Număr impresionant de refugiați în urma conflictului din Ucraina

Confruntările din Ucraina au obligat peste un milion de persoane să-și abandoneze căminele, devenind refugiați sau solicitanți de azil în alte țări, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR).

Numai în ultimele trei săptămâni numărul celor care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din cauza confruntărilor armate din estul separatist al Ucrainei a fost de 260.000.

Datele sunt însă doar estimative, UNHCR avertizând că numărul real al celor care au fugit din calea luptelor ar putea fi mult mai mare, având în vedere că mulți ucraineni s-au adăpostit în locuințele rudelor sau prietenilor și nu sunt înregistrați oficial ca refugiați. De asemenea, organizația nu a reușit să obțină informații din regiunea separatistă Lugansk și va trimite o echipă de experți în cursul acestei săptămâni pentru a verifica situația pe teren. În cealaltă provincie separatistă, Donețk, în cursul săptămânii trecute circa 10.000 de persoane au părăsit Mariupol, orașul-port la Marea Azov unde se așteaptă un asalt al insurgenților proruși.

Potrivit autorităților de la Kiev, circa două milioane de civili se află în continuare în zonele de conflict. Pe lângă riscurile generate de confruntările armate, aceștia se confruntă și cu numeroase lipsuri, cum ar fi accesul limitat la apa potabilă. De exemplu, locuitorii orașului Lugansk nu se pot aproviziona cu alimente și nu au apă potabilă de o lună, iar zilnic se înregistrează pene de curent.

Au fost și situații când refugiații au revenit la casele lor după ce armata ucraineană a reușit să preia controlul unor localități, înainte ca rebelii să lanseze contraofensiva în urma căreia au reușit să recucerească unele teritorii.

Pe de altă parte, numărul ucrainenilor care au trecut granița în Rusia și ar intenționa să rămână în această țară a ajuns la 814.000, conform datelor oficiale ruse citate de UNHCR. Numai în luna august 66.000 de ucraineni au solicitat azil în Rusia.

Totodată, mai multe mii de ucraineni au cerut azil în alte țări europene, mai ales în Polonia (1.082), Germania (556), Suedia (500) și Belarus (380).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.