Noul președinte, față în față cu cealaltă Americă

În timp ce presa americană și cea internațională erau preocupate de analiza ineditului discurs inaugural ținut de Donald Trump, în întreaga Americă au început proteste ample organizate de femei împotriva noului președinte. Mișcarea a început sâmbătă la Washington, la inițiativa organizației „Marșul Femeilor“, sub forma unei adunări la care se aștepta participarea a 200.000 de oameni. Cifra a fost cu mult depășită, numărul participanților ajungând la aproape un milion.

În același loc în care cu o zi înainte republicanii sărbătoreau venirea la putere a lui Donald Trump, în Washington s-a adunat o altă Americă, cu alte revendicări, ce au lipsit din discursul prezidențial și din campania lui Trump: combaterea încălzirii climei, sănătate, drept la avort, libertăți civile, drepturi pentru homosexuali și lesbiene. Făcând o aluzie la afirmația lui Trump din 2005, cum că femeile ar trebui apucate de organele genitale, sutele de mii de participante la protest poartă căciuli roz, așa-numitele „pussy hats“.

Cinci milioane de voci anti-Trump

Ziarele americane își fac autocritica pentru că nu au surprins la timp amploarea acestor proteste. Duminică, cinci milioane de oameni s-au strâns pe străzile din Washington, New York, Los Angeles, Chicago, Detroit, Seattle, Portland, pentru a protesta față de președinte. Nu sunt doar femei, ci sute de mii de cupluri, multe împreună cu copiii lor. „Donald Trump trebuie să plece“, „Vrem un lider, nu ciripituri pe Twitter“, strigă protestatarii. „Am impresia că tot ce s-a clădit în opt ani va fi dărâmat, deși Hillary Clinton a obținut cu trei milioane de voturi mai mult“, spune o participantă la proteste. „Vrem să-i amintim lui Trump nu numai că 51% din americani sunt femei“.

Madonna și John Kerry, printre protestatari

Participă la proteste și artiștii care l-au refuzat pe Trump. Madonna a spus mulțimii: „Da, recunosc că m-am gândit mult să arunc în aer Casa Albă“. Participă și figuri ale administrației Obama care au boicotat ceremonia de învestire a lui Trump, cum este cazul fostului secretar de Stat John Kerry. Grație Facebook, marșurile s-au extins în întreaga lume. Au fost adunări de circa 100.000 de oameni la Belfast, Cardiff, Edinburgh, Canberra, în Noua Zeelanda și în câteva orașe asiatice, scrie BBC. S-au alăturat organizații de femei din Paris, Barcelona, Amsterdam, Praga, Berlin. Mesajul organizației „Marșul Femeilor“ a fost: „Ura, intoleranța, discriminarea nu sunt probleme americane, ci probleme globale“.

Umbrele lui George Soros și Bill Gates

Entuziasmul analiștilor este moderat. „Nu există perspectiva înlăturării lui Trump. Însă acesta este un semnal că președintele face lucruri care nu sunt pe placul americanilor. Faptul că s-au adunat atât de mulți arată că asemenea proteste vor mai avea loc“, spune Kathleen Rodgers, profesoară la Universitatea din Ottawa. „Participarea numeroasă e bună. Însă adevărata problemă este o acțiune viitoare susținută“, spune sociologul David Meyer, citat de Los Angeles Times. Publicația ajunge apoi la profeții autoîmplinite și trece în revista proteste care au schimbat fața Americii: Marșul de la Washington din 1963, cu celebrul discurs al lui Martin Luther King, marșurile din 1969 pentru încheierea războiului din Vietnam.

Alții privesc mai puțin admirativ această mișcare. Până la urmă, Trump a fost primul președinte care a avut o femeie drept șef de campanie – Kellyane Conway. „Cred că este o mișcare orchestrată, în așa fel încât structurile statului profund să pună presiune pe Trump înainte de a face ceva“, spune Catherine Shakdam, de la Institutul pentru Studiul Orientului Mijlociu din Londra. În final, o privire asupra organizatorilor. „Marșul Femeilor“ este o organizație non-profit, sponsorizată de organizația Planned Parenthood (finanțată de Fundația Bill&Melinda Gates și Warren Buffett) și de Consiliul pentru Protejarea Resurselor Naturale (finanțat de Institutul pentru o Societate Deschisă al lui George Soros, de New York Times Company Foundation, de fundația lui Ted Turner, fondatorul CNN și de Rockefeller Brothers Fund).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.