O bibliotecă bijuterie

Când privim, ascultăm sau simţim cu intensitate, putem uita de orice altceva, chiar şi de noi înşine. Deseori am remarcat cum se reflectă lumina soarelui, explodând în toate culorile curcubeului. Se adaugă o trăsătură specifică oamenilor, utilizarea simbolurilor. Ne bucură florile de pe masă sau din grădină, la fel ca şi stimulii care ne provoacă râsul la parcurgerea şirului de litere dintr-un roman. O carte nu e făcută decât din cerneală de tipar şi hârtie albă. Creierul e cel care-i dă un sens, datorită lui ne apare în faţa ochilor o întreagă avalanşă de imagini şi scene pigmentate cu emoţii prin care ne putem afunda într-o altă lume. De aici, lucrează imaginaţia. Mesajul e simplu: acela că orice copil poate învăţa să fie fericit.

La începutul anilor ’60, în Franţa care-şi revenise după război, a apărut ideea construirii unor „uzine de fericire”. „Mica Bibliotecă Rotundă” din Clamart, localitate de lângă Paris, aparţine acelor proiecte îndrăzneţe şi pline de bucurie. Ea fost gândită în ideea că biblioteca joacă un rol înnoitor în domeniul difuzării cărţii şi formării deprinderilor de lectură în mediile defavorizate. Iniţial a fost denumită de către iniţiatoarea şi mecena proiectului, Annette Gruner Schlumberger, „Bucurie prin cărţi”. Există în această denumire ceva din Terapia Bach, din rigoarea şi lumina sa, şi, de asemenea, convingerea că trebuie să le oferi copiilor frumosul arhitecturii, culturii şi cărţii, pentru a-i ajuta să se împlinească.

Grădina Bibliotecii

Strănepoată a lui François Guizot, ministrul Instrucţiunii Publice sub Louis-Philippe II, Annette Gruner Schlumberger dorea să ofere copiilor din acest oraş muncitoresc frumuseţea unei arhitecturi, a culturii şi a cărţii. Bibliotecile pentru copii erau până atunci doar nişte colţuri din cele pentru adulţi, triste şi intimidante. În 1961, Anette Schlumberger îi alege pe arhitecţii Pierre Riboulet, Jean-Louis Véret, Jean Renaudie şi Gérard Thurnauer, de la Atelier de Montrouge, care făceau parte din mişcarea lui Le Corbusier, pentru a-şi expune proiectul. Planurile au fost concepute de Gérard Thurnauer, cel care a realizat o seamă de programe sociale, a construit la Saint-Denis de la Reunion, a reabilitat „Goutte d’Or” din Paris. El s-a gândit s-o construiască ca pe o sculptură festivă în mijlocul complexului de locuinţe ieftine de la Paline, realizat de arhitectul Robert Auzelle, la începutul anilor ’50, oraş-grădină cu clădiri din cărămidă cu trei sau patru etaje.

Graniţa dintre exterior şi interior dispare

Ideea centrală a lui Gerard Thurnauer a fost comunicarea interiorului cu exteriorul, arhitectul exploatând figura cercului. Biblioteca nu trebuia să depăşească dimensiunile unei case mari, tocmai pentru a-i atrage pe copii. Încăperile – holul, sala de primire, sala de împrumut, sălile de lectură pentru copiii mici şi pentru adolescenţi, sala poveştilor – sunt 9 cilindri, legătura dintre ei conferind aspectul sculptural al edificiului. Văzută de la ferestrele blocurilor, de deasupra, era are imaginea unor cercuri juxtapuse, cu acoperişuri în terasă. La exterior, curbele clădirii, care sunt reluate de forma băncilor, se înscriu în frunzişul arborilor şi formele cilindrice nu se văd, iar în interior, trecerile de la un spaţiu la altul sunt savant gândite. Întregul complex se întinde pe 30 de metri pătraţi, având şi o grădină închisă, în care copiii pot citi în aer liber, aşezaţi la umbra unui pin japonez. Materialele folosite sunt sobre: beton în culoarea naturală sau acoperit cu o tencuială albă, al cărui finisaj i-a revenit lui Nikos Chatzidakis, care a lucrat cu Le Corbusier. Mobilierul este din lemn de pin de Oregon, podelele din plăci de teracota, care să dea impresia de soliditate şi confort.

Sala de lectură a Bibliotecii pentru copii din Clamart

La intrare, spaţiul este ritmat de un pilon-ciupercă, iar o uşă duce către o scară în melc, cu o rampă încastrată în zidul cilindric, a cărei îndrăzneală a impus-o pe coperta revistei „Life” în 1965, ceea ce a dus faima Bibliotecii din Clamart în lumea întreagă. Sub ea, „Sala poveştilor”, care iniţial avea şi un şemineu, se deschide către grădină. La etaj „Sala de primire” este înaltă şi mobilată cu spaţii pentru haine, de înălţimi variabile. Urmează „Sala de împrumut”, cu pereţi curbi, acoperiţi cu lemn, şi cu ferestre generoase până la plafon. Paleta cromatică, mergând de la tonuri de miere la cele ale lemnului de castan sau de accacia, dă un sentiment de linişte, care se accentuează în „Sălile de lectură”. Cea pentru adolescenţi, cu ferestrele ei imense, obligă privirea să se îndrepte către bambuşii din exterior. Cea rezervată celor mici, cu un plafon jos, îi încântă pe cititori.

Mobilierul, pe măsura arhitecturii, a fost semnat de cele mai mari nume ale designului internaţional, începând cu Alvar Aalto, care a conceput mesele şi scaunele din sălile de lectură şi taburetele din mesteacăn finlandez din „Sala poveştilor”. Alte scaune, din oţel alb, au fost proiectate de Harry Beroia, cunoscut designer şi sculptor italian. Tapiţeria de foarte bună calitate a fost aleasă de Anette Schlumberger de la Marimeklo.

Sala de lectură a celor mari

Biblioteca a fost inaugurată în octombrie 1965 şi în 45 de ani a avut discipoli în toată lumea, din Brazilia în Japonia, din Suedia în Statele Unite. Mai multe biblioteci din Franţa s-au inspirat din experienţa ei exemplară.

Ameninţată o vreme cu dispariţia, motivată oficial prin situaţia ei de monument istoric ce trebuie protejat, îşi regăseşte acum atmosfera încântătoare şi menirea: aceea de asocia copiii zonei la programul locului, de a-i face să participe la „gestionarea” acestui lăcaş cu mare valoare arhitectonică şi de a deprinde gustul lecturii. Un articol din regulamentul de funcţionare atrage atenţia prin umorul lui: „Pentru a evita accidentele, este interzisă plimbarea pe pereţi şi pe acoperişuri”.

Biblioteca pentru cei mici de la Clamart

Mă gândesc că, poate, modelul acestei biblioteci, în care interiorul se îmbină cu exteriorul, în care mirosul tufişurilor înflorite şi sunetul vântului prin plopi aduce aminte de primăvară şi te îndeamnă, ca şi visurile din cărţi, să trăieşti viaţa altfel, ar putea fi preluat şi la noi, chiar dacă mobilierul n-ar fi semnat de Alvar Aalto.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.