la lacu da cianuri.

  9. Madama asta s-a născut pentru a fi europarlamentar pe viață???!!! Alții/altele nu mai pot încăpea de ea. Nu are putina RUSINE?

  10. „…momentul din ianuarie 2010, când d-na Vălean, a găzduit, la Parlamentul European…”. Voi care „va” rqadeti de Veorica de ce puneti gresit virgula? cea dintre subiect si predicat. EX: Valean a gazduit, nu Valea, a gazduit. Stimate domn, ca sa vezi!

  11. sa spui in anul de gratie 2019 da cianuri sau mai te miri ce minuatii de poluanti numai ca sa distrugi apa si aerul esti: ori imbecil ori terorist

  12. Uneori dureaza ceva vreme pana cand Securitatea isi recompenseaza slugile credincioase! Chestiunea e legata de docilitatea slugilor care daca e incalcata costurile sunt ridicate,dar si cand recluziunea inceteaza,cu atat mai benefica e recompensa
    asa cum se intampla in cazul de fata.Unii bolsevici o iau razna imbatati de gloria si deliciile miliardelor lasate de Secu in custodie(veti Vantul,Patriciu, Ghitza etc),altii datorita gurii spurcate(vezi caporalul Oprea,sergentul Del Ponte etc),
    in fine, Crin in libido oratoric! Si pentru ca am ajuns la el, con-soarta are alta soarta datorita lui, dar si cuminteniei
    ca agenta bolsevica la Colhoz!!! Pentru ca asa cum va tot spun, in Colhozul bolsevic atat pedestrimea, cat si comandantii
    impreuna cu ordonantele si consilierii sunt agenti bolsevici alesi pe spranceana!!! Bolsevicul „Rollason” zis si „Simona” stie, fiind prin preajma camarazilor de care vorbesc…

  13. Vălean nu-i pusă acolo de deșteaptă ci dacă e în bunerelații de sclav soros. Retarzii de la Comisie îi pun și în funcție de cum sună numele. Vălean, Văleu, merge

  14. @ Considerați că propunerea de comisar european ,a guvernului, ar fi trebuit votată și în parlamentul de la București, ?

  15. Ce fata de pestoaica grasa ahtiata dupa lapti are si madama asta Valean!!!

  16. Madam Valean o nimeni bagata in parlamentul european de” cacarau „,cacarau un jongler ,Dandanache uns cu toate alifiile in spalamentul dimbovitean si-a bagat nevasta in politica dupa ce s-a facut el de cacat si a realizat marea curvasareala politica USL ,rezultatul -un rahat cu apa rece !,iar totul in Romania este haos .
    De unde nui nici Dumnezeu nu cere ,ce-i madam valean ?,o nimeni de unde sa stie ea ce-i cianura si ce hram poarta ,cum i se dicteaza asa ciripeste ca si lautarul dupa ureche .
    Cat de varza e madam Valean trebuia sa se vada inainte de parlamentare ,dar unde merge o grapini , o rovana in sistemul cruda cu nesarata a incaput si valeanca.Cum Siegfrid juca la doua capete !!! ,cineva a ales o cioata care o sa aiba atita influienta cat o frectie la un picior de lemn !!

  17. Adina jongleaza la greu cu etilicul si cu nicotina. Aleasa mare comisareasa pe baza de iuteala de mana si nebagare de seama, competentele sale sunt paralele cu transporturile.

  18. Si daca juca pentru romani se uita cineva la fusta ei? si ce daca e femeie mai trebuie sa ne si vanda la greu.

  19. ce are in comun cu individa ce ,,da pe dinafara,,are in comun cu transporturile deplasarile intre buc. – brux. !vai de capul aluia ce a impus-o !sunteti de tot rasul!

  20. Este de preferat Adina pe acest post decat sluga strainatatii Fritz Muresan.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.