Noul șef al diplomației britanice: șoc, perplexitate și zâmbete de la Kremlin

Învestită miercuri, Theresa May, noul premier al Marii Britanii, a făcut senzație la scurt timp, anunțând că noul său ministru de Externe va fi Boris Johnson, fostul primar al Londrei și figura centrală a campaniei pentru ieșirea din UE.

Boris Johnson și-a dorit președinția Partidului Conservator după campania sa de succes pentru Brexit și astfel și funcția de premier. A fost reciclat însă în mod surprinzător la șefia diplomației britanice. O supriză, pentru că gafele lui Johnson din ultimii ani au demonstrat că nu este un bun diplomat. O gură de oxigen însă pentru Bruxelles – Johnson va avea puțin de spus în negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE, deoarece Theresa May a creat un post special în cadrul guvernului pentru acest proces, iar portofoliul îi va reveni lui David Davis, fost secretar de stat pentru afaceri europene în timpul cabinetului condus de John Major (1990-1997).

Rămâne însă întrebarea în ce măsură va putea să performeze Johnson, care nu a deținut niciodată o funcție ministerială, în administrarea relațiilor Marii Britanii cu restul lumii, de la conflictele din Africa și până la dosarul sirian și cel ucranean.

Nominalizarea sa la Externe a creat un soi de perplexitate în Marea Britanie, dar și în Europa. Până la urmă, Johnson este cel care a declarat recent că scopurile UE pentru Europa sunt aceleași cu cele ale lui Adolf Hitler și Napoleon. A fost taxat și pentru rasism, după ce a scris într-un articol de presă în timpul campaniei pentru Brexit că președintele Barack Obama este ”în parte kenyan” și de aceea nutrește ”o aversiune ancestrală față de imperiul britanic”. Iar dacă Barack Obama mai are puțin până la finalul mandatului, Johnson nu i-a ”iertat” nici pe Hillary Clinton și Donald Trump. A spus despre Clinton că este ca ”o infirmieră sadică într-un azil de nebuni” și apoi a spus că ”îi este teamă să meargă la New York pentru că există riscul real de a se întâlni cu Donald Trump”.

Comentariile despre statele și societățile africane nu au fost deloc măgulitoare. Vorbind despre turneul african al lui Tony Blair din 2002, Johnson spunea: ”Se spune că îndată va ajunge în Congo. Fără îndoială că toate AK47 vor amuți și cuțitele vor înceta să mai hăcuiască oameni, iar războinicii tribali vor apărea cu fetele lor de pepeni surâzători prentru a-l vedea pe marele-șef alb aterizând cu pasarea sa de metal finanțată din banii contribuabililor britanici”. Johnson și-a cerut scuze pentru acest comentariu șase ani mai târziu, în campania pentru primăria Londrei. Tot în 2002 a declarat că, ”lăsați de unii singuri, ugandezii nu se vor baza decât pe carbohidrații oferiți de bananieri”.

A refuzat să fie acid, în stilul caracteristic, atunci când a fost rugat să comenteze presiunile puse de Turcia supra Germaniei pentru acuzarea unui comic care a scris un poem licentios la adresa președintelui Erdogan. Presa a amintit atunci că străbunicul patern al lui Johnson a fost turc.

A stârnit polemici atunci cand s-a abătut de la linia Marii Britanii și a spus, după ofensiva trupelor regimului Assad susținute de Rusia: ”Orice om sănătos la cap ar trebui să simtă o satisfacție văzând ce au reușit trupele lui Assad”.

Într-un articol din 2006, când SUA luptau în două războaie în OrientulMijlociu și când începea marea dispută a dosarului nuclear iranian, Johnson a scris: ”bomba atomică este singurul mijloc de a proteja țara și cetățenii săraci de un posibil atac al Americii”.

Opinia sa despre politica de apărare a UE este limpede. ”Dacă vreți un exemplu concret despre cum ambițiile UE de a avea propria politică a apărării au creat probleme, uitați-va la ce s-a întâmplat în Ucraina”.

Cât îl privește pe președintele Vladimir Putin, acesta nu a fost ținta comentariilor lui Johnson decât într-un mod beningn – a fost comparat cu Dobby, elful din Harry Potter. Având în vedere că Johnson nu a criticat intervenția rusă în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că speră ca aceasta numire la conducerea diplomației de la Londra să fie semnalul unei restartări a relații Marea Britanie-Rusia. ”Greutatea noi sale poziții probabil va duce la un alt tip de retorică, una mai diplomatica”, si-a exprimat speranța Peskov.

Trecând peste comentariile de până acum legate de președinte și candidații prezidențiali, Departamentul de Stat al SUA și-a exprimat nerăbdarea de a lucra împreuna cu noul ministru de Externe britanic Boris Johnson. „Avem o relaţie care merge dincolo de personalităţi. Iar acum este o perioadă crucială pentru istoria Angliei, dar şi pentru relaţia dintre SUA şi Marea Britanie, astfel că, în mod absolut, suntem hotărâţi să mergem înainte în mod productiv”.

Reacția Parisului a fost însă foarte dură, cu un atac considerat fără precedent la adresa unui ministru britanic. “Nu sunt îngrijorat deloc în legătură cu Boris Johnson, dar (…) în timpul campaniei a minţit mult poporul britanic, iar acum el se află cu spatele la zid”, a spus ministrul de Externe Jean-Marc Ayrault pentru postul de radio Europe 1. “Este cu spatele la zid pentru a-şi apăra ţara, dar chiar şi cu spatele la zid, relaţia cu Europa ar trebui să fie clară”. “Am nevoie de un partener cu care să pot negocia şi care să fie transparent, credibil şi de încredere (…). Nu putem lăsa această situaţia ambiguă, neclară să continue (…) numai în interesul britanicilor”, a subliniat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.