Noul măr al discordiei în războiul israeliano-palestinian

Preşedintele SUA, Barack Obama, a îndemnat vineri la o eliberare rapidă şi necondiţionată a unui militar israelian care ar fi capturat de Hamas în Fâşia Gaza, apreciind că aplicarea unui nou armistiţiu în lipsa unui angajament din partea mişcării islamiste va fi foarte dificilă, transmite AFP, citată de Mediafax în pagina electronică.

„Am condamnat fără echivoc Hamas şi facţiunile palestiniene care sunt responsabile de moartea celor doi militari israelieni şi răpirea unui al treilea la doar câteva minute de la anunţarea unui armistiţiu” de 72 de ore, a declarat Obama, într-o conferinţă de presă.

„Acest militar ar trebui să fie eliberat necondiţionat, cât mai curând posibil”, a mai spus Obama.

În opinia sa, punerea în aplicare a unui nou armistiţiu va fi „foarte dificilă (…), dacă israelienii şi comunitatea internaţională nu vor avea încredere în faptul să Hamas îşi respectă angajamentele”.

Armata israeliană a anunţat vineri încetarea armistiţiului cu Hamas din Fâşia Gaza, unde unul dintre militarii săi a fost răpit, iar Egiptul a informat oficialii palestinieni că amână negocierile prevăzute la Cairo între delegaţia israeliană şi palestiniană.

Ulterior, Ministerul britanic de Externe a anunţat că militarul israelian capturat vineri de organizaţia islamistă Hamas este şi cetăţean britanic.

Aripa militară a organizaţiei islamiste Hamas a afirmat în noaptea de vineri sâmbătă că nu dispune de informaţii referitoare la militarul israelian dat dispărut vineri, în apropiere de Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP.

De partea cealaltă, „Brigăzile Ezzedine al-Qassam nu dispun de informaţii cu privire la acest militar. Am pierdut contactul cu unul dintre grupurile noastre de combatanţi care luptau în sectorul unde a dispărut militarul. Este posibil ca luptătorii noştri şi acest militar să fi fost ucişi”, a adăugat gruparea, conform unui comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.