Nu mai avem copii pentru colinde

În satul meu oltenesc aproape de Olteţ, în care, dinainte de 1989, mă retrag de fiecare Crăciun, cel mai aşteptat moment este sosirea colindătorilor, noi primind fiecare grup, sau cete cum li se spune pe aici. E adevărat, vine şi câte unul singur, dar ceata numără uneori şi şase copii. Pregătim momentul cum se cuvine: după 1989, le oferim bomboane poleite, portocale sau mandarine, şi, desigur, bani, dar nu un leu ori doi, cum fac unii dintre săteni.

Cum spuneam, am făcut asta şi înainte de 1989, când colindele fuseseră arestate la ordinele unor bahici polkovnici sovietici, veniţi cu duiumul după 1945, sub pretextul că Armata Sovietică era eliberatoare, în realitate pentru că, la Ialta, mister Churchill tranzacţionase România ca la un târg de vite, facilitând astfel „opera” emisarilor stalinişti şi a oportuniştilor locali.

Pe atunci, încă din vremea şcolii primare, în preajma Crăciunului, prin satele aparţinătoare de Bobiceşti, miliţienii ce comandau postul comunal avertizau părinţii şi bunicii să nu ne lase cu Steaua, Irodul, Pluguşorul şi celelalte colinde. Totuşi, în paralel, încă din seara de Sfântul Nicolae, noi, copiii din sat, ne strângeam în casa unuia dintre membrii cetei şi repetam pentru colindela din seara de Ajun. La fel făceau şi ceilalţi copii din cele două sate ce urmau după al nostru şi la fel au făcut cei ce ne-au urmat. Rareori se întâmpla să fie casă în care să nu fie primiţi colindătorii de Crăciun sau de Anul Nou.

Memoria păstrează vii unele episoade din acele timpuri, de pildă că, de Anul Nou, membrii unei cete care a mers cu Pluguşorul i-au arat la propriu curtea familiei Drăgănoiu, care îi sfidase, neoferindu-le nimic. În rest, mergând cu Steaua, noi şi celelalte cete nu făceam nicio prostie în curţile în care colindam, indiferent cât de darnici fuseseră cei colindaţi. Pe urmă, de-a lungul vremurilor, au fost extrem de rare cazurile în care, între cete, să fi avut loc incidente datorate încălcării „zonelor de influenţă” pe care, nu din inspiraţie sovieto-americană, şi le disputau ele.

Una peste alta, ukazurile bolşevicilor prin care arestaseră colindele au rămas pe hârtie, bucuria Crăciunului dăinuind nu doar în suflet şi spirit într-o vreme în care, să nu uităm, extrem de mulţi dintre apropiaţi, cunoscuţi ori oameni despre care nu ştiam nimic erau arestaţi şi aruncaţi în puşcării.

În context, nu pot uita slujba de Crăciun pe care am văzut-o în premieră absolută de Crăciunul lui 1989, transmisă de TVR, ca o dovadă a descătuşării noastre, inclusiv în acest domeniu.

Nu puteam, deci, să nu-i primesc cu bucurie şi cu aceleaşi obiceiuri bune pe cei care ne colindau, aici, în satul oltenesc despre care vorbesc şi în care, de atunci şi până azi, i-am ratat doar în trei rânduri, din motive întemeiate. Veneau grupuri din satul meu, din cel vecin, al bunicilor dinspre mamă, şi chiar din cel următor. Poate aflaseră că nu îi refuzam, le ofeream dulciuri, portocale ori mandarine, şi, evident, bani, dar poate, mai curând, din amintita descătuşare.

Însă cu timpul au devenit din ce în ce mai clare două tendinţe. În mod surprinzător, textele colindelor se degradau accentuat, deşi, în ce mă priveşte, în câteva vânduri, rugasem unii profesori să organizeze repetiţii organizate cu clasele. Aveam să constat stupefiat că aceştia erau mai retrograzi sau reticenţi decât pe timpul comunismului! Comoditate sau lipsă de percepţie a semnificaţiei colindelor? Şi una, şi alta.

Oricum, am continuat să primesc colindătorii cu aceeaşi bucurie şi cu acelaşi drag. Mai ales că destinul în presă m-a ajutat să ajung la Nazaret, acolo unde Îngerul a vestit-o pe Maria că-L poartă în pântece pe Iisus, apoi la Betleem, şi să mă bucur în faţa legendarei Iesle, pe care o evocam cu atâta ingenuitate în colindele copilăriei, Evident, am fost şi la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, călătorie invadată de magia locurilor, despre care am scris şi în paginile Cotidianului. Acolo, înainte de toate, am îngânat Vicleimul, am dat replicile la sceneta Irodului sau am spus în gând Steaua sus răsare, privind spre cer în speranţa că voi zări într-un colţ mirifica Stea a Magilor. Scriind toate astea vreau să spun că aveam o altă stare şi emoţie aşteptând colindătorii.

A doua tendinţă despre care vorbeam am consemnat-o acum vreo doi-trei ani, când mahării dintr-o comună vasluiană, în care localnicii protestau vehement împotriva exploatării gazelor de şist, au interzis adunările de mai mult de două persoane, măsură aberantă, care i-a afectat înainte de toate pe… colindători. După bolşevicii care arestaseră colindele, venise vremea ucigaşilor de colinde! Sinistru, dar adevărat!

Şi acum am aşteptat cu emoţie colindătorii, numai că, pe măsură ce se scurgea timpul, am realizat că se întâmpla ceva ciudat. Cetele veneau la intervale destul de mari, iar în final s-au dovedit puţine de tot. O boicotare a mea? Din ce motiv? Alarmă total falsă! Extrem de puţini dintre colindătorii de anii trecuţi au trecut în altă vârstă, renunţând la acest obicei, iar mulţi, foarte mulţi şi-au urmat părinţii plecaţi să se arănească, aşa cum zic oltenii, în alte ţări europene. Constatarea mea de aici nu e singulară. O cunoştinţă îmi povesteşte că la fel se întâmplă în Deltă, iar explicaţia este aceeaşi peste tot, în România de azi.

Pe scurt, nu mai avem copii pentru colinde!

P.S. Un episod tulburător în acest context negru. Între primele cete care m-au colindat s-au aflat doi ţânci de 7 ani. Unul este al unor vecini aflaţi la trei case pe stânga. A plecat în Spania cu părinţii, cu care a venit acasă de Crăciun. Acolo, ei l-au învăţat colinde, le ştia bine şi a ţinut ca, de Crăciun, să meargă prin sat să le spună. Părinţii i-au găsit un văr de aceeaşi vârstă şi l-au lăsat să plece pe uliţi. Când le-am oferit bomboane, mi-a zis: „Nenea, păstraţi la ceilalţi copii, eu am multe!”. După care a plecat spre poartă, cântând de unul singur „Steaua sus răsare, ca o taină maaare!„.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.